Tendințe

Statistici alarmante: Fiecare a şaptea femeie fumează

În ultima zi a lunii mai, începând din 1987, este marcată Ziua mondială fără tutun, la iniţiativa OMS. În acest an aceasta s-a desfăşurat sub genericul „Aspectele de gen şi tutunul: accent pe publicitatea adresată femeilor”, pornind de la faptul că tot mai multe adolescente şi tinere din întreaga lume devin consumatoare de tutun, ca urmare a marketingului agresiv promovat de industria tutunului. Subiectul a fost discutat ieri în cadrul unei şedinţe a Clubului jurnaliştilor de investigaţie, organizat de Centrul de Informare, Instruire şi Analiză Socială (CAPTES), în parteneriat cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIN), cu suportul Biroului OMS din RM.

„Femeile dezvoltă mult mai repede dependenţă de tutun şi sunt de trei ori mai sensibile la bolile cauzate de consumul acestuia. Nicotina duce la dezvoltarea cancerului, afectează grav sistemul cardiovascular, cel respirator şi reproductiv. În cazul femeilor gravide, riscurile fumatului sunt şi mai mari, fiind expusă nu doar mama, dar şi fătul”, a menţionat şeful Biroului OMS în RM, Pavel Ursu. La nivel mondial, fumează zilnic 250 milioane de femei şi un miliard de bărbaţi. Tabagismul este asemuit unei epidemii, secerând anual peste cinci milioane de oameni în întreaga lume, dintre care 1,6 milioane în Europa. În Moldova consumul de ţigări provoacă 3300 de decese pe an, adică, în medie, zece în fiecare zi.
Practica arată că doar mărirea cu 10% a taxei la ţigări reduce cu 4% numărul consumatorilor. Totodată, regulile mai severe ar duce la micşorarea contrabandei cu produse de tutungerie. Potrivit reprezentantului CCCEC, Oleg Ganuşceac, preţul mic al ţigărilor în RM (de două ori faţă de România şi de peste 4-8 ori faţă de alte ţări din UE) favorizează dezvoltarea contrabandei.

Organizatorii şedinţei au lansat Campania de sensibilizare a opiniei publice „Fiecare zi fără tutun. E dreptul tău”, jurnaliştii şi instituţiile media fiind invitate să participe la concursuri de reflectare a subiectelor ce ţin de combaterea fumatului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *