Actualitate

SFÂNTUL DIMITRIE CEL NOU: Ce trebuie să faci în această zi

 SFÂNTUL DUMITRU – 26 octombrie, tradiţii şi obiceiuri în Ajun

În Ajunul sărbătorii de SFÂNTUL DUMITRU se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alungă fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădina, că această să primească putere de a rodi.

SFÂNTUL DUMITRU – 26 octombrie, vestitorul ierii şi patronul păstorilor

În tradiţia populară, SFÂNTUL DUMITRU usucă toate plante şi dezfrunzeste codrul, fiind cel care descuie iarnă. De asemenea, există credinţă că pe 26 octombrie, de SFÂNTUL DUMITRU, căldură intră în pământ şi gerul începe a-şi arată colţii.

SFÂNTUL DUMITRU este considerat şi patronul păstorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii află cum va fi iarnă. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culcă o oaie neagră, iarnă va fi bună, iar dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aspră.

Un alt mod de a află încă din 26 octombrie cum va fi iarnă este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţă sărbătorii SFÂNTULUI DUMITRU. Dacă dimineaţă se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca înspre sud, iarnă va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarnă va fi uşoară.

SFÂNTUL DUMITRU – 26 octombrie, zi a soroacelor

Ziua SFÂNTULUI DUMITRU era şi o zi a soroacelor, se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la San-George, de unde şi zicerea că “la San-George se încaieră câinii iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Tot de SFÂNTUL DUMITRU se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stânele. Ţăranii tund coamă cailor până la trei ani, că să aibă par frumos.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe SFÂNTUL DIMITRIE, Izvorâtorul de mir, că fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtăşanie.

SFÂNTUL DUMITRU, ucis pentru că nu se închină la zei

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului (după moartea tatălui sau).

Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor. Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisit cu îndrăzneala că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *