Sfântul Ilie Tesviteanul

Conform Sfintei Scripturi, trei ani nu a plouat în toată ţara. La întoarcere, el îi cheamă pe profeţii păgâni şi le cere să ridice un altar de jertfă pentru Baal, în timp ce el îl ridică pentru Dumnezeu. Apoi fiecare se roagă la altarul său. Doar jertfa lui Ilie este mistuită de un foc ceresc, profeţii păgâni sfârşind prin a fi condamnaţi. După care, se pleacă înaintea lui Dumnezeu şi aduce ploaia pe pământul lui Israel. Din acest motiv, Sfântul Ilie este asociat – până în zilele noastre – cu ploaia şi cu tunetele. Ura Isabelei şi a lui Ahab l-au determinat pe Ilie să plece din nou.

În timpul vieţii sale a săvârşit numeroase minuni şi a fost de multe ori trimis de Dumnezeu înaintea regilor Ahab şi Ohozia. Iar când şi-a săvârşit lucrarea pe pământ, i-a lăsat cojocul său lui Elisei, ca să rămână profet în locul său, şi a fost înălţat la cer într-un car de foc. Povestea vieţii sale şi a ridicării lui la cer e povestită în Vechiul Testament (III Regi cap. 17 – IV Regi cap. 3).

Biserica îl numeşte pe Ilie „al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos” (Troparul Sfântului Ilie). Primul Înaintemergător a fost Sfântul Ioan Botezătorul care a luminat şi pregătit drumul venirii în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. Când Ioan a fost întrebat dacă nu cumva este el Ilie sau Mântuitorul, a mărturisit astfel despre sine: „Acesta (Hristos – n.a.) este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu” (Ioan 1; 30-31). Ilie e cel de al doilea Înaintemergător pentru că el va trebui să se întoarcă pe pământ şi să pregătească calea Domnului înainte de a doua Sa venire, fiind unul din cei doi martori despre care se vorbeşte în capitolul 11 din Apocalipsă. De altfel, aşa cum putem citi în Evanghelia după Matei, la capitolul 17, Ilie a şezut cu Moise înaintea lui Iisus când a avut loc schimbarea la faţă a Mântuitorului, pe Muntele Tabor.

Foarte multe mănăstiri ortodoxe au hramul Sfântului Ilie, fiind socotit părintele monahilor prin viaţa lui în pustie, în sărăcie şi în feciorie. Totodată, exemplul vieţii sale este foarte greu de urmat, dar va rămâne o pildă vie pentru credinţa şi statornicia lui într-o perioadă în care proorocii lui Israel erau omorâţi, iar cei care supravieţuiau se ascundeau şi trăiau din mila lui Dumnezeu.