O bună perioadă persoanele cu abilități speciale din țara noastră au fost izolate de restul societății. Însă, observăm că de câțiva ani acestea au reușit să se încadreze cu succes în toate sferele vieții. Totuși, atunci când este vorba despre viața personală a acestora, o bună parte din societate devine sceptică. În continuare, aflați cum e să-ți întemeiezi și să-ți menții o familie unită în ciuda unor obstacole aparente, dar și cât de toleranți sunt moldovenii cu semenii lor.

„Mi-a fost greu să accept că nu voi mai putea merge niciodată”

Lilia și Anatol au reușit să-și creeze într-un sfert de veac o familie frumoasă și durabilă pe care vânturile destinului nu au putut s-o destrame. Acum 25 de ani, când s-a căsătorit, femeia avea alte planuri de viitor. Însă, viața i-a pregătit o încercare pe care protagonista a trecut-o cu brio. Acum două decenii, în urma unui accident, Lilia a câștigat un camarad de încredere - scaunul rulant. De la început i-a fost greu să se obișnuiască cu această schimbare radicală, însă, datorită soțului ei, care i-a fost alături și la bine și la rău, a reușit. „Recunosc, la început mi-a fost foarte greu să mă resemnez cu ideea că nu voi mai putea merge niciodată, dar, cu susținerea apropiaților, am reușit să trec peste acest fapt dureros. În acest demers, în mod special, m-a ajutat soțul care este foarte înțelegător. Și eu, la rândul meu, am încercat să-l înțeleg și susțin mereu. El este polițist, așa că deseori se întâmplă să se întoarcă târziu de la serviciu sau să fie chemat în toiul nopții. Niciodată nu i-am reproșat acest fapt, dimpotrivă l-am susținut și i-am dat puteri atunci când poate și-ar fi dorit să renunțe. Întotdeauna îl aștept acasă cu un zâmbet larg, iar el este fericit și liniștit când mă vede așa. Respectul, iubirea și prietenia ne-au ajutat să ne păstrăm familia și să rămânem uniți”, recunoaște soția.

„Nu mă ascund și nu îmi este rușine de mine”

Lilia duce o viață activă, îi place să gătească, de aceea își petrece o bună parte din timp la bucătărie, apoi ca orice femeie are grijă de casă și de gospodărie. Dacă se plictisește, își vizitează soțul la serviciu, iar de câteva ori pe an pleacă împreună în vacanțe. Nimic n-o împiedică pe femeie să-și trăiască viața din plin și poate afirma cu certitudine că este fericită. „Nu mă ascund și nu îmi este rușine de mine. Sunt fericită că am alături oameni care mă iubesc, mă susțin și nu mă lasă la voia întâmplării. Iar privirile răutăcioase și de compătimire, nici măcar nu le observ, dimpotrivă când ieșim cu soțul undeva, văd tot mai mulți oameni care se apropie și ne felicită”, spune Lilia.

Totuși, fericirea protagonistei este umbrită de o mică neîmplinire, care o face uneori să se simtă o femeie incompletă, dar aceste goluri sunt umplute cu multă iubire din partea celor dragi. „Sunt fericită, dar nu și împlinită. Am un singur regret că din cauza problemelor de sănătate nu am putut da viață unui copil. În rest, mă simt împăcată, am prieteni, surori și un soț iubitor. Ce poate fi mai frumos! Obstacolele există doar în mintea noastră”, concretizează femeia.

„În situația noastră este mai dificil să-ți găsești persoana potrivită”

Nu atât de sigură, dar la fel de optimistă este și Mariana, o tânără de 21 de ani, care în ciuda problemelor locomotorii, pe care le are încă de când a văzut lumina zilei, își trăiește viața din plin. Este o persoană activă social și are un zâmbet molipsitor. Tânăra face o facultate și se visează o profesionistă în domeniu, despre viața personală însă vorbește cu o anumită reținere. Ca oricare altă fată, Mariana își dorește o familie, dar susține că pentru o persoană cu abilități speciale este mai greu să întâlnească persoana potrivită. „În situația noastră este mai dificil să-ți găsești persoana potrivită, care să te accepte așa cum ești și să nu pună accent pe dezabilitate, dar nu și imposibil. Niciodată nu știi ce îți rezervă viitorul”, conchide tânăra.

Din cauza stereotipurilor promovate în societate, tinerei îi este frică să-și facă cunoștințe reale, de aceea se rezumă doar la discuții virtuale. „Întotdeauna mi-a fost frică de reacția persoanei în momentul în care mă va vedea. De aceea, am făcut cunoștință cu băieți doar pe internet, iar în timpul discuțiilor am avut mereu grijă să verific subtil, dacă ar accepta o asemenea persoană lângă ei. Reacțiile nu au fost neapărat bune, de aceea nu am ajuns să ne vedem și în realitate”, spune Mariana.

Echipa ziarului TIMPUL a provocat câțiva oameni să spună dacă, în opinia lor, o persoană cu abilități speciale poate să se realizeze și pe plan personal, toate răspunsurile au fost afirmative. Însă, atunci când au fost întrebați dacă ar accepta ca fiica, feciorul sau nepotul să se căsătorească cu o persoană cu dizabilități, aceștia au avut păreri diferite.

Maria, 80 de ani
Orice om are dreptul să fie fericit, indiferent de încercările la care l-au supus viața. Nepoții nu mai țin cont demult de sfaturile mele. Iar pe vremea când s-au căsătorit copiii, poate că le-aș fi atras atenția că le va fi mai complicat alături de o asemenea persoană. Oricum, alegerea le aparținea. Totuși, cred că fiecare om ar trebui să-și aleagă sufletul pereche după sine. Adică bogat cu bogat, sărac cu sărac și tot așa.

Andrei, 26 de ani
Eu nu fac diferențe între oameni, consider că toți suntem egali și respectiv toți merităm să iubim și să fim iubiți. Am avut o prietenă cu abilități speciale. Este o fată minunată, niciodată nu m-am simțit ciudat lângă ea și nici nu am considerat-o altfel. Însă, părinții mei au fost împotriva acestei relații, ea nu a mai vrut să lupte și a plecat. Acum, suntem prieteni foarte buni și ne susținem reciproc. Deși uneori regret că a fost atât de încăpățânată și nu a mai răbdat puțin, cu siguranță până la urmă părinții s-ar fi obișnuit.

Veronica, 25 de ani
Nu încape îndoială că fiecare om merită să-și întemeieze o familie. Însă, eu poate voi părea rea, dar nu mă pot îndrăgosti de o persoană cu dezabilități. Eu le respect și le admir, atât. Am cunoscut odată un băiat foarte bun, care s-a îndrăgostit de mine, iar eu, deși am încercat, n-am putut să simt același lucru. Acum mă condamn pentru acest fapt, dar nu mă pot schimba, în loc de iubire simt mai degrabă compătimire.

Petru, 60 de ani
Atunci când vom înceta să mai facem diferența între oameni, poate vom trăi mai bine și vom fi fericiți. Probabil, dacă nu aș fi avut și eu un copil cu abilități speciale, i-aș fi interzis băiatului mai mare să se căsătorească cu o fată cu dizabilități. Pentru că așa gândeam în tinerețe, până a mă confrunta cu problema. Acum sunt sigur că un om poate fi fericit lângă altul dacă există, iubire și înțelegere, restul contează mai puțin.

Oamenii discriminează din frică și din necunoaștere

Sociologa Diana Cheianu-Andrei consideră că membrii societății noastre sunt mai puțin toleranți față de persoanele cu abilități speciale din mai multe motive, printre care trecutul sovietic, dar și frica de responsabilități. „Reacțiile relatate mai sus, pot fi ușor explicate din perspectivă sociologică. Atunci când unei persoane i se cere părerea despre un fenomen care nu o afectează direct, aceasta va avea o opinie. Iar dacă același fenomen o afectează personal, atunci părerea se poate schimba cu ușurință. De aceea, când întrebarea a devenit personală, unii interlocutori au spus că nu ar accepta o persoană cu abilități speciale. Și au dat acest răspuns de frică, deoarece viața lângă o persoană cu orice tip de dizabilitate implică mai multe responsabilități, mai multă afecțiune și mai mut suport. Iar oamenii, care nu au avut niciodată în anturajul lor persoane cu abilități speciale, pur și simplu nu știu cum să se comporte și atunci preferă să le evite. Aceasta se datorează și faptului că în perioada sovietică, aceste persoane erau izolate de societate și interacționau foarte rar chiar și cu apropiații. În prezent, totuși, se observă un grad de toleranță mai ridicat”, spune specialista.

Potrivit estimărilor la nivel global, în anul 2010, persoanele cu dizabilitate reprezentau circa 15% din populaţia lumii, iar circa două treimi din aceste persoane sunt din ţările în curs de dezvoltare şi cu economie de tranziţie. La nivel european, numărul persoanelor cu dizabilităţi erau circa 80 de milioane sau şi mai mult de 15% din întreaga populaţie. Astfel, unul din patru europeni are un membru de familie cu dizabilitate. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2015 numărul estimat al persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova era de 184,5 mii persoane, inclusiv 12,9 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani. Asta înseamnă că persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,2% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,9% din numărul total al copiilor din țară.