Opinii și Editoriale

Smerenia – un drum spre pace

„Au mers odată niște bătrâni la avva Antonie și era avva Iosif cu dânșii. Și vrând bătrânul (Antonie) să-i cerceteze pe ei, a pus înainte un cuvânt din Scriptură și a început de la cei mai mici întreba care este cuvântul acesta și fiecare zicea după puterea sa. Iar bătrânul zicea fiecăruia: încă n-ai aflat. Mai pe urma de toți a zis către avva Iosif: tu cum zici că este cuvântul acesta? Răspuns-a: Nu știu. Deci a zis avva Antonie: cu adevărat a aflat calea, căci a zis nu știu.” (Patericul egiptean, Avva Antonie, 19)

Vedem din acest text că Avva Antonie a vrut doar să îi încerce pe cei cu care stătea de vorbă. Iar cei care au răspuns nu au greșit. Fiindcă ei nu susțineau că ceea ce au răspuns ei e adevărul. Ci ni se spune că fiecare răspundea după părerea sa. Nu avem de-a face cu o polemică, o ceartă, o îngâmfare, ca cele atât de des întâlnite în zilele noastre, când fiecare om, care a citit un sfânt părinte în plus, are impresia că se poate contrazice cu oricine. Din contră, acești bătrâni dădeau o dovadă de ascultare în momentul în care au ales să răspundă întrebării puse de avva Antonie.
Însă vedem mai departe că avva Iosif a îmbinat ascultarea cu smerenia și a răspuns prin „nu știu”. Nici nu ni se spune despre ce paragraf din Scriptură e vorba. Ci faptul că avva Iosif nu s-a rușinat nici de ceilalți bătrâni, nici de avva Antonie și a spus că el nu poate răspunde, fiindcă nu știe.
Întrebarea, pe care mi-o adresez eu, legată de acest episod din pateric, e următoarea: oare dacă întrebarea venea de la altcineva ce ar fi răspuns Iosif? Nu cred că ar fi spus la fel: „nu știu”. Însă în smerenia lui avva Iosif știa că cel mai în măsură să răspundă e altul prezent acolo. Și astfel, spune avva Antonie, a aflat calea.

Pentru că oricât de învățați am fi, e întotdeauna loc de mai mult. Nimeni nu știe totul. Iar dacă loc de învățătură mai este, atunci ar trebui să învățăm de la cei care știu mai bine decât noi. În acest fel a ales avva Iosif.

De acest tip de smerenie uităm cel mai des, confundând convingerile noastre cu învățătura. Ni se pare că pentru simplul fapt noi credem ceva, cel care știe mai bine nu are rost să se expună. Cel mai mare val de judecăți asupra unei comunități vine dinspre cei care o cunosc cel mai puțin. Exact așa cum unii din afară critică biserica sau cum unii din interiorul bisericii spun că muzica rock e satanistă sau mai știu eu cum.

Să facem loc pentru învățătură în inimile noastre și să nu ne grăbim să explicăm ceea ce nu știm. Mai ales să nu le ținem lecții celor care știu mai bine decât noi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *