Actualitate

Studenţii basarabeni, ADMIŞI la studii peste Prut beneficiază de locuri GRATUITE în cămine şi facilităţi la transportul public

La fel, tinerii care beneficiază de bursă oferită de statul român pot să o cumuleze cu orice altă bursă obţinută. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Marius Deaconu, la TVR MOLDOVA.

„Numărul de studenţi basarabeni este de aproximativ 10.000, majoritatea dintre ei beneficiază de un loc gratuit în cămin. În primul rand, ei beneficiază de bursele oferite de statul român care pot fi cumulate cu orice fel de bursă. Aceasta este o realizare destul de importantă.

Totodată, studenţii basarabeni au gratuitate la transportul feroviar şi de cel puţin 75 la sută reducere la teatre, muzee şi alte instituţii culturale. Tinerii din Basarabia au 50 la sută reducere la transportul public”, a mai spus Marius Deaconu.

În căminele studenţeşti din Republica Moldova sunt aproximativ 20 de mii de locuri de cazare. 

actual.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *