Carte

Simpozion ce marchează 130 de ani de la naşterea lui Liviu Rebreanu

Institutul Cultural Român (ICR) „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Biblioteca Publică Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău, organizează acest simpozion pentru readucerea în actualitate a operei autorului „Pădurii spânzuraţilor” şi a lui „Ion”.

Manifestarea îşi propune promovarea noilor abordări de interpretare a romanelor lui Rebreanu şi încurajarea generaţiei tinere de critici literari pentru a redescoperi personalitatea proteică a creatorului romanului modern românesc. La lucrările simpozionului participă scriitori şi cercetători ai operei lui Liviu Rebreanu printre care Mihai Cimpoi, Vladimir Beşleagă, Alexandru Burlacu, Ioan Cristescu, Ioan Groşan, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Zanfir Ilie şi Valeriu Matei.

Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, a comunicat la deschiderea simpozionului că în acelaşi cadru vor fi lansate ultimele apariţii de studii critice privind operele rebreniene. De asemenea, Valeriu Matei a menţionat că mâine, 24 noiembrie, în scuarul monumentului lui Ştefan cel Mare va fi inaugurată o expoziţie dedicată marelui scriitor.

Astfel, marţi, 24 noiembrie, la orele 11.00, va avea loc vernisarea expoziţiei „Liviu Rebreanu – ctitorul romanului românesc modern”. Alcătuită din 24 de bannere, ampla expoziţie aduce în prim plan o serie de documente de arhivă, facsimile, fotografii de familie, date biografice, articole, fragmente de proză, extrase din presa vremii, aprecieri ale criticilor referitoare la opera şi personalitatea marelui scriitor român, de la a cărui naştere se vor împlini, pe 27 noiembrie, 130 de ani.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, în statul Târlişua, judeţul Bistriţa Năsăud şi s-a stins din viaţa pe 1 septembrie 1944, la vila sa din Valea Mare. A debutat în presa românească în 1908, în revista Luceafărul cu povestirea „Codrea” (Glasul inimii).

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *