Femeia

Tamara Cărăuş: Alături de copiii lor, şi femeile, şi bărbaţii au o justificare în plus

– Dragă Tamara Cărăuş, ţi-ai trimis soţul la Publika TV, fetele la bunici şi… ai plecat în Europa. Deseori procedezi aşa?
– Da, în ultimii ani s-a tot întâmplat. A fost absolut necesar să plec, deoarece am fost implicată în câteva proiecte cu instituţii din străinătate. Important este că familia mea a înţeles acest lucru şi mi-a permis să plec.

– S-a întâmplat vreodată să nu obţii permisiunea familiei?
– Nu, fiindcă decizia o iau eu totuşi. S-a întâmplat să obţin o bursă de cercetare în Marea Britanie, dar, realizând că ar fi fost un efort prea mare pentru întreaga familie, am amânat cercetarea respectivă.

– Te-ai întors astăzi de la Budapesta. Ce ai făcut acolo?
– Am fost la o întâlnire cu stafful global al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, în calitate de membră a Senatului fundaţiei de aici. Toţi membrii noi ai senatelor din toate regiunile unde există o fundaţie se întâlnesc o dată la doi ani pentru a fi informaţi ce anume trebuie să facă Fundaţia pentru o Societate Deschisă în întreaga lume. Bineînţeles, ne-am întâlnit şi cu George Soros, care mi s-a părut foarte interesant şi înţelept, indiscutabil, un filantrop-filozof! Referinţele lui George Soros la ultima carte a lui Amartya Sen (Premiul Nobel pentru economie în 1998) şi cum anume se raportează filantropia sa la teoria lui Sen erau de-a dreptul o gândire vie, în acţiune.

– Şi cam de ce l-ar interesa pe dl Soros asemenea teorii?
– Sen a primit Premiul Nobel pentru economie pentru că a demonstrat că foametea se produce nu neapărat din cauza lipsei resurselor, ci din cauza incapacităţii oamenilor de a face rost de resurse, şi pentru contribuţia sa la conceptul de dezvoltare umană: e insuficient să declari că fiinţa umană are, de exemplu, dreptul la liberă exprimare, dacă e incapabilă să-l exercite din cauza foamei, a lipsei de adăpost şi educaţie etc. Iar fundaţiile înfiinţate de Soros asta fac – consolidează capacităţile fiinţei umane.

– La Chişinău ai un loc de muncă bine plătit?
– La Chişinău, de obicei, am „aplicat” cunoştinţele în proiecte concrete, încheiate obligatoriu cu recomandări de politici publice. Dar ţin mai mult la cercetările academice efectuate în străinătate. În prezent am un proiect de cercetare la Colegiul Noua Europă (NEC) din Bucureşti, început în noiembrie 2009, în care studiez filozofia politică a cosmopolitismului.

– Acum câţiva ani, erai preocupată de identitatea naţională…
– Da, şi prin acest proiect mi-am propus să contracarez efectele adverse ale intenţiei mele de cândva de a studia identitatea naţională. Prin anii 2001-2003 am scris nişte articole, care au fost utilizate într-un mod arbitrar, fraudulos, în mod ideologic. Am descris acest lucru în ultima mea carte, „Capcanele identităţii”.

– Crezi că nu a meritat să te dedici problemei identităţii naţionale?
– Nu a meritat. Din simplul motiv că e un domeniu ideologizat şi oricine ar încerca să-l studieze ar cădea, inevitabil, într-un discurs ideologic.

– Apropo de denumirea ultimei tale cărţi. De ce „capcanele” identităţii?
– Am vrut să subliniez că, atunci când ne revendicăm o identitate, de fapt, ignorăm multe alte alternative şi opţiuni. Încercarea noastră de a ne defini într-un anume fel, de a trasa nişte graniţe identitare – „ăştia suntem şi nicidecum alţii” – e un fel de capcană, pentru că ne lipseşte de alte oportunităţi. A insista în discursul identitar devine, la un moment dat, un fel de rană care supurează.

– Pe de altă parte, cum e să construieşti o teorie politică ce ar viza întreaga lume, nu statul-naţiune, aşa cum îşi propune cosmopolitismul?
– Trebuie să consideri că toate fiinţele umane aparţin unei singure comunităţi morale şi politice care este lumea întreagă, iar statul nu poate dispune după bunul său plac de viaţa şi libertatea persoanelor. Asta încercăm să facem, din 2009, cu echipa de cercetare de la NEC.

– Cum înţelegi tu să fii patriot?
– În niciun fel.

– E nevoie sau nu să educăm patrioţi?
– Nu, nu e nevoie. E suficient să-ţi faci lucrul onest şi corect. De ce ceea ce faci tu ar trebui să fie util doar pentru comunitatea respectivă? Ceea ce faci trebuie să fie util oriunde. Trebuie să înveţi să faci ceva care poate fi util şi important oriunde.

– Tamara Cărăuş – soţia; Vitalie Dogaru – soţul. Văd că, la nivel de familie, vă păstraţi identităţile…
– A fost o înţelegere, pornind de la raţiuni eufonice: îmi părea că Tamara Dogaru sună prea sonor. Copiii sunt Dogaru.

– Cât timp acorzi copiilor? Povesteşte-ne ceva din experienţa ta de mămică… Filozofia nu e geloasă pe postura ta de mamă?
– Odată, l-am auzit pe cineva formulând următorul argument: nu e neapărat să faci copii, fă mai bine ceva important pentru comunitate, pentru omenire. Nu ţine: dacă toţi se vor conduce de acest precept, la un moment dat nu va exista nimeni care să se bucure de eforturile depuse de ceilalţi. Îmi place să mă dedic fetiţelor mele. Am nişte fete drăgălaşe, cuminţi, care nu mi-au creat probleme, s-au dezvoltat aşa cum scria în cărţile pentru părinţi de care m-am condus tot timpul…

– Dar când vrei să te izolezi şi să scrii?
– Eram întotdeauna o persoană a zilei, a lucrului făcut la lumina zilei, în special dimineaţa, dar în ultimul timp a trebuit să mă reciclez. Dacă am ceva de scris – comunicări, conferinţe –, o pot face numai noaptea. Acum câteva săptămâni a trebuit să depun un proiect şi le ziceam fetiţelor: vă rog, vă rog – linişte, trebuie să lucrez! Au tăcut un timp, apoi au venit şi mi s-au urcat în braţe. Deşi a fost frumos anul acesta, a fost un an în care a trebuit să nu dorm nopţile…

– O mamă se simte cumva mai avantajată, mai protejată alături de copiii săi?
– Da, copiii ne dau un soi de siguranţă, un fel de rost în plus… Nu numai nouă, femeilor, dar şi bărbaţilor. Când sunt alături de copiii lor pe stradă, la shopping, la plimbare etc., şi femeile, şi bărbaţii parcă au o justificare. Pentru mine au existat perioade când, dacă ieşeam în stradă fără copiii mei, mă simţeam inutilă…

– Pe ce principii se bazează familia voastră – cum împărţiţi treburile legate de gospodărie, menaj, copii etc.?
– Le împărţim în mod egal. De fapt, e o muncă voluntară, nimeni nu se simte obligat. Toţi fac cu plăcere ceea ce trebuie făcut în acel moment, fără o repartiţie specială. Ce să spun, e un soţ extraordinar domnul Dogaru, eu nici nu ştiu unde se plătesc facturile, o singură dată am mers la „Moldtelecom” cu o factură şi umblam cu ea tot întrebând ba de unul, ba de altul la ce ghişeu să achit…

– Spune-mi o reţetă de bucate la care apelezi cel mai des…
– Important este ca bucatele noastre să fie făcute cu ulei de măsline şi să fie fierte sau coapte. Nu avem tigaie în casă, pentru că mâncarea prăjită, după părerea noastră, nu are farmecul mâncării făcute la cuptor sau chiar fierte. Reţeta ar fi: Legume la cuptor. Le tai, le pui în folie, le stropeşti cu ulei de măsline şi… e foarte gustos!

– Ai scris trei cărţi, ai doi copii şi un soţ minunat. Ce-ţi mai doreşti ca femeie?
– Ca femeie? Dacă-mi doresc ceva, îmi doresc să mă realizez ca fiinţă umană: să-mi pot duce mai departe obligaţiile în calitate de mamă, dar, în acelaşi timp, să pot afirma ceva coerent şi în filozofie…  

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *