Ultima oră

Simona Halep a urcat pe locul 14 în topul WTA, cea mai bună clasare din carieră

Halep a câştigat turneul Premier de la Moscova, dotat cu premii în valoare totală de 795.707 dolari, după ce a trecut în finală de sportiva australiană Samantha Stosur, locul 19 mondial şi cap de serie numărul 7. În clasamentul WTA de luni, Halep a acumulat 3.085 puncte. Ea a mai câştigat în acest an turneele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta şi New Haven.

Următoarea jucătoare din România aflată în ierarhia WTA este Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 22, cu 2.170 de puncte.

În schimb, Monica Niculescu a coborât de pe locul 43 pe 54, cu 1.135 de puncte, iar Alexandra Cadanţu a urcat de pe 67 pe 66, cu 907 puncte.

Irina-Camelia Begu a urcat de pe 127 pe 126, cu 478 puncte, iar Alexandra Dulgheru se menţine pe 154, cu 405 puncte.

Jucătoarea Cristina-Andreea Mitu a urcat de pe 176 pe 173, cu 357 puncte, iar Cristina Dinu a coborât de pe locul 179 pe 180, cu 344 de puncte.

La dublu, Irina-Camelia Begu a coborât de pe 58 pe 69, cu 1.334 de puncte, Monica Niculescu a coborât de pe 67 pe 73, cu 1.197 de puncte, iar Raluca-Ioana Olaru a urcat de pe 82 pe 77, cu 1.162 puncte.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 12.040 puncte

2. Victoria Azarenka (Belarus) 7.676

3. Maria Şarapova (Rusia) 5.891

4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.890

5. Na Li (China) 5.120

6. Petra Kvitova (Cehia) 4.370

7. Sara Errani (Italia) 4.190

8. Jelena Jankovici (Serbia) 3.860

9. Angelique Kerber (Germania) 3.715

10. Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.520.

Mediafax
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *