Actualitate

Staţii de tratare şi epurare a apei vor fi construite în raionul Cahul cu susţinerea Guvernului Germaniei

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, la ora actuală este în proces de elaborare un studiu de fezabilitate în domeniul aprovizionării cu apă şi sanitaţiei pentru raionul Cahul. Studiul a fost comandat şi finanţat de Banca de Stat a Germaniei Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW), fiind realizat de compania austriacă “Posch&Partners”. Documentul final urmează să fie prezentat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) şi instituţiei donatoare la începutul anului 2017 ca ulterior să fie luată decizia privind finanţarea.

“Studiul trebuie să reflecte situaţia reală în domeniul aprovizionării cu apă din sudul R. Moldova şi să propună soluţii eficiente pentru îmbunătăţirea sectorului în raionul Cahul”, a precizat Alexandru Jubea, manager de proiect în compania austriacă.

Studiul de fezabilitate va prezenta şi o analiză a impactului construcţiei asupra mediului, în conformitate cu standardele de protecţie ale KfW. Pentru aceasta experţii “Posch&Partners” vor analiza minuţios istoria climaterică şi hidrologică de pe rîul Prut pe parcursul ultimilor 30 de ani şi vor evalua eventualele provocări şi riscuri.

La rîndul lor, experţii germani, referindu-se la construcţia unei noi staţii de epurare în oraşul Cahul, au afirmat că aceasta urmează să deservească şi satele din apropiere, care se vor dovedi a fi fezabile pentru a fi conectate la sistemul de tratare a apei brute şi la sistemul de epurare a apelor uzate. Totodată, reţelele de canalizare trebuie să fie reabilitate şi extinse.

Proiectul de la Cahul face parte din prevederile Acordului financiar semnat anul trecut de MDRC şi KfW. Guvernul Germaniei a alocat Guvernului R. Moldova, prin intermediul Băncii KfW, 800 de mii de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Un alt program finanţat de banca germană ţine de îmbunătăţirea infrastructurii de apă în zona de centru a R. Moldova prin extinderea apeductului Chişinău-Străşeni-Călăraşi.

Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *