Actualitate

Timpul local

La fața locului s-au deplasat grupa operativă a Inspectoratului de poliție Rezina și șeful Serviciului PC al SSE Rezina, maior Dorin Volociuc. Între timp a fost adresat un demers la Comandamentul Militar teritorial Orhei pentru a solicita un grup de geniști în scopul identificării, ridicării și lichidării munițiilor depistate.
Mai târziu, munițiile au fost lichidate cu ajutorul grupei de deminare, care s-a deplasat în teritoriu la solicitarea Secției Situații Excepționale Rezina.

Ștefan-Vodă

La data de 29 martie Agenția de Dezvoltare Regională Sud a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului raional Ștefan-Vodă o sesiune de informare pentru autoritățile publice locale de nivelele I și II din raioanele Ștefan-Vodă și Căușeni ale Regiunii de Dezvoltare Sud. În centrul atenției au fost chestiunile ce țin de cadrul legal, specificul și etapele de desfășurare a concursului de propuneri de proiecte, instrucțiunea pentru utilizatori, nota conceptuală și cererea de finanțare completă, rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelor (în special ale ADR și aplicant), prezentarea practicelor de implementare a proiectelor în anul 2011-2015 cu finanțare din FNDR și din sursele GIZ și altele. Astfel, în perioada 15 martie – 3 mai 2016, autoritățile publice locale de nivelele I și II din Regiunea Sud pot depune note conceptuale de proiect la ADR Sud.
Proiectele trebuie să țină de următoarele domenii prioritare: infrastructura drumurilor, aprovizionarea cu apă și sanitație, îmbunătățirea factorilor de mediu, dezvoltarea infrastructurii de afaceri, sporirea atractivității turistice și eficiența energetică a clădirilor publice.

Dubăsari
Pe data de 29 martie 2016, în incinta Consiliului raional Dubăsari, a avut loc o şedinţă la care s-a discutat activitatea agenţilor economici care deţin terenuri agricole amplasate după traseul Râbniţa-Tiraspol. Şedinţa a fost organizată de către Direcţia agricultură şi cadastru şi prezidată de către vicepreşedintele raionului, Leonid Gaţcan. A fost adusă la cunoştinţă situaţia legată de rambursarea creditului tehnic, contractat în perioada anilor 2006-2007. Astfel în urma adresărilor către Guvernul Republicii Moldova din partea cooperativelor agricole şi a Consiliului raional Dubăsari, agenţii economici, beneficiari ai creditului tehnic nominalizat, care deţin terenuri agricole amplasate după traseul Râbniţa-Tiraspol, în legătură cu imposibilitatea prelucrării acestora, vor putea beneficia de o prelungire a termenelor de rambursare a creditului pe o perioadă de 3 ani.

Totodată au fost expuse păreri şi propuneri în privinţa activităţii de mai departe a agenţilor economici respectivi, o mare problemă fiind menţinerea colectivelor de muncă. La propunerea mai multor participanţi la şedinţă, s-a adoptat hotărârea ca să se iniţieze solicitarea de urgenţă a vizitei prim-ministrului Republicii Moldova în teritoriu.

Orhei
În oraș a fost deschis un Centru de tineret. Noua instituție – o sală de sport de ultimă generație, dotată cu aparate moderne de sport și un ring de box cu antrenori speciali. Aici, tinerii vor avea posibilitatea să se antreneze și să-și dezvolte abilitățile sportive. Tot în cadrul Centrului, tinerii din Orhei vor studia limbile străine – engleză și franceză, precum și alte activități de dezvoltare profesională. Angajaţii Centrului pentru Tineret îşi vor presta serviciile fără plată.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *