Artă

Tabloul ‘Les pommes’ al lui Cezanne a fost adjudecat cu 41,6 milioane de dolari

În cadrul aceleiaşi licitaţii, o pânză a lui Fernand Leger, aparţinând cântăreţei Madonna, a fost adjudecată cu 7,16 milioane de dolari, întreaga sumă urmând să fie destinată educaţiei fetelor din ţări defavorizate, relatează AFP.

‘Les pommes’, tablou pictat în 1889-1890, a fost una din piesele de rezistenţă ale licitaţiei de artă impresionistă şi modernă organizate de casa Sotheby’s, ‘una din cele mai perfecte naturi moarte ale lui Cezanne’, potrivit lui Charles Moffet, vice-preşedinte al departamentului de artă impresionistă şi modernă de la Sothebys.

Pânza era estimată între 25 şi 35 milioane de dolari.

Cealaltă piesă de rezistenţă a licitaţiei, ‘Amazone’ de Amedeo Modigliani, portretul baroanei Marguerite de Hasse de Villers, pictat în 1909, când artistul nu îşi definitivase încă stilul, s-a vândut cu 25,9 millioane de dolari, estimarea fiind între 20 şi 30 milioane.

Tabloul lui Leger, ‘Trois femmes a la table rouge’ (Trei femei la masa roşie), scos la vânzare de Madonna, a depăşit estimarea iniţială, de 5 milioane de dolari, fiind adjudecat cu peste 7 milioane. Potrivit cântăreţei, venitul rezultat din vânzare va fi destinat fundaţiei ‘Ray of Light’ pentru finanţarea educaţiei fetelor din ţări ca Afganistan şi Pakistan.

Licitaţia de marţi seară a fost însă departe de euforia de anul trecut înregistrată la vânzarea unei versiuni a ‘Strigătului’ lui Munch, adjudecată cu preţul record de 119,92 milioane de dolari. Unele lucrări s-au vândut sub preţul estimat, iar altele – printre care un bronz de Rodin şi tablouri de Renoir şi Munch – au rămas nevândute. Majoritatea din cele 71 de piese scoase la licitaţie s-au vândut în limitele preţurilor estimate.

Licitaţiile de primăvară continuă miercuri seară la Christie’s. 

via AFP

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *