Douăsprezece teatre naționale din Republica Moldova și România participă în perioada 19-30 septembrie, la cea de-a patra ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Evenimentul are loc la Chișinău și marchează cei o sută de ani de la Marea Unire, transmite IPN.
Directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” de la Chișinău, Petru Hadârcă, a spus la deschiderea oficială a Reuniunii că anul acesta evenimentul este unul foarte important, fiind dedicat centenarului, iar toate piesele care se vor juca în cadrul Reuniunii, sunt scrise de scriitori români.
Secretarul de stat al Ministerul Culturii al României, Gheorghe Popa, a declarat că Reuniunea Teatrelor fiind dedicată anului centenarului este o dovadă a faptului că este apreciată truda dusă de înaintașii noștri, cea pentru idealurile românești.
„Reuniunea Teatrelor Naționale este un eveniment care a pornit de la un schimb cultural dintre două teatre, unul din România și altul din Republica Moldova, și iată că s-a ajuns la faptul ca să avem aici la Chișinău toate teatrele naționale din România și Republica Moldova, și acest lucru ne bucură foarte mult”, a spus Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău.
Cea de-a patra ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale românești a fost inaugurată ieri seara cu spectacolul „Carnavalul”, prezentat de către actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Această piesă va fi jucată și joi, 20 septembrie, de la ora 18.30. Vineri, 21 septembrie, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, începând cu ora 19.00, aduce în scenă spectacolul „Scrisoarea”. Sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași va juca spectacolul „Povestea păsării fără cuib”, iar începând cu ora 18.30, spectacolul „Teatru de război”, regia Cristian Hadji-Culea.
Iubitorii de teatru sunt invitați duminică, 23 septembrie, la ora 17.00, la spectacolul „Pe mâine”, iar la ora 19.00, să privească piesa „Proștii sub clar de lună”, jucate de către actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Luni, 24 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Național Târgu-Mureș va prezenta spectacolele „Tatăl meu, preotul” și „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”, începând cu ora 19.00.
Marți, 25 septembrie, Teatrul Național din Cluj-Napoca, începând cu ora 17.00, va juca spectacolul „Tzara arde și Dada se piaptănă”, concept de Ion Pop, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu, iar Teatrul Național din Târgu-Mureș, de la ora 19.00, piesa „Steaua fără nume”.
Miercuri, 26 septembrie, actorii Teatrului Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”, de la ora 18.00, vor juca spectacolul „Puștoaica de la etajul 13, sau dragă societate”. Joi, 27 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Muzical Dramatic „B. P. Hasdeu” din Cahul va juca spectacolul „Despărțitorul”, iar Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova – spectacolul „Cealaltă țară”.
O zi mai târziu, pe 28 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău va prezenta spectacolul „Maria Tănase. Aș muri, moartea nu-mi vine”, iar de la ora 19.00, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova – spectacolul „Gaițele”. Sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul National „Radu Stanca”, Sibiu va prezenta spectacolul „Avioane de hârtie”, iar Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți va juca spectacolul „O noapte furtunoasă” de la ora 19.00.
Duminică, 30 septembrie, începând cu ora 17.00, Teatrul Național Târgu-Mureș va prezenta spectacolul „Tatăl meu, preotul”, iar de la ora 19.00, Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”.
http://ipn.md
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul