Istorie

„Statul român nu şi-a umilit cetăţenii cu ajutoare umanitare şi pomeni electorale, dar i-a ajutat să se facă gospodari”

Pentru a afla mai multe despre acea perioadă, ziaristul a chemat şi pe tatăl lui Valentin, anume Timofei Vetrilă, de 91 de ani (ȋn 2009) şi veteran de război, care avea 16 ani ȋn 1934 şi ȋşi amintea cu mândrie de acel eveniment. De la acest martor s-a aflat că: ,,Şcoala a fost construită mai mult cu ajutorul clăcilor, iar supraveghetori ai lucrărilor erau primarul, preotul Roşca, directorul Boiescu şi ȋnvăţătorul Captari. Ȋn şcoala lucrau ȋncă trei ȋnvăţători, care veneau zilnic de la Ciocâlteni. Primăria a dat bani doar pentru lemnul de uşi, ferestre, grinzi, podele. Restul, inclusiv munca voluntară, a fost contribuţia satului”. Tot el a mai spus:

„Atunci s-au făcut multe lucruri bune, căci România era un stat puternic, cu influenţă. Mai ȋntâi ţăranii au fost ȋmproprietariţi cu pamânt. Prin anii 1921-1924 ȋn ȋntreg regatul s-a ȋnfăptuit o reformă agrară. Atunci, ȋn Basarabia, s-a prevăzut să se dea câte şase hectare de pământ pentru fiecare familie de ţărani, inclusiv şi pentru cei din Sărăţeni”. (Deşi nu ȋn toate judeţele s-a reuşit ȋmproprietarirea cu cele şase hectare, totuşi s-a reuşit o medie de 3,2 hectare pe fiecare familie din Basarabia, cfm. datelor din lucrarea ,, Judeţul Soroca, file de istorie”, de N. Bulat, Editura ARC, 2000).

Acelaşi martor a afirmat că: „Statul român nu şi-a umilit cetăţenii cu ajutoare umanitare şi pomeni electorale, dar i-a ajutat să se facă gospodari”. Apoi, tot el spune că: ,,Următorul pas a fost construcţia de şcoli la sate, care a luat amploare după anul 1934”, aşa cum se va vedea din datele statistice expuse şi exemplificate ȋn rândurile de mai jos.

Răsplata muncii pentru construcții școlare (1923).

„S-a instituit din inițiativa d-lui Dr. C. Angelescu, ministrul Instrucțiunii, pentru răsplătirea celor ce se disting în această activitate. Are trei clase:
I-a, de metal aurit; a II-a, de metal argintat; a III-a, de bronz”.

Medalia „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare", clasa a I-a, 1923

Medalia „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare", clasa a II-a, 1923

Cităm din articolul ,,Medalii şi decoraţii din colecţia Institutului de Arheologie din Iaşi, de Sever-Petru Boţan şi Lucian Munteanu, din 2015:

„Instituită prin Decretul regal nr. 2050 din 1 Mai 1923, medalia „Răsplata muncii pentru construcţiuni şcolare” corespundea iniţiativei dr. Constantin Angelescu (pe atunci Ministru al Instrucţiunii Publice) de a răsplăti pe cei ce se implicaseră activ în construcţia de noi edificii şcolare sprijinind programul de reformare a învăţământului românesc din anii de după Primul Război Mondial. Şi această distincţie era compusă din trei clase, având o formă rotundă (35 de milimetri în diametru) şi fiind prevăzută la partea superioară cu o cunună de lauri de care se prindea panglica. Pe avers era reprezentată efigia regelui Ferdinand cu inscripţia FERDINAND I REGE AL ROMÂNILOR, în vreme ce pe revers era redată imaginea unui local de şcoală cu inscripţia RĂSPLATA MUNCII PENTRU CONSTRUCŢIUNI ŞCOLARE şi anul 1923 – 1927.

Panglica era împărţită în şapte dungi verticale de aceeaşi lăţime, alternând culorile roşu şi alb”. Această medalie a continuat să fie acordată şi ȋn perioada regenţei dintre anii 1928 – 1930, cât şi ȋn perioada domniei Regelui Carol al II-lea (1930 – 1940). Ministru al Instrucţiunii Publice ȋn martie 1937 era dr. Constantin Angelescu, cel care a avut iniţiativa infiinţării medaliei în 1923.

Exemplificări:
MINISTERUL EDUCAŢIIUNII NAŢIONALE
Conferiri de medalii: 513, 1019, 1028, 1240, 1911, 2592, 4177, 4127, 4178, 973 (pag. 986-981):

Monitorul Oficial, Anul CVI, Nr. 44, Marţi 22 Februarie 1938,
Partea I-a, Legi, Decrete, Marti 22 Februarie 1938
Nr. 513 din 11 Februarie 1937 Judetele: Dolj, Arad, Mehedinti Clasa I-a
3 persoane Clasa II-a
Clasa III-a
3 persoane
Nr. 973 din 6 Martie 1937 Teleorman, Buzau, R. Sarat Clasa I-a
3 persoane Clasa II-a
Clasa III-a
3 persoane
Nr. 1019 din 9 Martie 1 Soroca Clasa I-a
40 persoane Clasa II-a
94 persoane Clasa III-a
59 persoane Total 193 persoane
Nr. 1.028 din 9 Martie 1937 Dambovita Clasa I-a
12 Clasa II-a
8 Clasa III-a
20 persoane
Nr. 1.240 din 15 Martie 1937 Constanta Clasa I-a
84 persoane Clasa II-a ClasaIII-a 84 persoane
Nr. 1.911 din 13 Aprilie 1937 Cernauti, Hotin, Suceava Clasa I-a
29 persoane Clasa II-a
16 pers. 45 persoane
Nr. 2.592 din 21 Iunie 1937 Sibiu Clasa I-a
12 persoane 12 persoane
Nr. 4.127 din 9 Decembrie 1937 Trei Scaune Clasa I-a
7 Clasa II-a
10 Clasa III-a
14 31 persoane
Nr. 4.177 din 13 Decembrie 1937 Balti Clasa I-a
13 persoane Clasa II-a
64 persoane 77 persoane
Nr. 4.178 din 13 Decembrie 1937 Clasa I
7 Clasa II
10 Clasa III
14 31 persoane

Total persoane medaliate ȋn anul 1937: 499

Monitorul Oficial al României. Partea 1, nr. 044, 22 februarie 1938:
Prin decretul regal Nr. 1019 din 9 Martie 1937, se conferă medalia ,,Răsplata muncii pentru costrucţii şcolare" persoanelor notate mai jos din jud. Soroca, drept răsplată, că au depus o muncă deosebită în uriaşa campanie de construcţii şcolare, ce s-a întreprins în acest judeţ în anul 1935-1936, după cum urmează:

Clasa I; Clasa II; şi Clasa III.
1. Clasa a I-a: 40 de persoane nominalizate din jud. Soroca.;
2. Clasa a II-a: Gheorghe Leancă, ȋnvaţător, satul Sevirova-Soroca. (In total 94 de persoane nominalizate din jud. Soroca);
3. Clasa a III-a: 59 de persoane nominalizate din jud. Soroca.

Concluzii:

Ȋn perioada luată ȋn considerare (1935-1936) judeţul Soroca din Basarabia se situează, detaşat, pe locul ȋntai ȋn privinţa numărului de şcoli aflate ȋn stadii avansate de construcţie din ȋntreaga Românie (193 de şcoli).

Este greu de imaginat şi astăzi, cum a fost posibil acest record, ţinând cont că se muncea doar cu căruţa, roaba şi braţele, iar mare parte din muncă se făcea voluntar, cu claca locuitorilor. Doar faptul că oamenii aveau un ideal poate explică munca deosebită în uriaşa campanie de construcţii şcolare din acest judeţ. Ei munceau laolaltă, cu ȋncredere ȋn cei care-i ȋndrumau ȋn realizarea acestor lucrări edilitare, pentru şcoli şi cămine culturale, sau alte utilităţi, menite a duce la ȋmbunătăţirea vieţii lor obşteşti. Ȋndrumătorii lor erau primarii, ȋnvăţătorii, preoţii şi, uneori, doar simpli concetăţeni. Ȋn paralel cu construcţia de localuri de şcoli, s-au construit şi cămine culturale, care au dus la ȋflorirea vieţii culturale a localităţilor din judeţul Soroca.

„La concursul corurilor ţărăneşti din 7 iunie 1938 de la Bucureşti, din Ateneul Român, două coruri din cîmpia Sorocii au făcut o minune. Au cîntat şi au ocupat primele locuri pe ţară: locul înţîi — corul din Cosăuţi, condus de Ion Madonici, şi locul doi — cel din Gura Camencii, condus de Petru Vovcă”. (Am citat din lucrarea ,, Judeţul Soroca, file de istorie”, de N. Bulat, Editura ARC, 2000 ).

Conform aceleeaşi lucrări a lui N. Bulat cităm:

• ,,Reforma agrară a contribuit la mărirea şi consolidarea proprietăţii ţărăneşti bazate pe munca săteanului, a familiei sale şi a marcat o considerabilă creştere a standardului de viaţă a ţăranului. (Media generală a lotului de împroprietărire in Basarabia a fost de circa 3,2 ha)”.
• Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol" avea 71 cămine culturale în judeţul Soroca, un cămin cultural judeţean şi unul orăşenesc.
• Casa şcolilor şi culturii poporului întreţinea în acelaş judeţ 111 cămine culturale şi 14 biblioteci. (anii ‘30ai sec. XX).
• Cooperativele şcolare. In 1935 în judeţul Soroca erau 80 cooperative şcolare cu 4441 de membri. Principalul obiect al acestora era asigurarea elevilor cu rechizite şcolare ieftine.

Şcoala de şapte clase din satul Sevirova, judeţul Soroca (studiu de caz). Director: ȋnv. Gheorghe Leancă.

Scurta biografie: Gheorghe Leancă s-a născut la Sevirova ȋn 4 martie 1909, din părinţi ţărani. Tatăl Vasile şi mama Ioana. Studiile primare le face in satul natal, apoi continuă şcoala la Chişinău şi la Bădeni-Iaşi, unde termină ca absolvent al Şcolii Normale de 6 clase ,,Principele Mircea”, Bădeni-Iaşi, Certificat de absolvire nr. 204/1929.

„Școala Normală din Bădeni a fost prima școală normală din țară, ȋnfiinţată ȋn anul 1920, la îndemnul ministrului educației, Simion Mehedinţi. Şcoala a funcţionat până ȋn anul 1929, când s-a mutat ȋn localul Şcolii Normale „Vasile Lupu”, din dealul Copoului, Iaşi (unde cursurile au fost anulate ȋn perioada războiului din 1916 – 1918). De la Şcoala Normală din Badeni-Iaşi, condusă de profesorul Ion Onu, au plecat 300 de învățători, spre toate colțurile țării, printre care pot fi amintiţi: Leancă V. Gheorghe și Gherasim Vasile, care apar ȋntr-o fotografie datată 10 mai 1929, alături de alte nume dintre fruntașii clasei a VI-a a acestei „școli de ȋnvățători", ca: Lupu, Guceanu, Burlacu, Munteanu, Georgescu, Ursu și Chiriac”.

Dupa absolvirea şcolii normale de ȋnvăţători funcţionează la şcolile din Nicolaeşti, com. Izvoare, jud. Soroca şi din satul Măgureanca, com. Scumpia, jud. Bălţi, apoi din 01.10.1931 şi până ȋn 19.03.1944 ȋn satul natal, Sevirova, com. Trifăneşti, jud. Soroca.

Şcoala Primară mixtă din Sevirova, jud. Soroca, vazută de revizorul şcolar I. Cuţulac, la 14 aprilie 1937:

„În acest sat s-a ridicat un nou local de şcoală, cu trei săli de clasă, ajungându-se până la acoperiş, care se pune ȋn prezent. La această construcţie lucrează mult D-l Leancă Gheorghe, director, iar ȋnainte de venirea sa ȋn fruntea şcolii a lucrat mult şi D-l Sochircă Ion, ȋnv. definitiv. Alţi ȋnvăţători la Sevirova sunt: D-l Semendev Vasile şi Bulhac L”. (aprilie 1937). Sunt menţionate 7 clase, iar populaţia şcolară era de 107 elevi.
La inspecţia din 3 martie 1939, pentru admitere la examenul de gradul 2 a ȋnv. Leancă Gheorghe sunt mentionaţi 154 de elevi inscrişi, din care 84% frecventează şcoala din Sevirova. Este menţionată şi prezenţa unui nou ȋnvăţător, D-l Vizitiu Ion.

Inspectorul şcolar Vlad Mociuţschi spunea că: „D-l Gh. Leancă este un element muncitor şi cu tragere de inimă pentru ȋnvăţământ. Ȋn calitate de director ȋşi face datoria conştiincios, depunând interes ȋn conducerea şcolii. Localul de şcoala s-a realizat din iniţiativa D-sale, unde a depus mult suflet până l-a adus ȋn starea acuală”.

Deasemenea, inspectorul arată că: „pe lângă şcoală există o cooperativă şcolară, ȋnfiinţată ȋn anul 1936, din iniţiativa şi cu sprijinul D-lui Leancă Gheorghe, având un număr de 30 membri şi un capital social vărsat de 490 lei”.

„Ȋn afară de şcoală, D-l Gh. Leancă desfăşoară o activitate rodnică la Căminul Cultural, al cărui preşedinte şi director este, unde caută să-şi aducă contribuţia la ridicarea satului din toate punctele de vedere. D-sa este şi membru ȋn sfatul de conducere al Caminulu Cultural judeţean din Soroca”.

„Avănd ȋn vedere munca ce o depune candidatul la şcoală şi ȋn afara ei, ȋ-l declarăm admis de a se prezenta la examenul de gradul doi din anul 1939”.

Anexe:

Decret Regal Nr. 1019, din 9 Martie 1937, se conferă medalia ,,Răsplata muncii pentru construcţii şcolare”, Clasa a doua, lui Gheorghe Leancă, ȋnvăţător, satul Sevirova-Soroca, pentru muncă deosebită în uriaşa campanie de construcţii şcolare din acest judeţ, ȋn anul 1935-1936 (M.O. Anul CVI, Nr. 44, Partea a I-a, Legi, Decrete, marţi 22 februarie 1938).

Elevi de 20 de ani de la Şc. Normală ,,Principele Mircea”, din Bădeni – Iaşi, la 10 mai 1929 (Gh. Leancă al doilea din dreapta, rândul unu, iar al treilea este Vasile Gherasim).

Şcoala de 7 clase din comuna Sevirova, jud. Soroca, construită prin munca voluntară a locuitorilor, din iniţiativa direcorului şcolii, ȋnv. Gheorghe Leancă.

Gheorghe Leancă, aşezat ȋn primul rând, al doilea din stânga, alături de colegi din Basarabia.

Dir. Şcolii din Sevirova, ȋnv. Gheorghe Lancă, al patrulea din stânga, cu cuşma brumărie.

In anul 1942 Gheorghe Leancă se căsătoreşte cu învăţătoarea Elena P. Ungureanu, nou venită la şcoala din Sevirova şi au împreună primul copil, Virgil, ȋn 1943. La 19 martie 1944 este nevoit să se evacueze, împreună cu soţia, cu soacra şi cu copilul, pentru a merge la Caracal, jud. Romanaţi (Ordinul de serviciu al Insp. Şcolar al plăşii Drochia, jud. Soroca, nr. 436 din 19 martie 1944). Urmează un şir de localităţi din România în care amandoi soţii Leancă au funcţionat ca învăţători. Mai ȋntai la Apele Vii şi Castra-Nova, jud. Romanaţi. La Apele Vii soţilor Leancă li s-a născut al doilea copil, Mihai, ȋn septembrie 1944. Apoi, sunt mutaţi la şcolile de lângă Braşov, la Ormeniş (1945-1946), Araci (1946-1957) şi Bod sat (1957-1972).

Prof. Gh. Leancă s-a pensionat în anul 1969, dar a mai suplinit câţiva ani şi a decedat în august 1984.

Pelaghia Elena Leancă a ieşit la pensie în anul 1972 şi s-a stins din viaţă la Bod, jud. Braşov, pe 15 iulie 2015, la nici două luni de la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

Pelaghia Elena Leancă (1915-2015) este înmormântată alături de soţul său, Prof. Gh. V. Leancă (1909-1984) şi de mama sa, Elena Ungureanu (1889-1967).

Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să le primească sufletul lor bun, trecut prin multe încercări ale vieţii!

Text redactat de Virgil Leancă.
Bucureşti, august 2017
România

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *