Propaganda antieuropeană – indiferent de originea ei din largul spectru politic de la Chişinău – susţine vehement o teză care la prima vedere pare logică: R. Moldova abia şi-a recâştigat suveranitatea şi urmează să şi-o piardă de bună voie. Corolarul acestei teze este un simplu şi toxic: Uniunea Europeană este o Uniune Sovietică „pe invers”.

În primul rând ar trebui să vedem despre ce suveranitate vorbim, pentru că la fel ca în alte foarte multe cazuri este vorba în realitate de o confuzie creată şi întreţinută conştient. Suveranitatea atât de deplânsă de antieuropenii de la Chişinău este de fapt suveranitatea dinaintea celor două războaie mondiale; suveranitatea statelor aşa cum se manifesta în perioada în care nu existau organisme şi instituţii internaţionale. Este „vechea suveranitate” care permitea guvernelor să acţioneze după bunul plac atunci când era vorba de politici interne sau externe. Şi chiar şi atunci, în secolul al XIX-lea, suveranitatea statelor era flexibilă, era supusă conferinţelor periodice prin care se încerca detensionarea situaţiilor ce puteau duce la război. Doar din punct de vedere teoretic suveranitatea statelor prezintă trăsăturile de inviolabilitate, exclusivitate, indivizibilitate şi exerciţiu plenar. Practic, aceste trăsături au fost dintotdeauna negociate – în timpurile mai vechi prin intermediul războiului, în zilele noastre încercându-se crearea de mecanisme supra şi inter-statale care să negocieze exercitarea acestor trăsături.

Prin suveranitatea R. Moldova mulţi anti-europeni înţeleg dreptul de a declara război, dreptul de a avea o guvernare chiar împotriva sistemului internaţional, un mecanism economic propriu lipsit de influenţe externe. Oricum am privi suveranitatea actuală a Republicii Moldova nu o putem vedea decât ciobită grav. În primul rând este vorba de staţionarea unor trupe străine pe teritoriul său – probabil cea mai gravă formă de încălcare a suveranităţii naţionale. Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, în realitate R. Moldova nu îşi poate exercita în prezent suveranitatea asupra unei mari părţi a teritoriului său. Cât despre posibilitatea – fie şi teoretică! - de a purta un război, R. Moldova este în aceeaşi situaţie tristă. Cu o economie orientată aproape exclusiv către producţia agricolă şi – aici găsindu-se adevărata problemă! - cu exporturile direcţionate într-o singură direcţie, R. Moldova nici nu poate să se gândească la suveranitate economică. La o analiză oricât de sumară, suveranitatea R. Moldova din prezent iese zdrenţuită şi dependentă de Moscova.

În realitate, anti-europenii care vorbesc despre pierderea sau cedarea suveranităţii prin apropierea de Uniunea Europeană sunt nişte ipocriţi. Ei ştiu foarte bine că suveranitatea Chişinăului este flenduri – mesajul lor este altul: vrem să ajungem la guvernare şi să fim noi cei care administrează această suveranitate sfâşiată. Toate guvernările anterioare de la Chişinău au dovedit că nu au putut face mai mult decât să administreze în folos propriu această faţadă de suveranitate. Iar dacă ar fi să vorbim cinstit despre suveranitate în Uniunea Europeană trebuie să spunem că nu există o „cedare de suveranitate” - expresia corectă este cedarea exerciţiului suveranităţii. Pe anumite segmente, fiecare stat cedează o parte din suveranitatea sa, însă nu o încredinţează unui străin (venit cu tancurile) ci participă direct la luarea deciziilor pentru acel segment de suveranitate. Din această cauză Uniunea Europeană nu este o Uniunea Sovietică pe invers.