Teologhisiri în stradă

Ea aminteşte de un mare teolog, cel care a reuşit să îmbogăţească doctrina ortodoxă referitor la energia necreată a lui Dumnezeu, prin polemicile pe care le-a purtat cu învăţatul călugăr italian Varlaam. Deoarece disputa dintre el şi Varlaam a fost cunoscută în toată lumea creştină, cei din taberele care i-au susţinut au fost numiţi varlaamiţi şi palamiţi. Teoria palamită despre îndumnezeirea (gr. theosis) omului a fost dezvoltată ulterior de marele teolog român Dumitru Stăniloae.

Însă este foarte important să ştim că, deşi Sfântul Grigorie Palama a fost cunoscut prin răspunsurile date lui Varlaam, acestea nu au constituit singurele scrieri teologice preţioase ale sale. În limba română, din celelalte scrieri, a tradus părintele profesor Ioan Ică jr., în două volume (2005 şi 2009) la Editura Deisis.

Deoarece duminicile din acest post sunt în strânsă legătură şi urcă asemeni unei scări spre marea sărbătoare a Paştelui, era firesc ca după ce am trecut de Duminica Ortodoxiei să fie amintit Sfântul Grigorie Palama, cel care a dezvoltat doctrina ortodoxă şi a mărturisit-o prin viaţa sa.

El nu a stat într-un singur loc. A fost pe Muntele Athos, a fost ierarh în Tesalonic şi a umblat prin lume până când a căzut în mâinile turcilor. Pe unde a umblat a învăţat mulţimile, fie că se afla printre creştini, fie printre musulmani, riscându-şi nu o singură dată viaţa. Referitor la acest moment, vă voi povesti o întâmplare hazlie, dar care are o învăţătură.

Săptămâna trecută mergeam cu soţul pe stradă şi îi povesteam despre viaţa Sfântului Grigorie Palama şi despre prizonieratul său la turci. I-am povestit cum Sfântul era aproape de a-şi pierde viaţa după ce i-a urmat pe musulmani la o înmormântare şi le-a ţinut o predică despre învierea lui Hristos. Şi pornind de la acest episod, am ajuns să vorbim despre dialogurile lui cu musulmanii. Mi-am amintit atunci cum multă vreme musulmanii credeau că suntem politeişti (a crede în mai mulţi dumnezei). Şi îi spun soţului: „Ei credeau că pentru noi Sfânta Treime e familia lui Iisus, adică Tată, Fiu şi Fecioara Maria”. În momentul următor, fiind noi undeva pe strada Puşkin, un domn la vreo patruzeci de ani ne apostrofează indignat: „Băi, ce prostii vorbiţi! Sfânta Treime e Tată, Fiu şi Duh Sfânt!”.

Ne-a plăcut episodul, chiar dacă am fost certaţi. E plăcut, în zilele în care crezi că oamenii sunt tot mai departe de credinţă, să fii apostrofat pe stradă într-o discuţie despre Sfânta Treime. Fiindcă, aşa cum spune un alt mare teolog, Sfântul Grigorie de Nazianz, poţi greşi când vorbeşti despre iconomie (istoria mântuirii), dar nu despre teologie (învăţătura despre Dumnezeu).

Spre final, aş îndrăzni foarte pe scurt să spun ceva despre îndumnezeirea omului, aşa cum ne-a învăţat Sfântul Grigorie Palama, fiindcă această învăţătură este specifică doctrinei noastre. Dumnezeu, cel unul în fiinţă şi întreit în persoane, este necreat şi veşnic. Omul şi lumea sunt create. Dar energia divină, lumina în care S-a arătat Hristos pe Tabor, e necreată şi veşnică pentru că ea e emanată de Dumnezeu. Astfel, Duhul Sfânt e prezent în lume prin energia necreată. Omul care primeşte Duhul Sfânt devine părtaş dumnezeieştii firi (II Petru 1; 4) după har. Biserica – prin harul Sfintelor Taine e divină, iar prin membrii ei e umană (teandria bisericii).

Urmând exemplul Sfinţilor, care şi-au dat viaţa apărând adevărurile de credinţă, să încercăm să ne facem datoria de fii ai lui Dumnezeu, străduindu-ne – după puterile noastre – să cunoaştem cât mai bine învăţăturile Bisericii din care facem parte.