Teoria conspirației își face efectul: Antene 5G au fost incendiate în Marea Britanie, din cauza informațiilor că răspândesc COVID-19

publicat în Actualitate pe 6 Aprilie 2020, 10:24

Mai multe antene 5G din Marea Britanie au fost incendiate în ultimele zile, după ce a apărut informaţia conform căreia tehnologia 5G ar răspândi virusul COVID-19.

În ultima săptămână, cel puţin şapte antene de comunicaţii au fost incendiate în Marea Britanie, cel puţin patru dintre incidente fiind înregistrate în week-end.

Poliţia investighează în prezent incidentele. Pista pe care merg investigatorii este că, manipulaţi de informaţiile false din mediul online, de presa tabloidă şi de unele posturi radio, care susţin că tehnologia 5G răspândeşte COVID-19, anumiţi britanici au dat pur şi simplu foc antenelor de comunicaţii.

Cum oamenii nu ştiu să facă distincţia între tipurile de antene, acestea au fost vizate fără discriminare, unele dintre antenele incendiate neavând legătură cu 5G.

Motivaţi de fake news, unii britanici s-au organizat în grupuri de Facebook pentru a da foc antenelor 5G. Cu întârziere, Facebook a eliminat un astfel de grup, după ce i-a fost raportat în urmă cu mai multe zile.

Youtube a anunţat că va elimina filmările care susţin că tehnologia 5G contribuie la răspândirea COVID-19, dar nu va face acelaşi lucru cu alte teorii conspiraţioniste legate de 5G, care nu sunt legate de coronavirus. Pe acestea din urmă, Youtube le consideră la graniţa conţinutului valid.

Experţii nu exclud ca în spatele acestei campanii de dezinformare să se afle Rusia, care a mai derulat astfel de campanii în trecut, legate de 5G.