Târgul de Caritate susţine copiii cu dizabilităţi

publicat în Eveniment pe 6 Decembrie 2011, 05:16

Diverse obiecte de artizanat, suvenire, mâncăruri tradiţionale, băuturi, dulciuri şi multe alte bunătăţi culinare şi-au aşteptat vizitatorii, sâmbăta trecută, la „Moldexpo”, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Iarmarocului Caritabil de Iarnă organizat de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova.  

Standurile celor peste 40 de misiuni diplomatice şi-au ademenit cumpărătorii cu o varietate de produse care nu au lăsat indiferent pe nimeni.

Evenimentul a fost însoţit de muzică, dans şi multă voie bună. Cunoscuta cântăreaţă Geta Burlacu a interpretat câteva melodii, după care au evoluat mai multe ansambluri de copii, reprezentanţi ai diferitelor ţări. Toate aceste manifestaţii muzicale au fost precedate de o tombolă. Banii colectaţi la Iarmarocul Caritabil de Iarnă sunt destinaţi reconstrucţiei Centrului de recuperare „Hipocrates”, în care anual sunt trataţi peste 400 de copii, majoritatea cu dizabilităţi severe.

La standul Ambasadei Poloniei, cele mai vândute erau mâncărurile tradiţionale poloneze, la pregătirea cărora s-a implicat chiar ambasadorul Bogumil Luft. Reprezentanţa tării sale a fost prezentă la iarmarocul de caritate al doilea an. „Organizarea acestui târg mi se pare un lucru foarte important, mai ales într-o ţară în care nu prea există tradiţia organizării activităţilor de caritate. Încă de la început am considerat că aceasta este una dintre activităţile noastre importante. Soţia mea e un membru foarte activ al Clubului Internaţional al Femeilor din Moldova, copreşedinte al acestei organizaţii”, a remarcat diplomatul.



La rândul său, interpreta Geta Burlacu a apreciat importanţa organizării Târgului Caritabil de Iarnă, precizând că acesta reprezintă eforturile conjugate atât ale Clubului Internaţional al Femeilor, cât şi ale celor care ţin să fie prezenţi aici an de an. „Personal, consider că acolo unde se adună lumea pentru o faptă bună şi Dumnezeu pune umărul. Mă bucură faptul că suntem apţi de compasiune şi altruism, întru ajutorarea celor mai puţin fericiţi ca noi. Totodată, mă încântă ideea că putem dărui ceva măcar în ajun de sărbători”, a spus cântăreaţa.

Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova a fost fondat în 1997 şi este o organizaţie ce reuneşte femei din diferite ţări şi culturi, care au drept obiective comune prietenia, comunicarea şi caritatea. Tradiţional, membrii clubului organizează cel puţin două evenimente de caritate pe an: Iarmarocul Caritabil de Iarnă, în luna decembrie, şi Seara de Artă, primăvara. Scopul evenimentelor este colectarea fondurilor pentru a ajuta persoanele nevoiaşe din Moldova.