Astăzi 12 Iulie 2020, Duminică - Ultima actualizare la ora 11:08
Abonamente

Opinii & Editoriale 21 Decembrie 2016, ora 08:50    Din editia print

Marime Font

Soluția nu e la președintele ales, ci la Guvern

După ce ne-am distrat câțiva ani (haz de necaz) pe baza proiectului „Soluția” lui Igor Dodon, Guvernul ne „distrează” și el. Nu e destul de vesel că mărim salariile corupților, ca să nu mai fie corupți, acum a mai apărut o soluție fascinantă, demnă de Aventurile lui Nastratin Hogea, ca să ne amintim și de Anton Pann.

Ce s-au gândit guvernanții noștri, care toată ziua stau și se gândesc cum să ne „ajute”, pe noi! Nu pe ei, cum vedem noi, nu banii lor, cum e clar ca bună ziua, nu averile ilegale, cum vor acum cu amnistia fiscală.

Ca să înțelegeți și dumneavoastră ce vor ei acum: cică să stabilizeze și să înmulțească bugetul de stat. Dar cum? Să le dea voie celor cu averi ilegale să și le treacă în legalitate dacă vor da statului 2 la sută din banii respectivi. Pare aproape bine, dacă ne gândim câți bani ar intra la buget din miliardul furat. Dar oare această lege nu tocmai acest lucru încearcă să îl facă? Să le dea legal hoților miliardul furat, dacă ei la fiecare sută dau înapoi două capici (n.red.: bănuți).

Loading...


Oameni buni, avem nevoie de așa ceva? De ce să acceptăm legalizarea nu doar a unui miliard, ci a miliardelor furate de 25 de ani? Nu mi se pare absolut deloc în avantajul nostru. Nu e cazul să ne mulțumim cu resturile de la masa lor. Nu ne dorim să vedem cum banii furați devin bani legali. Chiar nu vrem acest lucru!

Oare de ce nu fac ei o lege care să permită confiscarea acestor averi ilegale? Pentru că e mai bine să ne luăm înapoi pâinea noastră decât să primim o fărâmătură căzută sub masă. Pentru că acești bani ilegali e limpede că de la noi i-au luat. În timp ce salariul minim pe economie nu poate acoperi chiria, înseamnă că furtul s-a făcut inclusiv acolo. Pensiile mici, salariile mizerabile, scumpirile ce vin lanț - toate sunt urmarea furtului din bugetul de stat.

Să ne revenim, să deschidem ochii, marile reforme ale actualului guvern se transformă tot mai mult în bătaie de joc. Măresc salariile celor corupți, legalizează averile ilicite, numesc în toiul nopții procuror general - un om anchetat pentru moartea tinerilor în aprilie 2009, micșorează impozitele celor cu bani și proprietăți, dar au grijă sa scumpească tot: de la energie electrică la vin și țigări.
La cum merg lucrurile încep să aștept cu nerăbdare investirea lui Igor Dodon. Poate o opoziție ar fi „soluția” - ca să împingem gluma și mai departe. Dar va face el opoziția așteptată sau va fi doar una de teatru, cum ne-au obișnuit partidele de la noi? Vom vedea. Însă dacă e destul de dezlănțuit (de obligații) față de actuala guvernare, vom avea ocazia de a vedea apariția (chiar dacă slabă și inegală) a unui precar echilibru.
Până una alta, ne apropiem de noul an, nu cu proiecte menite să ne salveze, ci să îi salveze și pe ei, guvernanții, cei care în loc să confiște averile ilegale, vor să le legalizeze ca să asigure celor ce ar trebui să îi urmeze lui Filat, stabilitate, siguranță, bunăstare. Iar nouă, nouă - alcool mai scump ca să nu ne înecăm necazurile în pahar.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Internațional 12 Iulie 2020, ora: 10:51

40.000 de ruși au scandat „PUTIN, DEMISIA” în timpul protestelor față de arestarea unui guvernator din Orientul Îndepărtat

40.000 de ruși au scandat „PUTIN, DEMISIA” în timpul protestelor față de arestarea unui guvernator din Orientul Îndepărtat

Zeci de mii de oameni au strigat "Putin, demisia" în timpul unui protest față de arestarea unui guvernator local dintr-un oraș aflat la granița cu China și aproape de oceanul Pacific, scrie Digi24.ro

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Iulie 2020, ora: 11:29

Față de iunie 2019 prețurile la Fructe au crescut cu aproape 40% la ouă cu 57% iar la energia electrică cu 10%

Față de iunie 2019 prețurile la Fructe au crescut cu aproape 40% la ouă cu 57% iar la energia electrică cu 10%

Biroul Naţional de Statistică informează că în luna iunie 2020 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 4,25%, inclusiv la: produse alimentare – 8,48%, mărfuri nealimentare 0,30% și servicii prestate populaţiei – 3,53%.

( ) Citeşte tot articolul

UE / Nato 11 Iulie 2020, ora: 10:53

Statele Unite ar urma să investească peste 130 de milioane de dolari pentru modernizarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii, cea mai mare investiție într-un proiect militar american în Europa pentru anul 2021

Statele Unite ar urma să investească peste 130 de milioane de dolari pentru modernizarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii, cea mai mare investiție într-un proiect militar american în Europa pentru anul 2021

Potrivit publicației Stars and Stripes, citată de hotnews.ro, baza de la Câmpia Turzii va deveni un hub pentru operațiunile Forțelor Aeriene SUA în sud-estul Europei.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 11 Iulie 2020, ora: 10:17

CNA-ul condus de consilierul lui Dodon anunță un „mare” caz de corupție / A încercat să mituiască un polițist de frontieră cu... 100 de dolari. MARELE CORUPT riscă 5 ani de închisoare

CNA-ul condus de consilierul lui Dodon anunță un „mare” caz de corupție / A încercat să mituiască un polițist de frontieră cu... 100 de dolari. MARELE CORUPT riscă 5 ani de închisoare

Un bărbat din Ceadîr-Lunga este cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere activă. Acesta ar fi propus unui ofițer de investigații din cadrul Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră 100 de...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 11 Iulie 2020, ora: 10:09

Fostă ministră a Justiției, despre rezilierea contractului de concesionare a aeroportului: „Dodon face în fel și chip ca țara să piardă 900 mln USD”

Fostă ministră a Justiției, despre rezilierea contractului de concesionare a aeroportului: „Dodon face în fel și chip ca țara să piardă 900 mln USD”

Urmăriți acțiunile lui Dodon dacă vreți să vedeți cum mai zboară un miliard de dolari din Republica Moldova. Astfel a comentat fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, acțiunile de ieri ale guvernării privind rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 09:01

O familie din România câștigă, în medie, puțin peste 1.000 euro/lună

O familie din România câștigă, în medie, puțin peste 1.000 euro/lună

Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării din România, în termeni nominali, au fost de 5.119 lei în primul trimestru al acestui an, din care s-au cheltuit în medie 4.269 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 08:40

Ungurii tocmai au luat o decizie scandaloasă. Au bătut palma cu rușii într-un domeniu sensibil

Ungurii tocmai au luat o decizie scandaloasă. Au bătut palma cu rușii într-un domeniu sensibil Foto: simbol

Conform unui comunicat, compania energetică controlată de statul ungar MVM Zrt. și Rusatom Service Rt., filială a corporației ruse de stat pentru energie atomică Rosatom, au înființat o firmă mixtă în Ungaria.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 08:30

Republica Moldova primeşte a doua tranşă din asistenţa macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană

Republica Moldova primeşte a doua tranşă din asistenţa macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană

Comisia Europeană, în numele UE, a aprobat vineri, 10 iulie, debursarea a 30 de milioane de euro din asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova. Aceasta este cea de-a doua și ultima tranșă din cadrul actualului program de asistență macrofinanciară, prima tranșă în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Iulie 2020, ora: 07:37

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Italia

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Italia

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica va fi adusă în ţară, vineri seară, după ce fusese dată în urmărire de poliţie, potrivit conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 07:37

Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu a fost diagnosticat cu leucemie: „Este internat la Iași și are nevoie de sânge pentru transfuzii”

Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu a fost diagnosticat cu leucemie: „Este internat la Iași și are nevoie de sânge pentru transfuzii”

 Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu, cel care l-a interpretat pe Mihai Eminescu în filmul „Luceafărul”, ar fi fost diagnosticat cu leucemie, iar în aceste clipe se află în stare gravă la Institutul Regional de Oncologie Iași. Potrivit prietenilor și...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 11 Iulie 2020, ora: 07:30

Condamnare la închisoare pe viaţă pentru intenţia de a ataca locaţii turistice din Londra

Condamnare la închisoare pe viaţă pentru intenţia de a ataca locaţii turistice din Londra

 Justiţia britanică a condamnat joi la închisoare pe viaţă un fost şofer al companiei Uber care intenţiona să comită atacuri cu armă de foc şi cuţit în locaţii turistice din Londra, după ce fusese achitat de acuzaţii de terorism, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 11 Iulie 2020, ora: 07:28

Un francez suspectat de abuzarea sexuală a peste 300 de minori, arestat la Indonezia

Un francez suspectat de abuzarea sexuală a peste 300 de minori, arestat la Indonezia

Poliţia din capitala indoneziană Jakarta a anunţat vineri arestarea unui bărbat cu cetăţenie franceză suspectat că a abuzat sexual peste 300 de minori, transmite dpa.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 11 Iulie 2020, ora: 07:08

Coronavirus: O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China pentru a organiza o investigaţie asupra originii virusului

Coronavirus: O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China pentru a organiza o investigaţie asupra originii virusului

 Experţii OMS, specialişti în biologie şi epidemiologie, vor colabora cu oameni de ştiinţă din China pentru a stabili sfera de acţiune şi parcursul investigaţiei, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 11 Iulie 2020, ora: 07:00

Horoscopul zilei de azi, SÂMBĂTĂ 11 IULIE 2020. Chiron intră în retrograd! Adevărul iese la iveală

Horoscopul zilei de azi, SÂMBĂTĂ 11 IULIE 2020. Chiron intră în retrograd! Adevărul iese la iveală

Chiron isi incepe astazi miscarea retrograde si simti ca vrei sa tipi. Tipi de durere? Plangi de furie? Strigi dupa ajutor? Sau toate la un loc? Luna intra in Berbec, iar Berbecul nu stie de gluma. Este timpul sa iti onorezi propriile sentimente si sa actionezi. Pe masura de Luna face cuadratura...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 11 Iulie 2020, ora: 06:50

A patra seară de proteste în Belgrad. Sârbii au rupt gardul din fața Parlamentului

A patra seară de proteste în Belgrad. Sârbii au rupt gardul din fața Parlamentului

Mii de protestatari din Belgrad au rupt gardul din fața clădirii Parlamentului sârbesc și au urcat scările acestuia pentru a aprinde torțe, potrivit Balkan Insight. Aceasta este a patra seară de proteste în capitala Serbiei față de modul în care guvernul a gestionat perioada de...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 11 Iulie 2020, ora: 06:48

CINE SUNT GĂGĂUZII / Rătăciți prin istorie

CINE SUNT GĂGĂUZII / Rătăciți prin istorie

Dosarul găgăuzilor se constituie într-unul dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute episoade ale istoriei moderne ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 11 Iulie 2020, ora: 00:58

Sfânta Sofia: Grecia condamnă gestul Turciei pe care-l consideră „o provocare a lumii civilizate”

Sfânta Sofia: Grecia condamnă gestul Turciei pe care-l consideră „o provocare a lumii civilizate”

„Grecia condamnă cu tărie” decizia Turciei care deschide calea transformării fostei Hagia Sofia din Istanbul în moschee, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis, vineri seara, potrivit AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Editorial 10 Iulie 2020, ora: 20:40 de Alecu Reniță

STATALITATEA DODONISTĂ – CÂT DE REPREZENTATIVĂ ESTE?

În spaţiul public se aruncă mesaje-cheie menite să buimăcească lumea şi să-l avantajeze pe Igor Dodon. Nu ştiu câte din mesajele-cheie sunt lansate din prostie sau la comanda stăpânilor lui Igor Dodon. În ultimele 2-3 luni, „cârtiţele” din...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)