Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 16:35
Abonamente

Social 29 Iulie 2017, ora 07:35    Din editia print

REPORTAJSTRIGĂT DISPERAT: A educat zeci de generații, iar acum se stinge cu zile pe o platformă de ciment

Marime Font

Foto: Dorin Galben

A lucrat 52 de ani la Universitatea de Stat din Moldova în unul dintre laboratoarele instituției, iar acum încearcă să supraviețuiască pe o platformă de ciment, amplasată în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, chiar în coasta Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla”. Practic, nu poate să se miște pentru că are ambele picioare rupte, iar o mână abia de o ridică. Toată averea o ține într-o tolbă cu pătrățele - haine, o pereche de pâsle și documente. La 90 de ani, Stepanida Lazariuc nu mai are pe nimeni și de câteva luni nu are nici casă, nici masă și nici putere să-și facă dreptate. O hrănesc cei care și-au făcut timp să-i asculte povestea. De-i noapte sau zi, ploaie sau arșiță bătrâna stă în același loc și speră că va putea cineva s-o ajute să-și trăiască bătrânețea omenește.  

„Nu merit să stau ca un câine în drum”

Am găsit-o învelită cu o pătură, îmbrobodită și încălțată cu ciorapi de lână. Stătea la umbra lăcașului sfânt. Afară erau peste 30 de grade cu plus, dar, dacă nu se poate mișca, femeia spune că permanent îi este frig, mai ales noaptea și se ghemuiește printre boarfele care i-au mai rămas. Scurta de 400 de lei, care era mai călduroasă și care o salva de ploaie, i-au furat-o acum câteva luni când a ajuns la azilul pentru persoane fără adăpost de pe strada Haltei. A plecat de acolo pentru că erau foarte mulți oameni – majoritatea alcoolici și scandalagii. De atunci s-a adăpostit la mai multe stații de troleibuz, iar de câteva săptămâni s-a mutat pe platforma unde stă și în prezent.



Este înconjurată de porumbei cărora le aruncă firimiturile de pâine, dacă-i rămân. În loc de pat îi servește un covoraș cu elemente tradiționale moldovenești, iar în loc de pernă sunt cârjele pe care le folosește drept suport atunci când e nevoită să-și mute locul. Practic permanent ține mâna pe ele de teamă să nu i le fure cineva. În afară de acestea, nu are pe cine se baza. Noaptea doarme iepurește și se trezește la fiecare sunet. Îi este frică, dar este convinsă că nimeni nu-i va dăuna pentru că lângă o biserică este protejată de sus. Neprotejată este însă atunci când plouă. Până apucă să se adăpostească sub acoperișul de la stația de troleibuz din preajmă, ploaia o udă. „Am trecut prin multe greutăți, dar, de fiecare dată, am știut că vor urma și zile mai bune. Acum gândesc tot în acest fel. N-am făcut nimănui niciun rău toată viața. Nu merit să stau ca un câine în drum. Știu că sunt oameni buni cu suflet mare. La toți le este greu, dar faptele bune încă nu s-au terminat pe lumea asta”, se arată convinsă pensionara.

„N-am pe nimeni în lumea asta ca să mă ajute”

Sute de persoane trec zilnic pe lângă ea. Spune că unii o privesc cu milă, alții cu dispreț, dar ea deja nu mai pune totul la inimă. Noroc de cei care se apropie s-o întrebe de ce are nevoie și ulterior îi oferă câte ceva de-ale gurii. E mulțumită și pentru atât. Când m-am apropiat de ea, părea un pic speriată. După ce m-a „scanat” de sus în jos, m-a rugat să mă apropii. „Nu aud prea bine și nici să mă ridic nu pot – picioarele mi-s rupte. Unii probabil cred că stau aici cu cerșitul sau că fug de lucru, că-s lenoasă, dar eu n-am cum și unde mă duce. N-am casă. N-am propiskă (n. red.: viză de reședință). Soțul e mort deja de peste 20 de ani. N-am rude. N-am pe nimeni în lumea asta ca să mă ajute. După 52 de ani lucrați la stat am ajuns pe drumuri”, mărturisește bătrâna cu lacrimi în ochi.

La USM a fost ajutor de laborantă. S-a angajat acolo la începutul anilor `60 și a muncit până acum câțiva ani. Lucrul era și casa ei. Autoritățile i-au tot promis că-i vor oferi un apartament, dar de fiecare dată au rugat-o să mai aștepte. Conducerea de la USM i-a permis să stea în unul dintre birouri. După ce însă a fost nevoită să semneze cererea de demisie, a rămas și fără acoperiș deasupra capului. Acum platforma de ciment din scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” este „viza ei de reședință”.

Lângă ea avea o farfurie de unică folosință cu un ardei umplut și două roșii feliate. I le-au adus câțiva tineri cărora li s-a făcut milă. Zilnic o hrănesc trecătorii. Recunoaște că-i este incomod să-i ceară cuiva ajutorul, mai ales că toată viața s-a întreținut singură și nu-i place să fie jelită. Din puținul pe care-l are, se împarte și cu alte persoane care sunt flămânde. „Pe mulți nici nu-i cunosc, dar nici nu mă interesează cine sunt. Dacă am o bucată de pâine sau o legumă le dau și lor. Eu mă mulțumesc ce ceea ce am”, susține interlocutoarea mea.

A ajuns după gratii pentru că a fugit din Siberia

Stepanida Lazariuc practic nu știe nimic despre părinții săi. Ambii au decedat când ea avea șase ani, iar fratele cel mai mic abia împlinise patru. A auzit de la săteni că mama sa era de origine germană, iar tatăl său austriac. Ea a crescut în familia directorului de școală din satul Saharna, acum raionul Rezina, iar sora a fost adoptată de preotul localității. Fratele cel mai mare păștea oile la șeful de post, iar cel mic a ajuns și el în casa unor oameni gospodari. „Ne întâlneam toți duminica și stăteam la sfat. Am rămas a nimănui. Nici nu știu cum am crescut. N-am mai avut parte de copilărie sau altceva”, susține dezamăgită pensionara. În perioada deportărilor, familiile care le-au oferit acoperiș deasupra capului au fost deportate în Siberia, inclusiv ea, cei doi frați și sora. Acolo s-au despărțit și de atunci femeia nu a mai auzit nimic de ei.


Stepanida Lazariuc în tinerețe

După un an de Siberia, la vârsta de doar 16 ani, ea a fugit de acolo. Pe drum a fost reținută de miliția sovietică și a ajuns după gratii, unde a stat trei ani. „Îmi dădeau pe zi câte un colț de pâine cu paie și câte un pahar de 200 de grame cu apă amară. Primele trei luni am stat pe ciment, fără pat și fără ferestre. Mi-am distrus sănătatea. Acum, când îmi amintesc… plâng”, mărturisește cu tristețe bătrâna. După ce și-a ispășit pedeapsa, femeia și-a unit destinul cu un bărbat originar din regiunea Donețk, Ucraina. În scurt timp au adus pe lume un copil, dar la un an și jumătate micuțul s-a stins din viață. Din cauza complicațiilor la prima naștere femeia nu a mai putut avea copii.

„Știu că nimeni nu-mi este dator cu nimic”

După mai bine de jumătate de secol, în care a muncit la USM, în anul 2013 Stepanida Lazariuc s-a retras în localitățile din suburbia Chișinăului, unde făcea reparație în casele oamenilor – tot acolo trăia. Asta a durat până în 2016, când într-o bună zi, microbuzul de rută în care se afla femeia a fost implicat într-un accident grav, iar ea s-a trezit în spital cu picioarele rupte. A schimbat câteva instituții medicale, până când la un moment dat s-a pomenit pe drumuri.

Recunoaște că toate cunoștințele pe care le avea fie au decedat, fie și-au schimbat locul de trai. S-a adresat la câteva instituții sociale să-i găsească un adăpost, dar peste tot conducătorii au ridicat din umeri. A stat o jumătate de an într-o casă de bătrâni din raionul Anenii Noi. Dădea acolo practic toată pensia, iar în schimb avea parte de condiții groaznice și un contingent dubios. Încercând să găsească o soluție mai bună, a ajuns din nou sub cerul liber.

Acum femeia are o sigură dorință: nu vrea să moară în stradă. Ar fi bucuroasă să ajungă la un azil decent pentru bătrâni, să aibă o pernă sub cap și o supă caldă la amiază. „Știu că nimeni nu-mi este dator cu nimic. Nu cer apartamente. Nu cer bani. Primesc pensie și-mi ajunge. Vreau doar să am o bătrânețe omenească, măcar pentru cei peste 50 de ani munciți din greu și pentru că am educat zeci de generații…”, a conchis bătrâna plângând. Și-a șters lacrimile și și-a cerut scuze că nu are condiții să primească oaspeți.

Nota redacției!
Dacă doriți să-i oferiți o mână de ajutor Stepanidei Lazariuc, o puteți găsi în preajma Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla” din centrul Capitalei, în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”. Stă acolo 24 de ore din 24, deoarece practic nu se poate mișca. Pentru detalii suplimentare puteți contacta autorul acestui articol, Dorin Galben. Vă mulțumim pentru că vă pasă!  

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md