În acest sens, Silviu Berejan poate fi considerat, fără rezerve, tipul de academician de sorginte franceză. Or, la o analiză retrospectivă a realizărilor sale academice, iese pregnant în evidenţă faptul că, la fiecare dintre etapele prodigioasei sale activităţi creatoare, savantul a migălit, cu o neţărmurită dăruire, la elaborarea unor lucrări magistrale care, conform concepţiei de Academie în varianta franceză, reprezintă scopul şi condiţia sine qua non ale existenţei unei atare instituţii ca for ştiinţific.
Apariţia la editurile din Chişinău a unor lucrări lexicografice de rezonanţă, în speţă, a Dicţionarului explicativ al limbii şi a Dicţionarului de omonime, opere de o certă valoare teoretică şi practică, pe larg recunoscute drept lucrări academice notorii, a fost posibilă doar graţie implicării active a distinsului savant, atât în calitate de generator de concepţie teoretică, cât şi de conducător al acestor lucrări naţionale de referinţă. Căci, perpetuând tradiţia lexicografică românească, mai ales concepţia teoretică iniţiată de Sextil Puşcariu, lingvistul Silviu Berejan, aflat pe post de manager ştiinţific al lucrărilor menţionate, a reuşit să imprime acestor dicţionare o pronunţată notă de originalitate, generând şi implementând o serie de concepte teoretice şi de principii inovatoare privind tratamentul lexicografic al cuvintelor limbii, în funcţie de apartenenţa lor la diferitele clase lexico-gramaticale. Aceste principii lexicografice directorii au fost expuse plenar atât în ampla şi consistenta Prefaţă la vol. II al DELM-ului (editat în 1985), cât şi în multiplele studii ştiinţifice, pe care reputatul savant le-a publicat într-o serie de prestigioase reviste şi culegeri de specialitate, editate în ţară şi în străinătate. Totodată, la fel ca şi marii săi predecesori, reprezentanţi iluştri ai tradiţiei lexicografice româneşti, academicianul Silviu Berejan a avut mereu în vizor completarea fişierului pentru un dicţionar explicativ al limbii de tip tezaur, propunând în acest sens o serie de principii şi de modalităţi de selectare şi de colectare a unor corpusuri lingvistice de o mare forţă ilustrativă, care să contribuie la eficientizarea activităţii de elaborare a bazei de date a dicţionarului şi să sporească valoarea lucrărilor lexicografice ce urmau a fi elaborate în baza lor.
Din păcate, în acele timpuri de tristă pomină, distinsul savant s-a văzut obligat (în particular, din motive socio-politice) nu doar să renoveze bazele conceptual-teoretice de elaborare a unui dicţionar explicativ general al limbii, pentru a descrie adecvat cuvintele din limbă, dar şi să lupte temerar, având ca scut autoritatea-i de lingvist-romanist notoriu, recunoscut în cercurile lingvistice de pe o arie geografică extinsă, pentru apărarea fiinţei limbii române în spaţiul dintre Prut şi Nistru, împotriva încercărilor demolatoare ale unor indivizi super-vigilenţi, care căutau cu orice preţ să excludă din registrul dicţionarului serii întregi de cuvinte care, la părerea lor, erau „prea româneşti”.
În alt sens, lexicografia practicată de către lingvistul Silviu Berejan a avut un puternic impact benefic şi asupra cunoaşterii şi studierii limbii materne de către vorbitorii nativi de limba română din acest areal lingvistic, întrucât ea a urmărit nemijlocit o serie de obiective didactice, printre care: reflectarea bogăţiei lexicale a limbii române, cu toate varietăţile ei funcţional-stilistice; descrierea optimală a conţinutului semantic al unităţilor lexicale prin intermediul unor definiţii lexicografice analitice congruente (pe care distinsul savant-lexicograf le-a elaborat el însuşi, cu multă meticulozitate, adecvându-le conţinutului semantic şi particularităţilor funcţional-stilistice ale unităţilor de vocabular ale limbii); precizarea contextului situaţional-discursiv potenţial de utilizare a cuvintelor limbii etc., toate acestea urmărind cel puţin două scopuri iniţiatice, dintre care unul – comunicativ, de facilitare a inter-comprehensiunii locutorilor în procesul de comunicare verbală, şi altul – didactic propriu-zis, de contribuţie a dicţionarului la învăţarea limbii, prin punerea în lumină a subtilităţilor funcţional-semantice ale unităţilor de vocabular descrise şi prin reflectarea normelor prospective (de natură semantică, sintactică, stilistică, uzuală, etc.) privind utilizarea în discurs a cuvintelor limbii.
Fiind un Profesor de vocaţie, de ţinută clasică, ilustrul şi nobilul savant Silviu Berejan a manifestat o grijă permanentă pentru formarea unor noi generaţii de lingvişti calificaţi, în special, în domeniile limbii române şi al limbilor romanice, fondând şi dezvoltând în acest scop o şcoală lingvistică inconfundabilă, bine profilată şi uşor identificabilă, care reprezintă un arbore puternic, cu o tulpină robustă şi cu ramificaţii multiple, şi care întruneşte discipoli numeroşi, aparţinând deja la mai multe generaţii de cercetători ce au beneficiat în căutările lor de epistemele unei teorii lingvistice originale, susţinute şi promovate de către savantul Silviu Berejan. Esenţa acestei teorii a fost expusă, prioritar, în monografia Echivalenţa semantică a unităţilor lexicale, o lucrare fundamentală de semantică lexicală, publicată în 1973. Excluzând din start alte eventuale comentarii, subliniem doar faptul că publicarea ei în limba rusă nu a făcut decât să favorizeze, la acel timp, accesul la ea al unui larg public interesat, şi să contribuie la diseminarea, pe o arie cât mai extinsă, a conceptelor teoretice ale autorului, care poartă marca unei gândiri lingvistice detaşat inovatoare. Or, fiind un veritabil tratat de semantică funcţională, lucrarea în cauză reflectă un mod inedit de abordare pluridimensională a semantismului unităţilor lexicale, în baza diferitelor relaţii pe care cuvintele le pot stabili între ele, iar pentru identificarea acestor relaţii, în tratat sunt avansate o serie de criterii edificatoare, care permit totodată stabilirea particularităţilor de funcţionare a unităţilor lexicale la fiecare dintre cele două paliere ale limbajului verbal – în limbă şi în discurs. Având o valoare perenă, această operă remarcabilă a lingvistului Silviu Berejan, la fel ca şi Poetica lui Aristotel, rămâne a fi un tratat ştiinţific a cărui importanţă se certifică şi sporeşte în timp. Cu o generozitate incomensurabilă, respectabilul şi mult apreciatul Profesor a împărtăşit discipolilor şi colegilor săi de breaslă roadele eforturilor sale continue de cunoaştere.
Cea mai mare parte dintre principiile teoriei relaţiilor semantice expuse în acest tratat au constituit fundamentul teoretic al unei concepţii particulare de dicţionar monolingv explicativ, pe care distinsul lingvist a elaborat-o cu meticulozitate, urmărind îndeaproape şi modul de transpunere a ei în practică. Prin acestea, notabilul lingvist a parcurs o cale cu totul particulară, pe traseul dintre Lexicografie şi Dicţionarică, cele două discipline convergente, care au contribuit, fiecare în parte, dar cu totul diferit, la elaborarea unor dicţionare de tip nou. Astfel, în timp ce Dicţionarica s-a impus, în publicaţiile savantului, ca o disciplină teoretică nouă privind instrumentarul lexicografic, al cărei scop nemijlocit este crearea unui produs final – dicţionarul, ca instrument de comunicare verbală, destinat unui public larg de consumatori, Lexicografia a căpătat, în lucrările lui Silviu Berejan, o perspectivă nouă – cea de disciplină teoretică ce generează diverse concepte şi principii de optimizare a descrierii cuvintelor limbii în dicţionare. Analizând activitatea şi creaţia lui Silviu Berejan din perioada de după anii 70 ai secolului trecut, ne convingem tot mai mult că el a făcut o distincţie netă între cele două domenii de referinţă, delimitându-le cu rigurozitate şi aducându-şi, în egală măsură, contribuţia inestimabilă la dezvoltarea în arealul nostru lingvistic a fiecăruia dintre ele. În acelaşi timp, prin studiile şi exegezele sale asupra activităţii lexicografice şi a produselor acesteia, Silviu Berejan a făcut ca disciplina Lexicografie să capete, la noi, o nouă dimensiune – cea metalexicografică, constând în sintetizarea şi evaluarea rezultatelor practicii lexicografice.
Un capitol aparte al activităţii de o viaţă a savantului lingvist Silviu Berejan îl reprezintă militarea lui constantă, sub diverse forme, pentru afirmarea plenară a limbii române şi a veşmântului ei firesc – alfabetul latin, în spaţiul dintre Prut şi Nistru. În lupta sacră de renaştere naţională, academicianul Silviu Berejan, cu autoritatea-i ştiinţifică, a avut un rol primordial şi un cuvânt greu de spus, în special, în promovarea adevărurilor ştiinţifice, el contribuind nemijlocit la elaborarea şi implementarea actelor legislative care au reglementat procesele lingvistice din societate, manifestând un patriotism adevărat şi o poziţie civică activă.
Veronica PĂCURARU,
doctor conferenţiar universitar,
discipol recunoscător
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
