Internațional

Ţara Sfântă, pe un butoi de pulbere

Zvica este un evreu român stabilit la Tel Aviv cu mai bine de 40 de ani în urmă. L-am întâlnit în faţa unui hotel şi era uimit că aude vorbă românească. Tatăl lui era originar din Iaşi, mama – din Bucureşti. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia sa a emigrat la Los Angeles. A avut casă şi prăvălie în California, dar soţia a insistat să se mute în Israel. Acum, de la distanţă, îi pare rău de pasul făcut. Statul în care a venit, chiar dacă este al evreilor, nu este sigur. În anii 1960 a luptat în trei războaie, inclusiv cel din 1967 dintre Israel şi Palestina. Acum ar vrea ca negocierile paşnice începute încă în 2003 între cele două părţi beligerante, mediate de ONU, SUA, UE şi Rusia, să ajungă la un capăt. „Aici fără război n-o să se facă nimic”, spune el. Îşi aduce aminte de vremurile bune când arabii veneau în oraşele evreieşti şi evreii mergeau în cele arabe. Dar asta a fost demult. Zice că este sătul de războaie, numai că în această parte a lumii este aproape imposibil fără ele. „Ei nu ne vor pe noi aici”, afirmă el despre lumea arabă şi-mi înşiruie atentatele teroriste ce au avut loc la Tel Aviv în ultimii ani.

Cui îi convine acest conflict?

Astăzi, localităţile evreieşti sunt despărţite de cele palestiniene de un zid de beton de opt metri înălţime (în total circa 850 de metri lungime). În acest fel, autorităţile israeliene spun că au stopat multiplele atacuri teroriste săvârşite de cetăţenii arabi. Pe de altă parte, palestinienii acuză faptul că au fost încercuiţi în ţarcuri cu scopul de a-i nimici ca naţiune şi de a le prelua „pământul strămoşesc”.

„Sunt două popoare care pretind că au fost primele pe acest teritoriu. Problema principală este cine pe cine ocupă…”, afirmă Mustafa Barghouthi, secretarul Iniţiativei Naţionale a Palestinei. Medic cardiolog de meserie, format la Moscova, Barghouthi critică evreii pentru zidurile instalate. „Pacienţii mei care au suferit atacuri de cord sunt nevoiţi să aştepte ore în şir la posturile de control evreieşti până a ajunge la noi la spital. Avem femei care au născut la aceste posturi. De multe ori aceste ziduri nu despart evreii de palestinieni, ci palestinieni de palestinieni”, afirmă el. Barghouthi povesteşte că este din Ierusalimul de Est, controlat de palestinieni. Acolo a lucrat 15 ani, acolo are o casă şi o soră. În urmă cu cinci ani a candidat ca independent la alegerile prezidenţiale din Palestina, după care i-a fost interzis accesul pe teritoriul controlat de Israel. Acum munceşte şi locuieşte la Ramallah, unde se află temporar toată conducerea Palestinei.

Iranul şi Statele Unite se bat pentru regiune, iar palestinienii sunt doar „o armă”, consideră Nasser Laham, redactor-şef la Agenţia palestiniană de ştiri „Ma’an” din Bethlehem. „Noi suntem arabi, Israelul trebuie să decidă odată şi odată ce vrea să facă cu noi”, mai spune Laham.

Lupta pentru existenţă

„Pacea nu se prevede”, afirmă surse sus-puse din guvernul de la Ierusalim, care dau asigurări că deocamdată conflictul este sub control. „Este un conflict emoţional din cauza sutelor de mii de refugiaţi care au fost nevoiţi să migreze”, mai afirmă aceleaşi surse. Evreii spun despre arabi că sunt dezbinaţi şi nu ştiu cu cine să negocieze. Ei se referă la situaţia când o organizaţie – Fatah – controlează Palestina, iar alta – Hamas – Fâşia Gaza. Ultima nu recunoaşte Israelul ca stat şi este inclusă în lista organizaţiilor teroriste. Este o organizaţie paramilitară a palestinienilor refugiaţi din Israel cu zeci de ani în urmă care luptă pentru independenţa Palestinei în vechile hotare. Hamas a câştigat ultimele alegeri, numai că a fost înlăturată de la guvernare de preşedintele Mahmoud Abbas.

Arabii insistă ca evreii să respecte „graniţa verde”, stabilită în 1968 de către comunitatea internaţională, care împărţea Israelului 55% din teritoriu, iar Palestinei – 45%. De asemenea, şi oraşul Ierusalim era împărţit în două. Marile dispute sunt pentru Oraşul Sfânt şi aici conflictul devine emoţional. Evreii vor acces liber în locurile lor sfinte, fără a preciza ce înseamnă asta pentru ei. În prezent, cetatea şi toate locurile sfinte pentru cele trei religii – iudaismul, creştinismul şi islamul – sunt controlate de Palestina, în graniţa stabilită în 1968.

Guvernul israelian a desfăşurat în ultimii ani un amplu program de construcţie a caselor pentru cetăţenii săi la est de această linie de demarcaţie. Niciun stat nu recunoaşte noile colonii evreieşti pe teritoriul Palestinei, nici chiar SUA, care e acuzată de multe ori că ţine parte Israelului. Anume acest aspect a fost condiţia palestinienilor pentru a reveni la negocierile întrerupte de doi ani, după atacul evreilor în Fâşia Gaza. Uniunea Europeană se pare că în multe dosare îi dă dreptate Palestinei. Ba mai mult, acum practic îi plăteşte pe funcţionarii publici şi o ajută să-şi formeze organe de poliţie proprie.

Gata de atac

Oraşul Siderot de la graniţa cu Fâşia Gaza este tot timpul gata de atac. De câţiva ani, statul israelian a alocat peste 700 mln. shekeli (1 dolar SUA constituie 3,5 shekeli) pentru a construi adăposturi împotriva bombelor pentru fiecare casă sau apartament. Astăzi, Siderot este un imens şantier. Ai impresia că aici se aşteaptă în fiecare clipă să înceapă războiul. Sunt militari pe străzi, iar multe şcoli şi staţii de autobuz au fost proiectate ca locuri de refugiu.

Hava Nahshonov este o femeie energică originară din Kabardino-Balkaria. A venit în Israel după desfiinţarea URSS. „De mici am fost educaţi că vom veni odată în Israel”, povesteşte ea. Realitatea însă a fost mai dură decât se aşteptau evreii din fosta URSS. Hava locuieşte la Siderot. Ea povesteşte că localitatea a fost atacată frecvent de rachete aruncate din Gaza de simpatizanţii Hamas. Asta se întâmpla în timp ce elevii se duceau la şcoală sau se întorceau de la lecţii. În consecinţă, mulţi dintre copii au fost râniţi, iar câţiva omorâţi. Ca replică la aceste atacuri, Israelul a bombardat în decembrie 2008 Fâşia Gaza, bombardamentele răpind vieţile a cel puţin 1300 de palestinieni civili. Chiar dacă stă într-o localitate periculoasă, Hava nu regretă că a venit în Israel. „Ceea ce am realizat aici nu realizam niciodată în Rusia”, spune ea.

Toţi locuitorii din acest oraş de frontieră au venit aici fie în 1950, fie în 1990. Ei sunt conştienţi de misiunea lor şi afirmă: „Dacă fugim astăzi din Siderot, mâine va trebui să fugim din Tel Aviv. Dacă e necesar un război, război să fie”.

Ideea înfiinţării a două state – unul evreu şi altul palestinian – a apărut în 1947, când Marea Britanie, care a exercitat un protectorat în Palestina, a anunţat că se retrage. Atunci s-a decis ca şi Ierusalimul să devină zonă internaţională sub jurisdicţia ONU. Populaţia arabă a protestat împotriva înfiinţării statului evreu. A doua zi de la declararea independenţei Israelului, în mai 1948, armatele Egiptului, Transiordaniei, Siriei, Libanului şi Irakului vin în sprijinul palestinienilor, încercând să evite divizarea Palestinei. Dar arabii nu reuşesc să împiedice formarea statului Israel. O mare parte din ei s-au refugiat la Vest, în ceea ce astăzi se numeşte West Bank sau Palestina, precum şi în statele arabe. O altă parte a rămas să locuiască în Israel, unde astăzi minoritatea arabă ajunge la 20% din populaţie. În 1967, Israelul atacă simultan Egiptul, Siria şi Iordania. Războiul se termină peste cinci zile cu victoria Israelului, care ocupă Peninsula Sinai, Ierusalimul de Est şi Cisiordania. Şase ani mai târziu, Egiptul şi Siria pornesc un nou război împotriva evreilor, pentru a recăpăta teritoriile pierdute. Abia în 1993, după o nouă ciocnire, este semnat pactul de încetare a focului, iar Guvernul Israelului acceptă o conducere independentă a palestinienilor. Actualmente, Israelul controlează toate graniţele, iar Palestinei îi este interzis să aibă altă monedă decât shekelul evreiesc. De asemenea, palestinienii pot importa mărfuri doar din Israel. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *