Interviu

Terry Davis: Accept acest ordin ca pe o onoare din partea intregii tari, nu doar a guvernarii

Saptamana trecuta, Terry Davis, Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), s-a aflat la Chisinau intr-o vizita de doua zile, a treia pe parcursul mandatului sau in fruntea forului european.El a discutat cu presedintele Vladimir Voronin, premierul Zinaida Greceanai si s-a intalnit cu prima promotie de absolventi ai Institutului National de Justitie, pe care l-a inaugurat acum un an si jumatate, la 9 noiembrie 2007. In cadrul vizitei, presedintele Voronin i-a conferit Secretarului General al CoE „Ordinul de Onoare”, „in semn de profunda gratitudine pentru contributia deosebita la integrarea RM in structurile europene si la promovarea unei imagini favorabile a ei pe arena internationala”.

Terry Davis spune ca a primit acest ordin ca semn de recunoastere a meritelor sale de catre presedintele intregului stat, nu doar al Partidului Comunistilor. Totodata, crede ca in RM justitia mai are o cale lunga de parcurs pentru a deveni cu adevarat independenta si atentioneaza asupra faptului ca un scrutin democratic va fi un test important pentru ridicarea monitorizarii tarii de catre CoE. Vedeti interviul de mai jos.

– Dle Terry Davis, actuala vizita a dvs. la Chisinau este a treia de cand sunteti Secretar General al CoE. Ce v-ati propus sa faceti de aceasta data?

– Am venit la Chisinau pentru a ma intalni cu primii absolventi ai Institutului National de Justitie. Sunt un sustinator entuziast al acestui institut si prima data cand am venit in RM in calitatea mea de Secretar General al CoE, in 2005, i-am amintit presedintelui Voronin ca RM a promis sa deschida o scoala pentru magistrati inca la aderarea sa la Consiliu, si l-am indemnat ca RM sa-si respecte acest angajament. M-am bucurat ca doi ani mai tarziu am fost invitat la Chisinau sa inaugurez respectivul institut, unde sunt instruite cadre pentru sistemul judiciar – procurori si judecatori. Acum doi ani – cand am participat la deschiderea Institutului National de Justitie – am promis ca voi reveni pentru a saluta prima promotie de absolventi si am decis sa vin anume acum pentru ca, daca am fi amanat vizita, aceasta ar fi avut loc prea aproape de data alegerilor.

– De ce este atat de important Institutul National de Justitie pentru CoE?

– Nu doar CoE considera ca Institutul este foarte important, ci si alte organisme internationale. Dar si pentru autoritatile moldovene acest Institut este esential pentru a imbunatati calitatea actului de justitie din RM. Pentru ca niste judecatori competenti si independenti sunt fundamentul democratiei. Toata lumea este de acord cu faptul ca sistemul judecatoresc din RM trebuie consolidat si imbunatatit, iar Institutul National de Justitie pregateste procurori si judecatori care urmeaza sa-si aduca contributia la imbunatatirea calitatii actului de justitie. Exista si alte tari in Europa care au dificultati cu sistemul judecatoresc. Este important ca RM deja intreprinde actiuni in aceasta directie. Crearea Institutului National de Justitie este un pas in directia imbunatatirii calitatii sistemului judecatoresc si astfel RM serveste drept exemplu pentru alte tari din Europa. Adesea, vizitand alte tari, le aduc exemplul Moldovei si le incurajez sa-l urmeze. In acest sens, RM nu doar isi imbunatateste propriul sistem judiciar, dar isi aduce contributia la imbunatatirea sistemului judiciar din intreaga Europa. Si nu doar autoritatile moldovene si guvernul sunt cele care cred ca imbunatatirea sistemului judecatoresc este esentiala, dar si partidele de opozitie impartasesc acest punct de vedere. Deci, se poate spune sa Institutul National de Justitie este un proiect national.

– Imbunatatirea sistemului judecatoresc este o promisiune mai veche a RM, dar in continuare Chisinaul are restante la acest capitol in relatiile cu UE si CoE. Cum poate fi depasita aceasta situatie?

– E adevarat ca mai raman multe lucruri de facut, insa crearea acestui Institut este un pas important pentru imbunatatirea sistemului judiciar. In cateva saptamani, aproximativ 70 de absolventi vor sustine examenele la acest institut – vor fi niste cadre foarte calificate, pentru ca in procesul de instruire ei au invatat despre drepturile omului si li s-a predat si un curs despre Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Desigur ca aceste cadre tinere trebuie sa fie si numite in functii, dar am primit asigurari de la factorii de decizie moldoveni ca posturi vacante pentru acesti proaspeti absolventi exista si le vor fi repartizate dupa absolvire. Pe langa aceasta instruire initiala, Institutul National de Justitie mai ofera si instruire continua judecatorilor si procurorilor care deja sunt in functii.

O alta ratiune pentru care CoE sustine acest proiect este si faptul ca foarte multe plangeri vin din RM la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Daca judecatorii si procurorii din RM vor intelege mai bine Conventia, speram ca pe viitor vom avea mai putine plangeri venite la CEDO de la cetatenii moldoveni. Este mult mai bine ca oamenilor sa li se faca dreptate aici, acasa, astfel incat ei sa nu fie nevoiti sa mearga la Strasbourg in cautarea dreptatii. Dar as vrea sa mai subliniez un lucru esential – desi instruirea judecatorilor si procurorilor este un lucru foarte important, in RM mai exista inca o foarte mare problema – cea a punerii in aplicare a sentintelor judecatoresti pronuntate. Chiar indeplinirea unor sentinte ale CEDO pare a fi problematica in RM. Pentru o persoana implicata intr-un proces judecatoresc este important nu doar sa aiba parte de un proces si un verdict echitabil, dar si ca sentinta sa fie si indeplinita. Asadar, primul pas este pronuntarea unor sentinte corecte – si noi incercam sa contribuim la acest proces. Al doilea pas este ca aceste sentinte corecte sa fie implementate. Astfel incat eu, in calitatea mea de Secretar General al CoE, si Consiliu Europei in general, vom monitoriza in continuare modul in care RM se descurca la acest al doilea capitol.
 

– Vizita dvs. la Chisinau in plina campanie electorala poate fi interpretata si ca un indemn si o incurajare pentru autoritatile moldovene de a organiza alegeri cu adevarat libere si corecte?

– Da, indiscutabil. CoE, si eu ca Secretar General al acestei organizatii, ne dorim foarte mult ca aceste alegeri care se apropie sa fie corecte. Adunarea Parlamentara a CoE, care este, daca doriti, Parlamentul parlamentelor statelor membre, va monitoriza cu atentie aceste alegeri si va elabora si un raport. In Codul Electoral al RM exista unele aspecte ce prezinta ingrijorari, dar Codul nu poate fi modificat in campania electorala. Cu toate acestea, e mult mai important sa avem alegeri libere, decat sa avem doar un bun Cod Electoral. Democratia inseamna modul in care stii sa-l tratezi pe cineva care are un punct de vedere diferit de al tau. Democratia este reflectata de modul in care partidul de guvernamant trateaza Opozitia, dar si modul in care opozitia trateaza partidul de guvernare. Cel mai bun test pentru o democratie este modul in care se comporta politicienii unii fata de ceilalti.

– Cat de important este caracterul democratic al viitoarelor alegeri pentru ridicarea monitorizarii RM de catre Consiliul Europei, monitorizare ce dureaza deja 14 ani – cel mai lung interval de monitorizare a unui stat membru al CoE?

– In mod cert, niste alegeri libere si corecte vor apropia momentul ridicarii monitorizarii RM. Luand cazul extrem, daca observatorii vor spune ca alegerile in mod clar nu au fost libere si corecte, putem fi siguri ca monitorizarea nu va fi ridicata. In practica, ne putem astepta la unele obiectii critice care vor fi formulate pe marginea acestor alegeri, dar intrebarea este cat de importante vor fi aceste critici si cat de grave vor fi problemele la care acestea se vor referi.
 

– Cum ati primit „Ordinul de Onoare” care v-a fost conferit de presedintele Vladimir Voronin?
 

– Sunt recunoscator si onorat. Atunci cand a decis sa-mi confere acest ordin, presedintele Voronin a actionat ca presedinte al tuturor moldovenilor, si nu ca presedinte al unui singur partid. Si voi accepta acest ordin ca pe o onoare din partea intregii tari, nu doar din partea guvernarii. Pentru ca efortul meu a fost indreptat mereu spre a ajuta autoritatile moldovene sa imbunatateasca democratia, drepturile omului si suprematia legii spre beneficiul poporului Republicii Moldova. Iar ca secretar general al Consiliului Europei am lucrat cu oricine a fost ales ca autoritate in tarile membre ale organizatiei.
– Va multumim pentru interviu si pentru sustinere.

Lina Grau, pentru TIMPUL
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *