Bătute, amenințate sau chinuite, așa sunt tratate mii de femei din R. Moldova de către soți sau concubini. Multe dintre ele suportă batjocura toată viața, de dragul copiilor, de frica să nu fie judecate de „gura satului” sau din lipsa de informare și alternativă. În timp ce unele stau cu capul plecat până sunt mutilate sau chiar omorâte în bătăi, altele încearcă să-și facă dreptate singure. Când agresorii le iau la pumni din nou, ca reflex de apărare, se întâmplă ca ele să-i omoare. Ce factori au dus la asemenea cazuri tragice și de ce nu intervin poliția, vecinii sau rudele, am încercat să aflu de la trei femei care au provocat decesul soților și care-și ispășesc pedeapsa la Penitenciarul nr. 7 de la Rusca. 

În Moldova, pe parcursul vieții, peste 60 la sută dintre femei sunt afectate de violența în familie din partea soțului sau a partenerului, începând cu vârsta de 15 ani, arată datele Biroului Național de Statistică. O femeie din 10 a menționat că cel puțin o dată a suferit din cauza violenței fizice. Conform Comisiei pentru Statutul Femeilor, în întreaga lume, în medie cel puțin o femeie din trei este bătută, forțată sexual sau abuzată în alt mod regulat de partenerul său de viață.

Potrivit specialiștilor din cadrul Centrului de Drept al Femeilor, violenţa în familie are un caracter ciclic, care nu se opreşte de la sine. După „explozii de violenţă” vine o perioadă de împăcare, momente în care agresorul promite că „nu se va mai întâmpla”, după care vine o altă „furtună”. Cu timpul, actele de violenţă devin tot mai frecvente și mai grave, iar perioadele blânde devin tot mai scurte sau dispar cu totul și ciclul de violenţă continuă.

„Nu spuneam la nimeni, să nu-mi fac nașii de rușine”

Loviturile cu palmele și picioarele au fost practic cele mai inofensive pentru Vera Rusu, din satul Pereni, raionul Hâncești, care își ispășește pedeapsa de cinci ani pentru că ar fi provocat decesul soțului său. În mod normal, acesta obișnuia să arunce în ea cu tot ce avea la îndemână. Femeia a venit în cabinetul psihologului cu o doză de neîncredere și frică. Avea o broboadă puternic colorată și un zâmbet forțat, care ascundea mult chin și durere. Ochii îi ținea mereu plecați. Fața și mâinile erau palide, iar în picioare avea o pereche de cipici de cameră. După câteva clipe de ezitare și tatonare a terenului, femeia a început să-și înșire câteva amintiri. Îndată, după ce a terminat opt clase, ea a învățat de croitoreasă la o școală profesională din Capitală. A lucrat câțiva ani pe profesie, printre ei și la Penitenciarul Rusca, la care în prezent este deținută. Mai târziu a îndrăgit profesia de educatoare. A făcut studiile de specialitate și s-a dedicat acestei meserii 30 de ani la grădinița din satul natal.

Vera Rusu, din satul Pereni, raionul Hâncești. Femeia a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru că ar fi provocat moartea soțului

Între timp, femeia s-a căsătorit și a adus pe lume doi copii, un băiat și o fată. Recunoaște că la începutul căsniciei avea o familie exemplară, dar la un moment dat atitudinea soțului s-a schimbat. „I s-a dat pe plac alcoolul și a început să bea tot mai mult și mai mult, iar la un moment dat devenisem sac de box pentru el. Nu spuneam nimănui despre asta, ca să nu-mi fac nașii de rușine și ca lumea să nu-mi vorbească copiii prin sat, că au așa tată. Am ținut totul în mine. Am îndurat. Am așteptat să se schimbe, dar nimic…”, mărturisește femeia, iar când veni timpul să povestească mersul lucrurilor din ziua blestemată, au copleșit-o emoțiile.

„Când rudele lui m-au văzut după gratii, s-au liniștit”

Tragedia s-a întâmplat în a doua jumătate a lunii aprilie din 2014, în săptămâna Paștelui. Ea își amintește că era o zi însorită, iar localnicii se aflau în toiul pregătirilor de sărbătoare. Feciorul greblase ograda, a dus frunzele în grădină, iar seara le-a dat foc. Când soarele se îndrepta spre apus, acasă a revenit și soțul, aghesmuit de-a binelea. „Eram la bucătărie. El a început să mă numească în tot felul și să mă bată. La un moment dat a văzut o sticlă plină sub masă și a cerut-o, crezând că acolo este vin. De fapt era benzină. Insista să i-o dau. I-am dat-o și s-a dus în grădină, acolo unde ardeau frunzele. Nu știu ce a făcut, dar a luat foc și a venit în ogradă. Noi, speriați, l-am stropit cu apă și l-am stins. Am vrut să chemăm salvarea, dar el a refuzat categoric și s-a culcat. Spre dimineață am văzut că nu se simte bine și am sunat totuși la ambulanță. Până a venit, până l-au luat, a decedat pe drum. L-am înmormântat, iar după câteva luni, unul dintre frații lui a început să dea vina pe băiat că el e vinovat de moartea tatălui. Atunci eu i-am luat apărarea și am spus că e vina mea. A avut loc procesul de judecată, procurorul a cerut 10 ani de închisoare, iar judecătorul mi-a dat cinci. Iată așa din 2014 stau aici. Când rudele lui m-au văzut după gratii, s-au liniștit”, povestește interlocutoarea mea.

Vera Rusu este conștientă că din cauza acestei situații au suferit cel mai mult copiii. Potrivit femeii, vina ei e că nu a chemat salvarea la timp, iar acest lucru l-a recunoscut și în fața judecătorului. Totodată, ea zice că mereu sunt alte soluții de a rezolva asemenea probleme și că nu ar trebui să se ajungă la vătămări corporale sau mai cu seamă la omor.

„Treaz era pâine de mâncat, dar când se îmbăta, căuta scandal”

Tot în Penitenciarul nr. 7 de la Rusca își ispășește pedeapsa o altă femeie care și-a omorât soțul. Din motive personale, ea a solicitat să nu-i divulg numele și prenumele, de aceea o să-i zicem Angela. Atunci când a intrat în cameră, încerca, dar fără succes, să-și acopere cu broboada cicatricele provocate de loviturile răposatului soț. Dânsa este dintr-un sat din raionul Ialoveni și a fost condamnată la 12 ani de închisoare. După ce a absolvit 10 clase, a mers să deprindă meseria de brutar. Trei ani a lucrat în domeniu și a născut o fetiță de la un bărbat cu care nu a rămas împreună.

Deținutele de la Rusca în drum spre cantină

Peste un an și jumătate a revenit la muncă, dar deja ca infirmieră la Spitalul Narcologic. „Acolo am făcut cunoștință cu viitorul meu soț. El era pacient, a avut o problemă cu alcoolul, era tânăr, flăcău. Peste două luni ne-am înscris. Soțul lucra șofer de troleibuz, dar eu m-am dus ca taxatoare. De acolo am primit o cameră în sectorul Ciocana, iar în scurt timp a apărut și fiul pe lume. La început ne împăcam foarte bine. Treaz era pâine de mâncat, dar când se îmbăta, căuta scandal. Cât timp a fost șofer, se ținea în mâini, dar la un moment dat am ales să ne mutăm în sat, că acolo el avea cote. Atunci s-au început problemele. Din lipsă de bani, m-am angajat dădacă la o casă de copii din Chișinău. Peste trei luni au început tot felul de vorbe prin sat, că eu îmblu într-aiurea cu alți bărbați. Mai pe scurt, rudele lui îi umpleau capul cu tot felul de prostii și el le credea. Atunci m-a bătut așa de tare, că m-o trântit într-o căldare jămălțuită, mi-o rupt câteva coaste, eram vânătă din cap până-n picioare. Am stat la pat două săptămâni și nici nu mă puteam mișca”, își amintește cu groază interlocutoarea mea. Plânge. Povestește că dacă ar fi decis să-l părăsească, n-ar fi avut unde merge. A rămas de dragul copiilor. El i-a promis de multe ori că se va schimba.

„Fugeam cu copiii la rude sau dormeam în fân”

Chiar dacă a fost snopită în bătăi, Angela nu a depus nicio plângere la poliție. El o amenința că dacă se jeluie undeva, o omoară. Pentru trei ani însă, batjocura și chinurile s-au oprit – bărbatul a nimerit într-un accident rutier și a fost la un pas de moarte. În tot acest timp soția l-a îngrijit, iar după ce l-a pus pe picioare, amenințările și bătăile s-au reînceput. Cauza pe care o invoca erau datoriile pe care le-au acumulat la rude, în perioada când a stat imobilizat și imposibilitatea de a le reîntoarce. „Atunci el s-a trevojit la cap, iar medicul i-a spus că nu-i trebuie nici gram de băutură”, spune femeia. „Nu făceam vin acasă. M-am certat cu toți vecinii să nu-i dea de băut. El spunea: „porcul glod găsește”. Se ducea prin sat și venea frumușel, adică mort beat. Căuta sfadă, arunca cu ce năpădea în mine. Luam copiii și fugeam la rude sau dormeam în fân”. În câțiva ani, Angela a ajuns de câteva ori la spital cu vătămări corporale grave și cu mai multe comoții cerebrale.

 
Deținută de la Penitenciarul nr. 7 de la Rusca, condamnată la 12 ani de închisoare pentru că și-a omorât soțul

Într-o zi de mai, în 2014, bărbatul a venit acasă, iar în timp ce soția sa aranja mâncarea pe masă și tăia pâinea, între ei s-a iscat o ceartă. „Soțul m-a apucat de păr și m-a târât pe jos până afară. Eram julită și sângerau genunchii. Aveam o durere insuportabilă și fiindcă țineam cuțitul în mână, nu știu cum am dat și ce-am făcut, dar l-am tăiat la picior și i-am atins vâna arterială. A început să țâșnească sânge ca de la robinet. L-am udat cu câteva căldări de apă și parcă se oprise. El a adormit. M-am culcat și eu, iar peste ceva timp m-a trezit feciorul și mi-a zis că taică-su nu respiră. M-am ridicat repede, am început să-i fac masaj la inimă, dar fără folos. Când a venit cei de la salvare, doar au constat moartea. Mai târziu s-a adeverit că a decedat din cauza scurgerii de sânge. În seara ceea m-a luat poliția și m-a dus în izolator. Mai târziu m-au învinuit că a fost omor premeditat și judecătorul mi-a dat 11 ani”, povestește cu lacrimi în ochi convorbitoarea mea și făcându-și semnul crucii, se jură că totul a fost spontan și ea doar s-a apărat.

La jumătate de an după această tragedie, a decedat și fiica cea mare a Angelei, din cauza că ar fi consumat prea multe medicamente care țineau sub control crizele de epilepsie. Pe lângă aceasta, recent femeia a fost vizitată de fiul său cel mic, iar acesta i-a cerut să se dezică de drepturile părintești.

„N-am mai rezistat și am plecat la muncă în Grecia”

Din același motiv că a cauzat moartea soțului, a ajuns după gratii și Elena Buzenco, din satul Bubuieci, municipiul Chișinău. Ea este condamnată la patru ani de închisoare, iar doi dintre ei deja i-a ispășit. Aveam în față o femeie energică, cu un zâmbet șiret și cu o manichiură frumos îngrijită. A intrat în biroul psihologului încrezută, s-a așezat grăbită pe un scaun de la geam și a început să-și înșire gândurile. S-a căsătorit de la 18 ani, cu un băiat din aceeași localitate, care era cu patru ani mai mare. Îl descrie ca pe un partener de viață exemplar, grijuliu și liniștit.

Elena Buzenco, din satul Bubuieci, municipiul Chișinău. Femeia a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru violență domestică, soldată cu decesul partenerului de viață

La scurt timp după nuntă s-a născut prima lor fetiță, iar peste 10 ani cea de-a doua. „Problemele au început atunci când soțul s-a angajat la un lucru, unde erau mai mulți prieteni de-ai lui care făceau abuz de băutură. Caracterul lui era mai slăbuț și încet-încet s-a luat după ei. Atunci a început calvarul. Au apărut neajunsuri în familie, reproșuri și „concerte” practic în fiecare zi. Când se îmbăta își bătea joc și de copii, și de mine. Mă bătea și mă numea în tot felul. La un moment dat n-am mai rezistat și am plecat la muncă în Grecia. Am stat acolo 11 ani, le-am trimis acasă bani, colete, ajutoare. La început era greu cu documentele și nu puteam veni în R. Moldova, așa că m-am întors abia în 2013”, mărturisește femeia plângând. „Am lăsat aici cal, vacă, păsări, gospodărie, dar el a vândut totul, ba chiar frigiderul și televizorul. Când am venit, am văzut că toată casa se râschește și nu mai era nimic în ogradă. El s-a legat cu niște oameni răi, care furau, consumau alcool și jucat cărți pe bani”.

„M-am speriat și am îndreptat cuțitul spre el”

Nemulțumită de situația de acasă, Elena Buzenco a hotărât să plece înapoi peste hotare și și-a perfectat actele. Despre acest lucru a aflat și soțul, care i-a luat documentele și le-a ascuns ca să nu-i permită să emigreze din nou. Cearta din acest motiv s-a iscat la sfârșitul lunii noiembrie, în anul 2014. Femeia gătea ceva la bucătărie și paralel îi cerea soțului să-i dea documentele. El însă la un moment dat a început să o agreseze. „M-a apucat violent de mână, iar eu m-am speriat și am îndreptat cuțitul spre el, după care s-a liniștit. Imediat am plecat să aflu dacă nu le-a dat documentele unor cumetri care fuseseră la noi, iar când m-am întors, am văzut că el sângerează la gât. Imediat am chemat salvarea și poliția. Când au venit medicii, el nu le permitea să-i acorde primul ajutor. Totuși au reușit să-l ia în ambulanță, iar seara a venit poliția și m-a anunțat că soțul meu a decedat”, își amintește cu tristețe convorbitoarea mea.

Instanța de judecată i-a aplicat Elenei Buzenco o pedeapsă de patru ani și a constatat că omorul nu a fost premeditat. Acum principala ei grijă nu este închisoarea și nici timpul care i-a mai rămas să-l ispășească după gratii, dar faptul că ambele sale fiice s-au dezis de ea, nu o vizitează și nici nu discută la telefon. Spune că plânge zilnic și chiar atunci au început să-i curgă lacrimile. Ea oricum speră că după ce va ieși la libertate va reuși să restabilească relațiile cu fiicele.

Atmosfera zilnică în ograda penitenciarului pentru femei

Conform datelor prezentate de Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP), în prezent, la Penitenciarul nr. 7 de la Rusca îşi ispăşesc pedeapsa peste 300 de femei, iar multe dintre ele au fost condamnate pentru omor, inclusiv a soțului sau a concubinului.

În literatura de specialitate este menționat că „violenţă în familie” este orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violență, formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului. Violența în familie este un comportament intenționat, care are drept scop exercitarea puterii și controlului asupra altei persoane. Violența este folosită pentru a intimida, umili sau înfricoșa victima.