Psihologii consideră că timpul dedicat internetului trebuie dozat, iar, în opinia scriitorului Nicolae Dabija, cărțile tipărite nu vor dispărea decât odată cu omul
„Lumea virtuală a devenit un refugiu pentru noi”, consideră Andrei Carauș, elev la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău. El spune că telefonul mobil este extrem de util în situațiile de urgență și pentru nimic în lume nu ar renunța la el. „Stau foarte des în telefon: și acasă, și pe drum, chiar și în timpul orelor. Îmi place mai tare să mă joc în telefon, decât să ies afară cu prietenii”, afirmă Andrei. Realizând acest material, ne-am dat seama că tehnologiile informaționale au ajuns să ocupe un rol fundamental în viața unor oameni. E vorba, în special, de tineri, care devin dependenți de niște aparate.
Veronica Pârțu, în vârstă de 12 ani, elevă la Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău, spune că-i place să asculte muzică la telefon, să se joace în diferite jocuri interesante, precum și să discute pe rețelele de socializare. Cu toate astea, liceana poate înlocui aceste ocupații cu o carte bună.
„Părinții mă ceartă că stau des în telefon. Înțeleg că ei îmi vor binele și de aceea aleg să citesc cărți, decât să stau prea mult timp pe rețelele de socializare. În cărți mă regăsesc, cu ele plâng și, în același timp, râd. Cărțile îmi sunt prietenii cei mai buni”, recunoaște Veronica.
La rândul lor, părinții afirmă că le oferă copiilor cât mai puțin timp pentru calculator, încercând să-i ajute să nu devină dependenți de lumea virtuală. Cu acest scop, ei îi implică pe cei mici, după ore, în diferite activități: dansuri, sport, pictură, muzică sau cititul în aer liber.
De cealaltă parte, psihologii dau asigurări că dezvoltarea treptată a tehnologiilor îi face pe copii mai neiscusiţi. Pentru că, din cauza comportamentului obsesiv în raport cu lumea virtuală, elevii au început să îşi piardă abilităţile cognitive și devin mult mai agresivi, dacă le este interzis accesul la internet. În acest mod, efortul intelectual a fost preluat în mare măsură de niște aparate.
Psihologul Liliana Chisari susține că părinții trebuie să fie foarte stricți în această privință, deoarece tehnologiile dezvoltă agresivitatea și isteria. „Mai mult, copilul se izolează și astfel se poate produce o ruptură între el și părinți. Pentru a preveni acest pericol, este necesară reajustarea comunicării pozitive cu cei mici și dozarea timpului în care copilului i se permite să stea la telefon sau calculator”, se dă cu părerea Liliana Chisari.
Scriitorul Nicolae Dabija, autorul romanului „Temă pentru acasă”, consideră că internetul nu a reușit să scoată din circuit cărțile, care încă sunt căutate prin librării și biblioteci, chiar dacă lumea virtuală se dezvoltă cu pași rapizi. „O domnișoară mi-a mărturisit nu demult: „Noi suntem generația care visăm pe Google, râdem pe Facebook, ne dăm întâlnire pe Messenger și ne scriem mesajele pe SMS-uri”, iar viitorul, mi-a spus ea, sigură de sine, va aparține oamenilor care nu vor mai citi cărți. Am contrazis-o. Lumea de azi, mai ales tinerii, citesc enorm. Romanul „Temă pentru acasă”, arată un sondaj al bibliotecarilor, a fost împrumutat în biblioteci de circa un milion de cititori. Tot mai mulți tineri se desprind de calculator, pentru a ține o carte în mână. În ultimul timp, aud tot mai des, mai ales din partea oamenilor, care nu au în casa lor nicio carte, că pe viitor cartea propriu-zisă va fi înlocuită de cartea virtuală. Totuși, cartea palpabilă cred că nu va dispărea decât odată cu omul, chiar și dacă acesta va uita să citească. Cartea nu poate să dispară, pentru că e un dar al Celui de Sus”, spune prozatorul.
Potrivit unui studiu sociologic, realizat de Institutul de Marketing și Sondaje (IMAS), majoritatea tinerilor navighează pe internet mai bine de cinci ore pe zi. Acest timp este dedicat în mare parte jocurilor virtuale sau rețelelor de socializare. De asemenea, sondajul arată că timpul alocat utilizării internetului diferă în funcţie de caracteristicile socio-demografice ale respondenţilor.
Un articol de: Violeta Dolgheri,
stagiară
|
Bunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic.
( ) Citeşte tot articolulProcurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, răspunde acuzațiilor care i-au fost aduse prin intermediul unei scrisori anonime, intitulată „Mafia Procurorilor”, menționând că are un sentiment de „deja vu”, după ce, în primăvara...
( ) Citeşte tot articolulGândurile noastre aleargă întruna, dar anumite subiecte ocupă locul central în mintea noastră. Oricât am rătăci, în trecut sau în viitor, ne întoarcem mereu la anumite persoane sau preocupări, față de care avem sentimente profunde sau care ne...
( ) Citeşte tot articolulPotrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-septembrie 2019, numărul infracţiunilor înregistrate a constituit 7.552 cazuri şi s-a majorat cu 325 cazuri, în comparaţie cu ianuarie-septembrie 2018. Infracţiunile comise pe teritoriul municipiului Chişinău...
( ) Citeşte tot articolulMai multe incendii de pădure din Australia au fuzionat şi au creat un singur „mega-focar”, care arde de acum într-o manieră necontrolată la nord de Sydney, au anunţat vineri autorităţile locale, care şi-au recunoscut neputinţa în faţa flăcărilor devastatoare,...
( ) Citeşte tot articolulStrămoşii oamenilor ar fi fost salvaţi de la extincţie de consumul de alcool, cred oamenii de ştiinţă care au studiat obiceiurile alimentare ale primatelor de acum milioane de ani, relatează The Independent. Evoluţia capacităţii de a metaboliza alcoolul e posibil să îi fi...
( ) Citeşte tot articolulServiciile secrete americane în colaborare cu cele europene, semnalează o activitate tot mai intensă a GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, pe teritoriul statelor europene.
( ) Citeşte tot articolulAcordul de cooperare dintre Chișinău și Kiev, care de mult timp nu mai este funcțional, va fi actualizat în curând. Primarul Capitalei Ion Ceban a făcut această declarație după o întrevedere cu primarul de Kiev, Vitali Kliciko.
( ) Citeşte tot articolulNoul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu a fost nici pe departe preferatul președintelui Igor Dodon și candidatul pe care șeful statului să și-l fi dorit în fruntea Procuraturii Generale.
( ) Citeşte tot articolul1. Grăiesc moldovenește. 2. Al Doilea Război Mondial este Marele Război pentru apărarea Patriei. 3. 9 mai e ziua Biruinței asupra cotropitorilor fasciști. 4. Uniunea Sovietică a fost țara cu care mă mândresc cel mai mult. 5. Republica Moldova trebuie să intre în...
( ) Citeşte tot articolulPremierul Ion Chicu a îndemnat reprezentanții adminstrațiilor locale să se concentreze pe soluționarea problemelor oamenilor și prioritizării acțiunilor pentru anul 2020. Declarația a fost făcută la Șoldănești, într-o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale...
( ) Citeşte tot articolulCincisprezece spioni ruși au folosit Alpii francezi ani de zile ca bază pentru operațiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul francez „Le Monde”, care precizează că agenții cu baza în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Franței aparțineau unei unități de...
( ) Citeşte tot articolulÎn Capitală, în anul 2019 au fost înregistrate 936 accidente rutiere cu vătămări corporale. Ca rezultat au avut de suferit 1109 persoane, dintre care 420 din accidentele produse, reprezintă accidentarea pietonilor. O mare parte dintre aceștia traversând...
( ) Citeşte tot articolulCojile de portocala sunt folosite cu scop medicinal de multi ani. De asemenea, sunt utilizate si in domeniul culinar, la supe, prajituri sau tocanite. Daca iti doresti un ceai aromat si in acelasi timp sanatos, ceaiul din coji de portocala este perfect, fiind o bautura delicioasa, in special...
( ) Citeşte tot articolulTIMPUL a selectat câteva mostre de scrieri în „limba moldovenească”, în speranța că dodoniștii din RM vor simți diferența și vor recunoaște că vorbesc limba română:
( ) Citeşte tot articolulCultura are nevoie de o atenție mai mare din partea Executivului, a declarat premierul Ion Chicu, în cadrul unei întrevederi cu elevii și profesorii școlii de muzică din orașul Șoldănești.
( ) Citeşte tot articolulPreședintele Klaus Iohannis a spus că a vorbit astăzi cu ministrul Mediului despre situația defrișărilor ilegale și că a cerut măsuri ca acestea să fie stopate. „Am cerut de la Ministerul Mediului date foarte concrete și am discutat destul de mult pe această temă. Personal...
( ) Citeşte tot articolulAlbastru clasic a fost declarat culoarea anului 2020 de către Pantone, o corporaţie celebră care stabileşte tendinţele în domeniu. Experții au ales-o, pentru că exprimă eleganţa prin simplitate, încredere şi profunzime în vremuri care necesită aceste calităţi.
( ) Citeşte tot articolulS-a aflat marele secret al premierului Ludovic Orban! De 20 de ani acesta nu mai face acest lucru și este convins de acest principiu pe care-l urmează.
( ) Citeşte tot articolulO ambulanță care aparține unei firme private și o mașină nu au putut împărți o intersecție din capitală. Cele două vehicule s-au tamponat violent la intersecţia străzilor Ismail şi Alexandru Hâjdeu din sectorul Centru, în jurul orei 10.00. Potrivit ofițerului...
( ) Citeşte tot articolulAccident d groază în localitatea Dobrogea din municipiul Chișinău. Un tren a tamponat un taxi. Șoferul și pasagera, la spital. Totul s-a întâmplat în seara de 05 decembrie, în jurul orei 19.30.
( ) Citeşte tot articolul