Chiar dacă ulterior nu mai sunt sigură la câte grade se spală sau se calcă o bluză. Prefer să tai acele etichete, mai ales că unele din ele îmi lasă urme fine pe piele.
Chiar dacă nu ne plac etichetele de pe haine, ne place, în schimb, să punem etichete pe oamenii din jurul nostru. E ca un sport naţional. Mi se întâmplă şi mie. Ce învăţăm de mici, nu putem reeduca în câteva zile. Avem nevoie de cursuri întregi. Nu ne-am jucat cu un coleg, deoarece mama ne-a spus că e dezordonat. Nu ne-am făcut o anumită prietenă în liceu, deoarece cineva i-a pus eticheta de „categorie social-vulnerabilă”. Ulterior, am refuzat întâlniri cu băiatul de care ne plăcea, deoarece gaşca din care făceam parte îl considera un pierde-vară. Nu purta aceeaşi etichetă… Şi oare câte experienţe am pierdut noi când i-am etichetat pe alţii drept incapabili, fricoşi, tocilari, ochelarişti?
De ce etichetăm? Mai ales când nouă ne este atât de greu să mergem pe stradă cu etichetele noastre… Din plictiseală, invidie, ranchiună, distracţie. Preferăm să nu aflăm adevărata poveste, ci să o creăm pe a noastră, cu detaliile care ne plac. Mai trist este că unii dintre noi, cei care judecăm, purtăm la rândul nostru etichete. Iar unele zgârie rău, nu le putem tăia doar cu foarfecele şi lasă răni pentru mult timp.
Etichetele. Cele puse greşit ne pot face rău, iar cele mai bune dintre ele ne flatează. Din fericire, puţini dintre cei care ne cunosc ştiu care sunt etichetele potrivite pentru noi. Sunt oameni pe care trebuie să-i ţinem cât mai aproape.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
