Timpul Local

Strigat-am catre tine…

12 februarie, Palatul National

In aceste zile la Chisinau, dar si la Bucuresti, precum si in alte orase ale lumii, sunt organizate zeci de actiuni culturale dedicate poetului Grigore Vieru. Unul dintre evenimentele majore este spectacolul care, in zilele de 11 si 12 februarie, se tine in memoria poetului la Palatul National din Chisinau.

Cu genericul „Strigat-am catre tine…”, concertul a reunit mai multi interpreti de pe ambele maluri ale Prutului: Mihai Volontir, Mihai Munteanu, Ion Suruceanu, Stefan Petrache, Silvia si Anatol Chiriac, Iurie Sadovnic, Alexandru Cazacu, Natalia Barbu, Catalin Josan, Fuego, Michael Kleitman (Germania), Mihai Ciobanu, Vasile Iovu, Nicolae Ciubotaru, Adriana Ochisanu, Vadim Gheorghelas, Doina Sulac si Formatia „Millenium”. Ei sunt acompaniati de Orchestra Nationala „Lautarii” condusa de maestrul Nicolae Botgros si Orchestra Simfonica Nationala a Companiei „Teleradio-Moldova” dirijata de Gheorghe Mustea. De asemenea, in cadrul spectacolului va evolua Corala „Vocile Primaverii” cu care poetul a colaborat decenii la rand.

Solicitata de TIMPUL, sotia regretatului poet, Raisa Vieru, a spus ca prin acesta se va implini visul lui Grigore Vieru, care dorea ca la aniversarea sa sa fie organizate doua spectacole de zile mari: unul la Chisinau si altul la Bucuresti. „Cel de la Bucuresti a si avut loc, in Sala Palatului, in luna mai, anul trecut”, ne-a mai spus Raisa Vieru. Pe 26 februarie, la Bucuresti, va avea loc un alt spectacol in memoria lui Grigore Vieru, organizat de Niculina Merceanu, redactor la TVR Romania.

13 februarie, Academia de Stiinte

„Sunt iarba, mai simplu nu pot fi…”

Academia de Stiinte a Moldovei organizeaza maine (Sala azurie, ora 11.00) o conferinta stiintifica internationala, consacrata comemorarii aniversarii a 75-a de la nasterea poetului academician Grigore Vieru, Doctor Honoris Cauza al ASM. Momentul festiv il va constitui decernarea Premiului nominal „Grigore Vieru” – in valoare de 30 mii de lei, conferit o data la doi ani. Invingator in aceasta competitie este dr. hab. Vasile Bahnaru, director interimar al Institutului de Filologie al ASM, pentru monografia Elemente de semasiologie romana.

Comunicari stiintifice despre activitatea si creatia literara a poetului omagiat vor prezenta academicienii Mihai Cimpoi si Mihail Dolgan, dr. hab. Vasile Bahnaru, dr. Nina Corcinschi, precum si oaspetii din Romania – dr. prof. univ. Gheorghe Chivu, de la Academia Romana si dr. prof. univ. Theodor Codreanu de la Husi. In cadrul evenimentului va fi lansat volumul Grigore Vieru – Poetul, pregatit de Editura „Stiinta”, care va fi prezentat de directorul acesteia, dr. ing. Gheorghe Prini.

Alte evenimente in memoria poetului

Vineri, 12 februarie

12.00 – Dezvelirea bustului lui Grigore Vieru, pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfant”.

18.00 – Spectacolul comemorativ „Strigat-am catre tine”, la Palatul National.

Sambata, 13 februarie

15.00 – Expozitie de arta cu genericul „Chipul tau fara seaman” la Muzeul National de Arta (str. 31 August, 115), organizata de primaria municipiului Chisinau, Muzeul National de Arta si Muzeul Literaturii Romane „M. Kogalniceanu”.

Duminica, 14 februarie

11.00 – Depunere de flori si recital la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfant”.

14.00 – Spectacol literar-muzical cu genericul „Nu sunt singur” la Sala cu Orga (bd. Stefan cel Mare, 81), organizat de primaria Chisinau si Sala cu Orga.
 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *