Actualitate

Sute de oameni au participat la acţiuni de comemorare a lui Ştefan cel Mare

La manifestare au participat Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, oameni politici şi de cultură, feţe bisericeşti, informează MOLDPRES.

Preşedintele Nicolae Timofti a menţionat că Ştefan cel Mare şi Sfînt a fost un mare voievod şi un mare om. „Cît trăim pe acest pămînt trebuie să comemorăm şi să cinstim memoria celor care au creat acest stat. Trebuie să ne mîndrim cu ceea ce ne-a lăsat Ştefan cel Mare”, a subliniat şeful statului.

În context, Preşedintele a făcut o legătură a evenimentului de astăzi cu situaţia politică din ţară. „Sper ca viitorul Premier să posede calităţile marelui domnitor”, a relevat Nicolae Timofti.

Ştefan al III-lea, numit Ştefan cel Mare şi Sfînt, a fost domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, din 1457 pînă în 1504. A purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut și a construit 44 de mănăstiri și biserici.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *