Stela Popa: Cui ne lași, bade Constantine?

publicat în Atitudini pe 10 Noiembrie 2014, 08:00

„Mai întâi și întâi sunt român, apoi jurnalist (anume în această ordine!)”

Am mers la înmormântarea lui Constantin Tănase cu sufletul greu. M-am întors cu el și mai îngreunat. Oare doar atâția am mai rămas? Unde sunteți voi, cititorii lui Constantin Tănase? Unde sunteți voi, cei care vă delectați odinioară cu măiestria slovelor sale? Oare atâția mai suntem cei crescuți în crezul său?

Cu cinci ani în urmă, pe timpul comuniștilor, înainte de 7 aprilie, la funeraliile unui alt fiu al neamului românesc – Grigore Vieru, întreaga suflare basarabeană s-a mobilizat parcă și a venit să-l petreacă pe poet pe ultimul său drum. A fost atunci o adevărată explozie a conștiinței românești de dincoace de Prut.

Timpul a trecut, comuniștii au plecat de la putere, spiritul lui 7 aprilie s-a domolit, iar unii dintre proromânii de altădată au „obosit” și au îmbrățișat noua modă și se identifică acum ca fiind moldoveni proeuropeni. Astfel că, într-un fel sau altul, maestrul Constantin Tănase, român get-beget, nu mai era la modă. Să fi fost el oare ultimul mohican?

Spre deosebire de mulți dintre intelectualii de la noi, Constantin Tănase nu a fost niciodată confuz identitar și nu și-a schimbat identitatea în funcție de partid sau interes. „Mai întâi şi întâi sunt român, apoi jurnalist (anume în această ordine!) Şi sunt român prin Voinţa Divină. Nu pot merge împotriva acestei Voinţe, nu pot să schimb ordinea şi să zic că mai întâi sunt jurnalist, apoi român. Da, ştiu, unora le reuşeşte acest lucru: să nu aibă naţionalitate şi să fie mai întâi jurnalişti sau numai jurnalişti. Mie, nu. Şi nu mi pare rău” – spunea Domnia Sa tranșant în ultima lui carte „Groapa cu lei”.

Nu știu dacă aceste fraze memorabile le-au citit și unii dintre vorbitorii de la înmormântarea de astăzi. Cu excepția lui Vladimir Beșleagă, în finalul intervenției, și Octavian Țâcu, nimeni nu a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. S-a vorbit despre „neam”, „limbă”, „demnitate națională” etc., dar aproape nimeni nu a spus ce identitate sau ce neam! Oare chiar atât de departe s-a ajuns cu îndoctrinarea moldovenistă moștenită din timpul Voronin și continuată, din păcate, și după 2009, încât până și floarea intelectualității se teme să folosească termenii – „românesc”, „românism”, „neam românesc” etc.? Să nu ai curajul să spui nici la căpătâiul răposatului Constantin Tănase lucrurilor pe nume, înseamnă să trișezi față de eul propriu, față de memoria maestrului – înseamnă că avem o mare problemă identitară. Și nu numai de identitate…

Am plecat cu sufletul îngreunat de la înmormântare…
„Istoria te va răzbuna”, maestre, așa cum spuneai.
Domnul să te odihnească în pace.

Stela Popa