Sudul, nordul și autonomiile

publicat în Opinii & Editoriale pe 6 Noiembrie 2018, 08:29

Compania Intellect-Group a realizat un sondaj din fonduri proprii în Găgăuzia în perioada 1-18 octombrie, pe un eșantion de aproape o mie de respondenți.

Rezultatele au demonstrat cu brio că nu era nevoie de acest sondaj, fiindcă au răspuns cu toții exact cum ne imaginam: jos democrația, reîntoarcerea la dulcele jug sovietic, trăiască bolșevismul și adio Europa. Cam acesta mi s-a părut mie visul găgăuz. De înțeles, de altfel, după vizita unuia dintre cei mai cunoscuți dictatori ai momentului.

Peste două treimi din locuitorii Găgăuziei au încredere în Partidul Socialiștilor, care este urmat de Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi – cu aproape 25%, apoi de Partidul Comuniștilor – aproape 20 la sută și Partidul Șor – peste 15%. Peste jumătate din respondenți sunt pentru integrarea în Uniunea Eurasiatică. Iar dacă trecem de la partide la politicieni, fără vreo surpriză, aflăm că, în topul încrederi, Igor Dodon conduce cu 84 la sută. De mare încredere are parte și bașcanul Irina Vlah.

Până aici totul e clar, să vedem acum cum stăm cu geopolitica: peste jumătate optează pentru aderarea la Uniunea Vamală, iar pentru Uniunea Europeană au optat mai puțin de 6%. Partea amuzantă e că peste 60% din populația regiunii este mulțumită de actualul statut de autonomie, dar există și 12% care ar opta pentru independență.

Despre ce ne spune acest sondaj? Despre sărăcia în care o să stăm până la desființarea noastră ca stat. Pentru că în una din cele mai mici țări, fiecare gândește și alege pe mintea celui care împarte ulei în campania electorală. Zona și preferința. Iar peste toate, câte unii mai visează și independență. Că nu e pământul lor e una, că au primit autonomie e cu totul altceva.

Să deschidem ochii și să privim haosul în care ne zbatem: cele două autonomii (Găgăuzia și Transnistria) – la care putem anexa și orașul Bălți. Atât cât mai arată ca un oraș, pentru că de la funcționarea instituțiilor la starea infrastructurii, nu prea putem vorbi de orașe, cu excepția Chișinăului. Dar aici, lângă Chișinău, putem adăuga centrul și sudul, care sunt proeuropene, democrate și parcă – pentru mine cel puțin – pline de speranță.

Acum luăm aceste zone, fiecare cu speranța lui și ne amintim de un mare pământean de al nostru (ai cărui consăteni nu tocmai îi fac cinste): Alecu Donici. Fabulistul nostru a avut simț la politica de la noi. Tocmai de aceea voi încheia cu o minunăție de radiografie din Racul broasca și știuca: „Racul înapoi se da, / Broasca tot în sus sălta, / Știuca foarte se izbea / Și nimic nu isprăvea. / Nu știu cine-i vinovat; / Însă, pe cât am aflat, / Sacul în iaz nu s-au tras, / Ci tot pe loc au rămas. // Așa-i și la omenire, / Când în obște nu-i unire: / Nici o treabă nu se face / Cu izbândă și cu pace.”