Auto

Show de excepţie la Aeroportul Internaţional Chişinău

Ieri, Aeroportul Internaţional Chişinău a fost deschis nu numai pentru călătorii care vin sau pleacă peste hotare, ci şi pentru toţi doritorii de a vizita o expoziţie inedită de avioane sovietice şi echipament aeronautic sau de a urmări un show aerian deosebit.
Chiar dacă sunt vechi şi nu mai pot fi folosite pentru zbor, aeronavele „în etate” au prezentat un interes aparte pentru vizitatori. Ei au avut posibilitatea să vadă cum arată salonul acestora sau chiar cabina de pilotaj – cea mai căutată şi examinată secţiune din întreaga aeronavă. Moldovenii n-au scăpat de cozi nici de această dată, împinşi de curiozitate, părinţi, copii şi bunici au stat în frig zeci de minute pentru a pătrunde înăuntru.

La show-ul aviatic au fost expuse şapte aparate de zbor, unele aparţinând aeroportului, iar restul fiind aduse de la Centrul Aeronautic de Instruire şi de la Aeroportul Internaţional din Bălţi. Astfel, aeronave de tip „STING”, „FESTIVAL”, elicoptere de model rusesc AH 2 şi MИ 2 au planat deasupra aeroportului sub ochii plini de admiraţie a sute de vizitatori. O premieră pentru Chişinău, dar şi punctul culminant al spectacolului a fost decolarea concomitentă a două dintre cele mai mari şi mai noi nave – AirBus 320 şi Embraer 190. Acestea au executat procedura de „botez la sol”, care se face când se inaugurează o rută nouă. Ziua de ieri a fost una obişnuită pentru orarul de zboruri, astfel că vizitatorii n-au putut vedea toate navele de care dispune aeroportul.

Directorul general al Întreprinderii de Stat „ Aeroportul Internaţional Chişinău”, Roman Podcorâtov, a menţionat în cadrul unui briefing de presă că expoziţia a fost organizată pentru a face plăcere oaspeţilor. „Chiar dacă unele aeronave sunt vechi, am prezentat publicului şi cele mai noi, dar sigure, aeronave de care dispune aeroportul. Numărul vizitatorilor de azi ne demonstrează că dorinţa noastră de a aduce bucurie pe chipurile oamenilor s-a împlinit”, a mai spus directorul general.
Directorul Companiei „Air Moldova”, dar şi pilot cu experienţă, Iulian Scorpan, a efectuat un zbor demonstrativ cu una din cele mai noi nave procurate de companie în acest an. El a declarat că „piloţii care au efectuat zboruri în cadrul show-lui sunt adevăraţi profesionişti, iar navele sunt sigure, pentru că în munca lor elementul prioritar este siguranţa zborului”, a adăugat pilotul.
Flota Aviaţiei Civile a fost creată în anul 1944, la 18 septembrie. La baza înfiinţării acesteia a stat actuala Companie „Air Moldova”.

Irina Papuc

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *