Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 08:47
Abonamente

Cultură 3 Septembrie 2010, ora 03:15    Din editia print

Teodor Buzu: „Suntem prea departe de Dumnezeu şi prea aproape de Rusia”

Marime Font
Imagini: 2
 
 
 

Pe pictorul Teodor Buzu, unul dintre cei mai buni pictori pe care i-a dat acest pământ, îl cunosc de mai mulţi ani, el fiind un bun prieten al publicistului Vlad Pohilă. Pe 10 august, l-am reîntâlnit la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, la expoziţia sa personală „Eterna Chemare”, prilejuită de cea de-a 50-a aniversare, pe care a serbat-o la 3 mai. Este cea de-a doua expoziţie vernisată acasă. La inaugurarea ei, criticul Tudor Braga avea să remarce faptul că Teodor Buzu „gândeşte ca un zeu, comandă ca un rege şi munceşte ca un sclav”. Profitând de ocazie, i-am solicitat un interviu în exclusivitate pentru TIMPUL.

- Dragă Teodor Buzu, sunt bucuros să vă revăd acasă. Ce ne puteţi spune despre dvs. aici şi acum?
- Sunt un copil matur, pe care viaţa l-a pus la mai multe încercări, pe un drum lung. Acum, după 23 de ani, m-am întors acasă. Şi am venit cu o proprie expoziţie. De fapt, orice plecare este o întoarcere. Pleci ca să te întorci. Sunt realist. Dar cred, totuşi, în miracole. Toată viaţa mea este un miracol, fiindcă am mers cu inima deschisă, sufletul l-am ţinut în palme şi am avut acces peste tot. Soarta m-a întâlnit cu multe personalităţi: cu Regele Mihai, cu scriitori, artişti plastici, filozofi etc.

- Ce au însemnat pentru dvs. miracolele de care vorbiţi?
- Soarta şi creaţia mea se bazează pe miracole - miracolul de a crede că viaţa e frumoasă, că oamenii sunt buni. Altminteri, nici n-ar avea rost să pictez. Deşi privesc real la viaţa înconjurătoare, port în mine o rază luminoasă din copilărie. Şi să ştiţi că, de fapt, orice tablou este realizarea unui vis. Dar se întâmplă că multe momente, multe situaţii cotidiene chiar te fac să crezi în miracole. De exemplu, când rămâi fără de bani, ştii că va veni cineva şi-ţi va procura un tablou.



- Apropo de bani. Aici, în R. Moldova, mulţi colegi de-ai dvs. sunt liberi profesionişti. Cum supravieţuieşte un pictor în Uniunea Europeană?
- În UE sunt foarte puţini pictori liberi, fiindcă e foarte greu, dacă nu munceşti, din punct de vedere financiar. Fiecare dintre colegii mei din Cehia are un loc de muncă. Eu, de exemplu, lucrez două zile pe săptămână la Şcoala de Arte, de unde primesc un salariu suficient, care îmi permite să întreţin atelierul şi ca să-mi hrănesc familia. Totuşi, trebuie să mai fac eforturi ca să mai obţin ceva bani. De aceea, nu-i prea pot înţelege pe colegii mei din RM care arată bine, însă nu au un loc de muncă.

- Este o modă veche, moştenită de la sovietici?
- Cred că pictorii din RM s-au deprins cu situaţia că au fost protejaţi. Membrii UAP, bunăoară, beneficiază de ateliere de creaţie. Când am plecat de aici, n-am reuşit să mă bucur de o asemenea situaţie. Viaţa te face să înveţi mergând. Pictorii ca atare nu trebuie nimănui, iar academiile, şcolile de artă pregătesc, de fapt, şomeri. Totuşi, aşa cum se spune, frumosul va salva lumea. Nu sunt cuvinte goale. Sunt convins că fiecare om are nevoie de ceva frumos. Poţi să schimbi imobilul, maşina, chiar şi partenerul, dar un tablou sau o carte rămâne pentru toată viaţa. Acum se vorbeşte despre criza economică şi foarte puţin despre cea sufletească. Cred că este o legătură directă între criza umană şi cea economică. În această criză trebuie să ne întoarcem la tradiţiile noastre. Dar, din păcate, poporul vrea să fie european pe o cale prea scurtă. Nu eşti european doar bând „Coca-Cola”...

- Care este condiţia artistului în spaţiul european?
- În UE, situaţia artistului este mai dură. Precum ziceam, eu îmi închiriez atelierul, nu-l am de la stat... În schimb, am posibilitate să-mi expun tablourile la diverse galerii. În anul curent, am avut multe expoziţii. Acasă, însă, îmi este mult mai greu să „mă expun” şi-i sunt recunoscător statului ceh că m-a ajutat să vin în Moldova. El mi-a asigurat transportul de la poarta atelierului până la Centrul „Brâncuşi”...

- Am înţeles că expoziţia e cu vânzare de tablouri...
- Orice expoziţie este cu vânzare. Un artist plastic trăieşte din munca sa. La viaţa mea, am vândut mai multe tablouri. Acum, pe unele le-aş cumpăra înapoi. Căci nu fac copii după tablourile mele, ca să le pot comercializa... Orice tablou are nevoie de energie. Am fost la Mănăstirea Neamţ, unde intenţionam să cumpăr o icoană. Doamnei care mi-a recomandat o icoană i-am spus: „Eu nu doresc o icoană făcută de pictori, ci de un călugăr. Nu vreau o copie, ci o lucrare originală”.

- Aţi pictat vreodată icoane?
- Aici, acasă, dar şi într-o capelă din Austria.

- Unde aţi expus tablourile dvs.?
- În toată lumea: Germania, SUA, Danermarca, Italia, România, Slovacia, Polonia, Suedia, Finlanda, Irlanda, Egipt, Dubai… Acum am un vernisaj la Vilnius unde, din păcate, nu pot fi prezent. Mi-am expus doar lucrările acolo.

- La vernisaj, aţi afirmat că soţia dvs.. este coautoarea expoziţiei.
- Ea este sprijinul meu. Am avut noroc de o femeie care înţelege ce înseamnă un artist. Nu mi-a zis niciun cuvânt atunci când n-am adus acasă bani. Neavând bază materială şi sufletească, nu poţi picta. De aceea, mulţi colegi de-ai mei s-au alcoolizat. Un ajutor din partea unei soţii înseamnă foarte mult.

- Ce tablou visaţi să pictaţi?
- Asta ţine de viitor. Vreau ca pictura mea să fie o energie concentrată, o poezie fără cuvinte. Fiindcă un tablou este o muzică, o poezie, dar vizuală. Mă inspiră o umbră, o rază de soare. La vârsta la care am ajuns, pot să stau închis o lună într-o cameră ca să pictez. În ultimul timp, organizez şi o serie de tabere de creaţie.

- Cum se vede Moldova de la Tabor, din Cehia?
- Cred că Dumnezeu ne-a dat cu adevărat o gură de rai, un plai mioritic, ne-a dat un soare, ne-a dat cel mai fertil sol din Europa şi suntem în acelaşi timp cei mai săraci de pe acest continent. Sunt paradoxuri mari. Ceea ce ne lipseşte este verticalitatea, mândria naţională. Dacă nu o vom înţelege la timp, ne pierdem. Fiindcă nu poate să ne respecte cineva, dacă nu ne vom respecta noi înşine.

- Sunteţi de 23 de ani în Cehia. Cum aţi reuşit să vă păstraţi limba?
- Acolo e important în ce limbă vor vorbi copiii... Iar copiii mei cunosc excelent româna. La început, nu o acceptau, ştiind că pretutindeni se vorbeşte engleza, germana. Apoi, când au plecat în Italia la mare, dându-şi seama că înţeleg un pic această limbă de origine latină, au spus: „Româna e o limbă internaţională, e bine s-o învăţăm!”. Pe urmă, au venit în Moldova, unde se vorbeşte o limbă specifică. I-am dus de mai multe ori în România, unde au cunoscut limba română adevărată.

- Credeţi că RM se va integra în UE?
- Sunt convins. Doar că e nevoie să scăpăm definitiv de cancerul comunist. Suntem singurul popor de origine latină din Europa care nu suntem în comunitatea europeană. Suntem prea departe de Dumnezeu şi prea aproape de Rusia. Iar de la slavi se pare că am luat numai lucruri urâte, chiar dacă ei au şi foarte multe bune.

- Vă mulţumim pentru interviu.


Născut pe 3 mai 1960 în Drăsliceni, jud. Chişinău. Studiază la Liceul de arte plastice „Igor Vieru” din Chişinău, iar în 1980-1985 - la Academia de Arte şi Design din Harkov, Ucraina. Acolo o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Dagmar şi se stabileşte cu traiul în patria ei - or. Tabor, Cehia. Este membru al Uniunii Internaţionale a Artiştilor Plastici profesionişti, al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bohemia de Sud, Cehia, al Grupului „Die Neuen Milben”, Austria, al Uniunilor Artiştilor Plastici din Praga şi din Chişinău. Face pictură de şevalet, design grafic, artă monumentală, grafică, ilustraţie. Este Cavaler al Ordinului Naţional al României „Pentru merit” în grad de Comandor (2003). Laureat al multiple premii internaţionale. A participat la 93 de expoziţii colective şi a avut 61 de expoziţii personale.

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul