Astăzi 18 Noiembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la 17 Noiembrie 2018
Abonamente

Actualitate 15 Noiembrie 2017, ora 06:15

Sfântul Paisie de la Neamț. Astăzi, creștinii intră în Postul Crăciunului

Marime Font

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seară zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postînd 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

 Sfântul Paisie de la Neamț este unul din marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la dată de 15 noiembrie. S-a născut la 21 decembrie 1722 că fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Luand hotărârea de a se călugări, ajunge la mănăstirile Liubetk și Medvedovschi. Nemulțumit de viață de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul sau Alexie, decide să plece în Țările Române.


Ajuns în Țară Românescă viețuiește în schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Mărului și Carnu. Îi cunoaște pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Carnu și alți părinți cu viață aleasă.

Dupa o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism și unde se nevoiește timp de 17 ani. Părăsește Sfântul Munte în anul 1763 și ajunge la schitul Varzaresti, din părțile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova. Este numit stareț la Mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Viețuiește aici din anul 1763 până în 1775, când, datorită ocupației austriece, se retrage cu întreagă obște la Mănăstirea Secu.

Paisie va primi în dar de la voievodul Constantin Moruzzi Mănăstirea Neamț. Astfel, va lasă la Secu pe duhovnicul Ilarion și se va mută la Neamț. Numărul vietuitorilor nemțeni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruși, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sârbi și chiar foști necrestini trecuți la Ortodoxie. În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veșnice și a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În ședința Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră.

Troparul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Apărătorule al dreptei credințe și laudă monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, că un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului răi pământesc ai făcut-o. Pentru această, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Pe Cuviosul Paisie de la Neamț, vasul cel ales al Duhului Sfânt, pe părintele Filocaliei românești și dascălul cel cu mulți ucenici, care a hrănit pe toți cu învățăturile Sfintelor Evanghelii, înnoind multe mănăstiri, să-l lăudăm astăzi după cuviință, cântându-i împreună cu cetele cerești: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, laudă Moldovei și cununa Cuvioșilor!

Tot astăzi, Biserica face pomenirea:
- Sfinților Mucenici și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv;
- Sfântului Cuvios Chintian, episcopul Seleuciei;
- Binecredinciosilor împărați Iustin și Teodora;
- Sfinților Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie.

Potrivit Sinaxarului Sfinților de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxă, tot astăzi prăznuim pe:

Prăznuirea Sf. Icoane a Maicii Domnului „Kupiatich" din provincia Minsk(1180);
Sfântul Sf. Mc. FELIX, episcop de Nola, şi cei împreună cu dânsul 30 de Mucenici (Italia, +287);
Sfântul Ier. MALO, episcop de Aleth (Franţa, +460);
Sfântul Ier. LUPERIE, episcop de Verona (Italia, sec. VI sau VIII);
Sfântul Cuv. MACHUDD din Ţara Galilor (Anglia, sec. VII);
Sfântul Ier. DEZIDERIUS, episcop de Cahors (Franţa, +655);
Sfântul Ier. TOMA al ll-lea, patriarhul Constantinopolului (+668);
Sfântul Cuv. PADUIN (sau PAVIN), stareţ în Franţa (cca +703);
Sfântul Ier. ARNULF, episcop de Toul (Franţa, +871);
Sfântul Cuv. FINTAN, de neam irlandez, monah în Farfa (Italia, +879);
Sfântul Cuv. FILIP, egumen la Rabang, în Vologda (Rusia, +1457);
Sfântul Cuv. PROTERIE din Ucraina, ucenicul Sfântului Paisie de la Neamţ (sec. XVIII);
Sfântul Cuv. IOAN Pustnicul din Rusia, ucenicul Sfântului Paisie de la Neamţ (sec. XVIII);
Sfântul Cuv. GHERMAN (sau HERMAN), făcătorul de minuni din Alaska (+1836);
Sfinţii Sf. Noi Mucenici (Rusia, +1937): Preoţi: PETRU (Konardov) şi NICOLAE (Şcerbacov), Arhidiacon NICHITA (Almazov) şi diacon GRIGORIE (Dolinin);
Sfinţii Mc. SECUND, FIDENTIAN şi VARICUS din Nordul Africii [A.P.]; Sfântul Mc. CARTERIE;
Sfintele Muceniţe DAHNA cu cele 2 fiice UMMAH şi HUDAYYAH împreună cu slujnică lor, tot HUDAYYAH;
Sfânta Cuv. Muceniţă ELISABETA diaconiţa, sora Sfântului Sf. Mc. Paul din Najran-Persia;
Sfânta EUFIMIA, împărăteasă;
Sfântul Mc. EVGHENIE care a mărturisit în Franţa;
Sfântul Mc. EVPSIHIE;
Sfântul Mc. IMEARH;
Sfântul Sf. Mc. PAUL, martirizat la Zafar-Persia

Maine facem pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Mat

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 21:06

De la ora 18, toate blocurile din sectorul Râșcani, care au rămas în frig din cauza unei defecțiuni la rețea, vor fi reconectate la sursa de încălzire. Termoelectrica anunță că din totalul de 271 de blocuri afectate, peste 100 au fost deja rebranșate la o altă linie,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 15:18

PPDA a beneficiar de cel puțin 2000 de dolari din partea unei companii prin care era finanțată Fundația Open Dialog a Ludmilei Kozlovska. Acest lucru rezultă din partea secretă a raportului prezentat ieri în Parlament de către comisia care a investigat legăturile dintre Kozlovska...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 14:27

