Actualitate

Tânăr omorât cu furca la o cârciumă, sub ochii clienţilor, SMURD-ul nu l-a mai putut resuscita

Conflictul care s-a soldat cu moarte de om a început pe tesara unui bar din localitatea mentionată, unde victima s-a întâlnit întâmplător cu alti doi consăteni, cu vârste de 41 si respectiv 46 de ani. Se pare că la baza disputei au fost niste animozităti mai vechi între părti, iar cei prezenti la cârciumă au încercat să-i potolească pe scandalagii.

N-au reusit, iar la un moment dat bărbatul de 46 de ani a transat conflictul definitiv, înjunghiindu-l de repetate ori cu o furcă pe consăteanul de 30 de ani. Abia când victima a căzut la pământ într-o baltă de sânge s-a cerut ajutor, sunându-se la numărul unic de urgentă 112.

Victima a primit primele îngrijiri apoi a fost transportată rapid la spital, dar a decedat în scurt timp.

„Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamt, care are competenta materială de solutionare a dosarului. Suspectul în vârstă de 46 de ani a fost retinut pentru săvârsirea infractiunilor de omor si tulbularea ordinii si linistii publice, iar cel de 41 de ani a fost retinut pentru săvârsirea infractiunii de tulbulare a ordinii si linistii publice“, a declarat Constantin Irina, purtător de cuvînt al Inspectoratului Judetean de Politie Neamt.

Săteanul care a lovit cu unealta agricolă si a luat o viată de om a fost reținut și urma să fie prezentat instanței de la Tribunalul Neamt cu propunere de arestare preventivă. În cel priveste pe cel de-al doilea retinut, este posibil să fie cercetat în stare de libertate ori să-i fie aplicată o măsură preventivă mai blândă.

Sursă: observatorul.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *