Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:12
Abonamente

 
 

Tendințe 20 Martie 2013, ora 05:34    Din editia print

Texturile și imprimeurile unui nou sezon

Marime Font

De cum se încălzește afară, ne dorim să schimbăm nu doar garderoba noastră, ci și decorațiunile casei, să-i dăm un aer proaspăt de primăvară.  

Nu e necesar să schimbi toată mobila din casa, ci să alegi texturile potrivite. În acest an, texturile și imprimeurile sunt extrem de interesante, unele dintre ele pășind chiar pentru prima dată în lumina reflectoarelor.

Primele texturi pe care vi le propun sunt cele naturale. Materiale precum răchita, lemnul brut sau bambusul vor fi prezente în interioarele noastre din ce în ce mai des. Întoarcerea către natură, întoarcerea la origini și grija pentru mediu reprezintă una dintre tendințele majore ale deceniului.



Implicit, vor exista și combinații inedite de texturi și materiale, în special la nivelul finisajelor. De exemplu, într-un spațiu larg, deschis, se pot îmbina cu mare atenție grinzi din lemn, pereți din cărămidă, pardoseală din piatră sau chiar marmură.

Imprimeurile vegetale sau organice sunt cele care vor crește și mai mult în notorietate anul acesta. Ele se pot regăsi atât la nivelul accesoriilor precum huse de pernă, scaune, draperii, covoare, cât și al finisajelor - un tapet cu gândăcei sau buburuze ar face minuni în camera copiilor, în timp ce un model cu frunze s-ar potrivi într-un living.

Și dacă tot am menționat de tapet, acesta revine în forță. Imprimeurile supradimensionate sau texturile în relief cu aplicații din catifea sunt doar două caracteristici mai speciale de care puteți ține cont în această primăvară.

Nu în ultimul rând, imprimeul în zigzag este cel mai mare „boom” în materie de amenajări pentru sezonul care abia a început. Jucăuș, de dimensiuni mici sau mari, imprimeul în zigzag se potrivește oricărui interior sau stil. Totul ține de suprafața acoperită și de culorile abordate în decor.

Timpul Suplimentul Femeia
 

Un articol de: Silvia Ursu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md