Actualitate

Simulare a unei ameninţări cu bombă, în Gara de Nord din Bucureşti

Potrivit Poliţiei Române, marţi, între orele 11.00 şi 13.00, în Gara de Nord şi în zona acesteia se va desfăşura un exerciţiu demonstrativ privind modul în care poliţiştii şi celelalte structuri cu atribuţii în domeniu acţionează în cazul unei ameninţări cu bombă.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe bulevardul Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord şi Calea Griviţei, iar accesul în Gara de Nord va fi restricţionat la intrarea ”Coloane”, precum şi în interiorul acesteia, în zona dintre intrarea ”Coloane” şi ”Biroul Informaţii”, pe ambele culoare.

La exercițiu participă poliţişti ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţiei Poliţiei Transporturi, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, dar şi colegi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. De asemenea, vor participa reprezentanţi ai SRI, DIICOT, Regionala C.F.R. Bucureşti şi Autoritatea Feroviară Română.

Poliţia le recomandă cetăţenilor să nu intre în panică şi să respecte indicaţiile poliţiştilor şi ale celorlalte forţe aflate la faţa locului.

sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *