Opinii și Editoriale

Sursul sau pildele lui Vasilache

Dupa aproape un an de la plecarea lui V. Vasilache (a murit pe 8 iulie 2008), iata ca se face un gest reparatoriu prin aparitia la GE „Litera” a volumului de publicistica „Verzi suntem, verzi…”. …Recunosc, studentia literara mi-am trait-o sub zodia „Numelui tau” al lui Gr. Vieru si a „Povestii cu cocosul rosu” a lui V. Vasilache. Apoi, mult timp am fost „torturat” de „Surasul lui Visnu”.

Eram convins atunci si sunt convins si acum ca daca Vasilache ar fi scris in alta limba decat in romana, sa zicem macar in franceza sau germana, prin aceasta nuvela el se consacra drept unul dintre cei mai originali prozatori europeni contemporani. N-am inteles atunci, nu inteleg nici acum de ce acest scriitor (cel putin cu aceasta nuvela) nu a fost promovat peste Prut. Daca aceasta nuvela ar fi fost editata la Bucuresti, atunci cand a aparut la Chisinau, s-ar fi rasturnat multe topuri si ierarhii valorice fabricate prin saloanele literare de pe Dambovita. Odata i-am spus lui Vasilache acest lucru; el m-a privit adanc si a suras…
Avea un suras plin de intelesuri si subintelesuri, adica plin de pilde. Am avut onoarea sa fiu redactorul-sef al publicatiei „Flux” in epoca Vasilache – asa as numi astazi perioada in care V. Vasilache isi publica „textele” in aceasta publicatie. Nu rodea pragurile redactiei, trecea rar, iar la mine in birou intra cu o vadita sfiala. Avea intotdeauna pregatita o poveste, punctata in final de o pilda pe care o marca cu un suras. Il priveam si ma gandeam ca asa o fi suras si Visnu.

Intotdeauna imi lauda scrisul, dar tinea neaparat sa mai spuna ceva, ceva pe care noi, cei nascuti sub sovietici nu stiam. Indeosebi ii placea sa-mi aminteasca de Pamfil Seicaru. Pe acest mare, cel mai mare ziarist roman al secolului XX, l-am descoperit la indemnul lui Vasilache. Pilda pe care Vasilache mi-o servea de fiecare data era urmatoarea: Uite, bre, daca asta spunea ca peste o luna va cadea guvernul – asa era! Intelegeam perfect unde batea Domnia Sa cu aceasta pilda, era un indemn catre toata breasla ziaristica: sa nu ne incurcam in galcevi ziaristice marunte si partizane, sa ridicam stacheta analizelor, sa ne insusim o viziune mai larga si mai adanca asupra fenomenelor politice, sa trecem de la violente de limbaj la sinteze. Si, intr-adevar, dupa ce l-am descoperit pe marele Pamfil Seicaru, in special dupa ce i-am citit celebrele scrisori, am inceput sa scriu mai greu. In general, consider ca un editorialist care n-a trecut „prin scoala lui Pamfil Seicaru”, niciodata nu va putea prezice… cand va cadea guvernul.

…Prefatatorul volumului, Igor Nagacevschi, observa, pe buna dreptate, referindu-se la „epoca Vasilache a „Fluxului”, ca atunci, acolo exista „o atmosfera de emulatie, in care Vasilache-jurnalistul era un adevarat model”. O pilda, as mai adauga eu. Iata de ce, recomand cu caldura cititorilor nostri aceasta carte. Pentru a se reintalni cu surasul si pildele lui Vasilache, dar si pentru a intelege ce loc ocupa Vasilache in literatura si publicistica basarabeana, parcurgand cu atentie studiul introductiv scris de Eugen Lungu.
…Acum cinci ani, in iunie 2004, V. Vasilache, vorbind la lansarea cartii mele „Hotii de mituri”, tin minte, si-a exprimat speranta ca vom scapa de ei, de acesti hoti. Suntem in 2009. …Tot verzi, bre, verzi suntem. Vai noua, miorilor!…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *