Actualitate

Studiu. Cum poate faţa noastră să dezvăluie dacă suntem bogaţi sau săraci

„Purtaţi” o faţă fericită, succesul dumneavoastră poate depinde de asta, sugerează un studiu efectuat de cercetătorii în Psihologie de la Facultatea de Arte şi Ştiinţă a Universităţii din Toronto. Studiul realizat a constatat că oamenii pot spune dacă cineva este mai bogat sau mai sărac decât media, doar privindu-i faţa „neutră”, fără nici o expresie.

Oamenii folosesc aceste impresii în moduri părtinitoare, cum ar fi preferinţa pentru „feţele de oameni bogaţi” în luarea deciziei angajării unei persoane, afirmă studiul profesorului Nicholas Rule şi al doctorandului Thora Bjornsdottir publicat în „Jurnalul Personalităţii şi Psihologiei Sociale”, citat de Science Daily.

„Aceasta indică faptul că ceva la fel de subtil ca semnalele pe care faţa ta le transmite despre clasa ta socială pot de fapt să perpetueze poziţionarea ta în societate. Aceste prime impresii pot deveni un fel de profeţie care se auto-împlineşte, va influenţa interacţiunile şi oportunităţile pe care le aveţi", spune Bjornsdottir.

Emoţiile „maschează” abilitatea de a citi faţa La fel de interesant, cercetătorii au descoperit că abilitatea de a „citi” clasa sociala a unei persoane se aplica doar când faţa lor este neutră, nu şi când oamenii zâmbesc sau exprimă emoţii. Concluzia cercetătorilor este că emoţiile maschează obiceiurile de exprimare de-a lungul vieţii, care se întipăresc pe faţa unei persoane, chiar şi prin adolescenţa târzie sau la maturitatea timpurie, cum ar fi fericirea frecventă, care este asociată în mod stereotip cu a fi bogat şi mulţumit. „În timp, faţa ta ajunge să reflecteze şi să dezvăluie permanent experienţele tale.

Chiar şi atunci când credem că nu exprimăm ceva, relicve ale acestor emoţii sunt încă acolo", spune Rule. Folosind un venit mediu anual de aproximativ 75.000 dolari ca referinţă, cercetătorii au grupat voluntarii studenţi în cei cu venituri totale de familie sub 60.000 de dolari sau peste 100.000 de dolari şi apoi i-au pus fotografiat feţele neutre, lipsite de expresie.

Neuroni specializaţi în recunoaşterea facială

Apoi au cerut unui grup separat de participanţi să privească fotografiile şi, folosindu-se doar de ce le spune instinctul, să decidă care dintre personaje erau „bogate sau sărace", doar privindu-le feţele.

Ei au fost capabili să determine care elev a aparţinut grupului bogat sau sărac, cu o precizie de aproximativ 53%, un nivel care depăşeşte o eventuală ghicire din întâmplare. „Ceea ce vedem este că studenţii cu varsta cuprinsa între 18 şi 22 de ani au acumulat deja o experienţă de viaţă suficientă care le-au schimbat şi modelat în mod vizibil feţele până la punctul în care poţi să-ţi dai seama care este statutul lor socio-economic sau clasa sociala", spune Rule.

Rezultatele nu au fost afectate de rasa sau sexul persoanelor sau de cât timp li sa dat voluntarilor să le studieze feţele. Toate acestea sunt în concordanţă cu ceea ce se ştie despre comportamentul nonverbal.

„Există neuroni în creier care sunt specializaţi pe recunoaşterea facială. Faţa este primul lucru pe care îl observi când te uiţi la cineva", spune Rule. „Vedem feţe îngrijorate sau vedem chipuri senine, suntem programaţi să căutam indicii care să confirme mesajul pe care-l transmite faţa. Acestea sunt lucrurile pe care oamenii le percep foarte repede, iar rezultatele sunt consecvente, ceea le fac semnificative din punct de vedere statistic ", explică cercetătorul.

43 de muşchi faciali

„Oamenii nu sunt cu adevărat conştienţi de ce indicii folosesc atunci când fac aceste judecăţi. Dacă le întrebaţi de ce, ei nu ştiu pe ce îşi bazează răspunsurile", spune Bjornsdottir.

Studiul claselor sociale ca un subdomeniu în Psihologie devine din ce în ce mai mult recunoscut, spune Rule. Iar cu 43 de muşchi concentraţi într-o zonă relativ mică, indiciile faciale sunt una dintre cele mai interesante zone din acest domeniu. Cercetătorul spune că următorul pas ar fi studierea unor persoane mai înaintate în vârstă pentru a vedea dacă indiciile faciale devin şi mai evidente pentru oameni de-a lungul înaintării în vârstă.

adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *