Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

publicat în Actualitate pe 20 Iunie 2019, 16:06

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu dă de înţeles că formaţiunea este conştientă că foarte mulţi demnitatari, care anterior s-au alipit PD-ului, care se afla la guvernare, acum se vor dezlipi.

„Foarte mulţi demnitari se alipesc puterii, haideţi să recunoaştem. Vorbesc aici şi de primari, şi de consilieri la nivel local, într-adevăr, acolo unde este putere, unde sunt resurse sigur că avem foarte mulţi profitori care s-au alipit de partid atunci când era la guvernare şi cred că în aceste zile, săptămâni sau luni aceştia toţi cam se vor dezlipi şi probabil se vor alipi la noua guvernare. Şi acest fenomen e regretabil, dar îl vedem nu doar în ultimii ani, dar cred că în ultimii vreo 15 ani”, a declarat Sergiu Sîrbu în cadrul unui interviu publicat de Europa Liberă.

În acelaşi timp, democratul recunoaşte că PD-ul poartă o parte din vină pentru că s-a cultivat un asemnea comportament al funcţionarilor şi demnitarilor, care tind să acţioneze într-un mod care să placă puterii, şi nu într-un mod neapărat legal.

„La sigur şi noi avem o marjă de responsabilitate şi de vină şi, în general, toate guvernările precedente, deoarece acest sistem, această cultură aşa s-a înregimentat de-a lungul timpului.

Eu nici guvernării actuale cu siguranţă nu cred că-i va reuşi acest fenomen să-l lichideze. Oricum, demnitarii vor fi întotdeauna probabil mai loiali puterii şi mai indulgenţi să execute anumite decizii astfel ca să placă puterii, dar este regretabil. Noi chiar nu ne dorim acest lucru, noi chiar am vrea foarte mult ca, mai ales în sistemul de justiţie, în capul mesei să stea legea, justiţia să se facă în numele legii şi fără ameninţări, fără răfuieli politice, deoarece deja vedem, răfuielile au început, oamenii sunt presaţi, intimidaţi, alungaţi de la lucru”, a spus Sîrbu.
 
http://tvrmoldova.md