 Teritoriul Republicii Moldova intră, săptămâna viitoare, sub influența unui ciclon de aer mediteranean, temperaturile crescând în medie cu 7 grade Celsius. Potrivit meteorologului Ala Bârsa, de marți, 20 noiembrie, temperaturile cresc atât noaptea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 14:26

Guvernarea de la Chişinău a reuşit să probeze un caz de spionaj şi imixtiune în treburile interne ale ţării cum nu a mai făcut-o până în prezent. De această părere sunt mai mulţi analişti politici, care au comentat raportul Parlamentului privind conexiunea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 14:24

Rusia a redirecţionat o parte din forţele sale navale din apropierea Crimeei ocupate spre un avanpost în Marea Azov, a declarat vineri consilierul şefului Serviciului pentru frontiera de stat a Ucrainei, Oleg Slobodian, citat de agenţia de presă ucraineană Unian.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 17 Noiembrie 2018, ora: 13:36

Potrivit unor studii recente, un aliment pe care şi tu îl consumi în fiecare zi este vinovat de răspândirea cancerului în tot corpul, potrivit realitatea.net. Consumul excesiv de zahăr intoxică celulele şi favorizează formarea tumorilor canceroase, arată studiile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 13:34

Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a încercat să obțină acces la baza de date a centrului de vize TLScontact, care oferă servicii de procesare a aplicatiilor de vize pentru țările Schengen și Regatului Unit, se arată în ancheta grupului Bellingcat și publicatia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 13:32

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TVR Moldova, că agitaţia electorală în ziua alegerilor este un pericol pentru procesul electoral. Opinia lui Năstase a fost exprimată după ce Parlamentul a votat în prima lectură...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 12:59

Sancțiunile impuse de SUA și UE împotriva Rusiei în 2014 au redus economia Rusiei cu 6%, a estimat Bloomberg.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 12:55

Formarea unui bloc electoral din mai multe partide de opoziţie a devenit imposibilă din cauza atitudinii totalitare a liderei PAS, Maia Sandu. Părerea aparţine vicepreşedintelui “Partidului Nostru”, Dmitri Ciubaşenko, şi a fost formulată în cadrul unei emisiuni la postul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 09:21

Inspectoratul Național de Patrulare informează că starea traficului rutier pe drumurile din țară poate fi îngreunată din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare în unele regiuni din țară. În momentul de față, circulația se desfășoară în regim normal,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 09:15

Submarinul San Juan, pe care Argentina l-a anunțat dispărut în urmă cu un an, a fost identificat pe fundul Oceanului Atlantic. În momentul dispariției, 44 de oameni erau la bordul său.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:52

Un nou cutremur s-a produs vineri la ora 16.53, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a avut magnitudinea de 2.7 pe scara Righter și s-a produs la adâncimea de 143 kilometri .

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:45

În Spania, o femeie a primit un an şi trei luni de închisoare pentru că şi-a spionat soţul umblându-i în telefon. Fără ştirea lui, femeia a accesat conţinutul telefonului său mobil ca să-şi confirme bănuielile că are o amantă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:41

Usturoiul este folosit pentru prevenirea bolilor cronice și tratarea răcelilor. Vezi ce se întâmplă când îl ții în gură timp de 30 de minute.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 17 Noiembrie 2018, ora: 08:38

Silvio Berlusconi este implicat într-un nou dosar de prostituție. A fost pus sub acuzare Citeşte întreaga ştire: Silvio Berlusconi este implicat într-un nou dosar de prostituție. A fost pus sub acuzare

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:34

Purcari Wineries realizează un profit brut în creștere cu 29% la nouă luni, pe o cifra de afaceri pe plus cu 20%

În primele 9 luni din 2018, Purcari Wineries a înregistrat vânzări nete în valoare de 113,3 milioane de lei, o creștere cu 20% față de perioada similară a anului precedent.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:24

Un copil de 5 ani din Rusia e senzatia momentului pe internet.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 17 Noiembrie 2018, ora: 08:04

 Horoscop 17 noiembrie 2018. O zi destul de liniştită din toate punctele de vedere. Bucuraţi-vă de această ocazie de a vă relaxa şi petreceţi timpul alături de familie şi cei dragi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 17:01

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, s-a întâlnit vineri cu noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Excelenţa Sa Dereck J. Hogan. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 15:53

Fundația Open Dialog a făcut lobby în favoarea lui Veaceslav Platon, ca să-l ajute să scape de închisoare. Acest lucru este recunoscut de către deputații liberali, care au refuzat să-și delege reprezentanții în comisia de anchetă în cazul ”Open Dialog....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 15:51

Întreg raportul Comisiei de anchetă „Open Dialog” a fost obținut de reporterii Deschide.MD, inclusiv paginile cu parafă secretă. Documentul a fost votat astăzi în plen după trei ore de audieri și dezbateri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 14:56

 Fundaţia Open Dialog este un vehicul şi o schemă folosită de Serviciile Secrete ale Federaţiei Ruse împotriva statelor cum sunt: ţările baltice, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, după ce astăzi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 14:53

Acțiunea subversivă a Fundației Open Dialog împotriva Republicii Moldova, în care au fost atrași Maia Sandu și Andrei Năstase este una fără precedent în istoria Republicii Moldova. Este declarația deputatului PDM Sergiu Sîrbu, făcută după prezentarea raportului...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)