Editorial

Te pup!

Este doar o expresie pe care mulţi şi multe dintre noi o folosesc cu titlu de salut, atunci când se despart de un amic sau când încheie o discuţie telefonică. Un (alt) fel de „pe curând!”, lipsit de sensul şi conotaţia iniţiale ale expresiei. Adică, lipsit de pupatul propriu-zis. Tocmai din cauza acestei absenţe unanim acceptate, de fapt, un bun prieten de-al meu se încăpăţânează să utilizeze omniprezentul deja „Te pup!”. Astfel, indiferent de modalitatea în care îi este adresat – pe viu, la telefon sau pe Internet – în replică el răspunde, invariabil, „Succese!”.

Am încercat de câteva ori să-i explic că „pupatul” meu şi „succesele” lui sunt, cumva, din două categorii diferite de greutate. De fiecare dată, însă, el mi-a spus că „pupatul” fără pupat sunt vorbe aruncate în vânt. Din polemică în polemică, la un moment dat, i-am dat dreptate. S-a întâmplat atunci când am încercat pe propria piele cum te simţi când cel care îţi spune sau îţi scrie „Te pup!” nu are nici cea mai mică intenţie să o facă în realitate. Iar tu – ah! – cât de mult ţi-ai dori ca acestea să nu fie simple vorbe, ci dorinţa lui vie…

De atunci, încerc să fiu mai atentă cu cuvintele. Şi cu „pupatul”…

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *