Şi-a început povestea relatându-mi cu multă pasiune despre viaţa lui. S-a născut în 1942, într-o familie de intelectuali din Baraboi, r-l Donduşeni. Spune că a avut o copilărie grea, dar frumoasă. Serviciul militar şi l-a satisfăcut în Polonia. Revenit la baştină, a luat-o de nevastă pe tânăra Maria, contabilă de meserie, el însuşi fiind veterinar. Întotdeauna, spune el, în casa lor s-a citit, astfel încât la fiecare sfârşit de an, capul familiei perfecta o duzină de abonamente la cele mai importante ziare…
TIMPUL i-a plăcut de la chiar primele ediţii, iar din 2002 a început să-l aboneze şi n-a mai renunţat la el. ,,Mi-a plăcut că jurnaliştii de la TIMPUL scriu pe înţelesul meu, că-mi oferă satisfacţie sufletească şi îmi insuflă încredere”. De aceea, şi-a abonat toţi copiii, fraţii şi chiar vecinii la ziar. Şi mama lui Ion Gugulan, în vârstă de 86 de ani, citeşte săptămânal TIMPUL. Ea este fericită că, şi astfel, lupta pe care a dus-o la sfârşitul anilor 1980, pentru grafia latină, nu s-a pierdut în zadar.
Primele articole pe care le citeşte Ion Gugulan, atunci când deschide ziarul, sunt cele semnate de ziariştii Gheorghe Budeanu şi Constantin Tănase. Este încântat de investigaţiile lui Pavel Păduraru şi îi place să guste umorul lui Arcadie Gherasim. Un loc aparte în sufletul lui îl are „TIMPUL Satiric”, unde savurează bancurile lui Ion Diviza. ,,Păstrez toate numerele cu suplimentul ,,TIMPUL Satiric” şi tare aş vrea ca acesta să apară din nou într-o ediţie separată”, ne-a spus Ion Gugulan. În aceşti ani, a scris şi scrisori la redacţie. În una a rugat-o pe lingvista Maria Cosniceanu să-i explice provenienţa numelui. Răspunsul nu s-a lăsat mult aşteptat.
Ion Gugulan ne spune că şi soţia sa, Maria – care, din păcate, s-a stins din viaţă acum câţiva ani – îşi petrecea serile citind TIMPUL. Îi plăceau, mai ales articolele ce ţineau de cultură. El însă era mai mult pasionat de fenomenul politic, pentru că întotdeauna a fost promotorul democraţiei. Iar politica rămâne tema principală a discuţiilor aprinse dintre el şi consătenii lui… Când l-am întrebat dacă au fost articole la care a plâns, mi-a răspuns imediat: ,,Nu voi putea uita cele două articole despre bătrânii lăsaţi în voia sorţii de propriii copii. Nu pot înţelege cum poţi să-ţi laşi propria mamă în drum şi ce fel de copil trebuie să fii, ca să-şi fie indiferent propriul tată, care a crescut nouă copiii, iar la bătrâneţe a rămas singur…”.
Am vrut să mai discutăm de politică, dar am fost întrerupţi de nepoţica Marcela, care a venit să ne spună că, săptămânal, ea citeşte ,,TIMPUL copiilor”. Şi ne-a povestit cu pasiune despre eroii din desenele animate… Iar Ion Gugulan mi-a spus că problemele zilei le discută cu nepotul Ionel, care încă de la 17 ani, după ce citeşte ziarul, se lansează în adevărate dezbateri cu bunicul… Plecând din casa lui Ion Gugulan, mi-am zis că cei mai fericiţi oameni sunt acei care, la bătrâneţe, nu rămân singuri. Aşa cum nu e singur TIMPUL, înconjurat de mii de cititori.
Ana Sârbu,
stagiară la TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
