Socialistul Odnostalco, făcut praf de fostul ministru al Sănătăţii: „Deputatul care a fost căsătorit fictiv, de dragul unor terenuri, ne face astăzi politici de familie”
„Deputatul care a fost căsătorit fictiv, de dragul unor terenuri, ne face astăzi politici de familie. Pe lângă lipsa cunoștințelor elementare în domeniu care i-ar fi oferit dreptul moral să se ia de sănătatea publică sau de cea a copiilor, alesul poporului pare să fie „nevaccinat” și în materie constituțională.
Nu de alta, dar o documentare simplă l-ar fi ajutat să afle că există deja o hotărâre a Curții Contituționale (din 22.01.2013) la tema dată și acest articol din lege ESTE constituțional!”, a postat Ruxanda Glavan, pe Facebook.
Potrivit unei investigaţii realizată de portalul Deschide.md, Ivan Odnostalco a fost căsătorit fictiv, în 2011, cu colega sa de fracţiune, Marina Radvan, cu scopul de a obține un lot de pământ în comuna Stăuceni.
Potrivit sursei citate, aceștia au depus cererea de căsătorie la data de 17 ianuarie 2011 și s-au înregistrat o lună mai târziu. Pe 29 aprilie a aceluiași an, ei au primit un lot de pământ, iar un an mai târziu Odnostalco a divorțat, pentru a se căsători cu cetățeanca Olesea Zababurina.
Confirmare a faptului că Marina Radvan și Vladimir Odnostalco au intrat în posesia acestui teren pot servi și declarațiile lor de avere, afișate pe site-ul Parlamentului, unde lotul apare împărțit între cei doi parlamentari socialiști în proporții egale.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!