Chiar dacă prelucratul pământului nu pare destul de atractiv, în ultimul timp sunt tot mai mulți oameni care reușesc să transforme agricultura într-o afacere profitabilă. Și deși instituțiile de învățământ cu profil agricol nu se plâng de lipsă de studenți, pe piață se simte un deficit de specialiști în diferite domenii agrare. Datele arată că cele mai solicitate facultăți de la Universitatea Agrară rămân a fi economia și dreptul, în timp ce la zootehnie ori viticultură abia de sunt completate locurile bugetare.
„Orice absolvent de la orice universitate din R. Moldova sau din alte părți, după terminarea facultății devine „boier”, la costum, cu cămașă albă și cravată, în afară de specialiștii din domeniul agrar. Eu am lucrat agronom, sunt agronom de specialitate. Numai în ziua de Paști puteam îmbrăca o cămașă albă și o cravată, așteptam să vină lumea de la biserică și plecam la semănat, că lucrările trebuie efectuate la timp. Iată diferența”, explică rectorul Universității Agrare din Moldova (UASM), Gheorghe Cimpoieș, de ce anume tinerii se orientează mai puțin spre facultățile cu profil agricol. Chiar și așa, administrația n-are dificultăți la îndeplinirea planului de admitere. „Noi mergem în toate liceele din țară și le vorbim elevilor. Mai puțini vin la contract și asta pentru că cei de la sate nu prea își pot permite să plătească taxele”, menționează rectorul.
Potrivit lui, cele mai solicitate facultăți de la Universitatea Agrară sunt cele cu profil economic. „La noi se studiază economie agrară, management agrar, contabilitate. Avem și juridică. Am început să pregătim specialiști în drept patrimonial. Specialitatea cadastru și evaluarea imobilului, la fel, sunt solicitate. Am vrea ca și alte specialități ca zootehnia ori horticultura să fie căutate”, precizează Gheorghe Cimpoieș.
Potrivit lui, o bună parte dintre cei care vin să-și facă studiile la UASM fie și-au propus să-și deschidă o afacere în agricultură, fie părinții deja activează în domeniu și ei vor să învețe cum să dezvolte businessul de familie. Totuși, un sondaj realizat printre studenții universității arată că peste 60% dintre ei vor să muncească în centrele raionale ori în Chișinău și doar o foarte mică parte din ei planifică să se întoarcă în localitatea de baștină.
Universitatea Agrară de Stat din Moldova a fost înființată la 9 aprilie 1933, odată cu promulgarea de către Regele Carol al II-lea a Legii despre transformarea Secției de Științe Agricole a Universității din Iași în Facultatea de Științe Agricole cu sediul la Chișinău. Până în prezent aici au studiat peste 50 de mii de specialiști.
Ștefan Condratiuc, președintele Asociației Apicultorilor din Moldova
„Este deficit de specialiști. Nu avem, practic, specialiști în domeniul sanitar-veterinar, în domeniul zootehnic. Cu toate acestea, în ultimii ani se simte faptul că mai mulți tineri vin să facă agricultură, datorită proiectelor de sprijin cum sunt PNAET și PARE și IFAD, și-și pornesc o afacere în apicultură”.
Viorel Voinu, fermier din Cantemir, s. Stoianovca
„Practic nu sunt specialiști în domeniul agrar aici. Ei nici nu există. Cu cei mai răi care-au rămas cu ei mă descurc. E deficit de cadre, pentru că toți care pleacă la universitate se duc că vor diplomă, dar carte nu fac deloc, nu-și aleg bine facultatea și se duc cu ochii închiși. Tractoriști nu vrea să devină nimeni, pentru că li se pare o rușine să fii tractorist. Toți vor să fie juriști. Mulți pleacă peste hotare la muncă. 80% din angajații mei nu știu nici să scrie, nemaivorbind de studii superioare.
Tinerii nu mai au dorință să lucreze, dar vor salariu mare și imediat. Eu am accesat un proiect de la IFAD, am luat un tractor nou și nici până azi n-am găsit un tractorist potrivit pentru un tractor nou, care costă peste 400 de mii de lei. Vreo 5-6 persoane au încercat și nu se descurcă cu tehnica modernă. E foarte complicat. Și din cauza aceasta și afacerea mea are de suferit, dar și economia per ansamblu”.
|
Britanicii sunt chemați joi la urne, principala miză fiind legată de Brexit - iar pentru români, de viitorul lor în Regat. Boris Johnson, liderul conservatorilor speră să obţină o majoritate netă pentru a pune în aplicare acordul asupra Brexit negociat cu Bruxellesul....
( ) Citeşte tot articolulWarner Bros. a anunţat că cel de-al patrulea film din seria cinematografică "The Matrix" şi lungmetrajul "The Flash" vor fi lansate pe marile ecrane în 2021 respectiv 2022 şi a retras filmul "Akira" din calendarul său oficial de lansări, informează...
( ) Citeşte tot articolulNumele femeii apare și într-un dosar de trafic cu țigări de contrabandă O fostă învățătoare din comuna vasluiană Tătărăni, condamnată în Italia la 6 ani și 6 luni de închisoare, pentru că ar fi forțat o minoră să se prostitueze, a fost reținută de...
( ) Citeşte tot articolulPreşedintele american Donald Trump a ironizat-o din nou, joi, pe adolescenta de 16 ani Greta Thunberg declarând că desemnarea activistei suedeze Persoana Anului 2019 de revista americană Time este ''ridicolă''. Thunberg a devenit miercuri laureata acestei distincţii anuale onorifice...
( ) Citeşte tot articolulUn cetățean al R.Moldova a primit mandat de arest pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași și Poliției Municipiului Iași, la volanul unei mașini burdușite cu țigări. Polițiștii Serviciului de...
( ) Citeşte tot articolulUn cahulean la volanul unui automobil de model Opel a fost stopat azi, 12 decembrie, de către polițiștii din Cahul și documentat pentru conducere în stare de ebrietate. După ce a fost testat cu aparatul Drager și depistată încălcarea normei legale de alcool în aerul...
( ) Citeşte tot articolulDescoperă ce îţi pregătesc astrele pentru luna decembrie pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani! Berbec(21 martie - 20 aprilie) Nu vor exista mari modificări ale situației tale financiare în această lună. Cu toate că vei avea parte de mai...
( ) Citeşte tot articolulDe la ce a pornit scandalul medici-avocați Trei pacienți internați într-un spital din Pakistan au murit, după ce peste 200 de avocați au atacat un spital din orașul Lahore, informează BBC. Clipuri video postate pe rețelele de socializare arată avocați îmbrăcați la...
( ) Citeşte tot articolulO stațiune de schi din Kîrgîzstan i-a ridicat o statuie lui Vladimir Putin. Fondatorul acesteia a vrut să-i mulțumească astfel președintelui rus, după ce a primit un împrumut în valoare de 1,2 milioane de dolari de la un fond de dezvoltare susținut de Rusia, relatează Reuters.
( ) Citeşte tot articolul( ) Citeşte tot articolul
Integrarea europeană, echilibrarea politicii externe, consolidarea statului de drept și dezvoltarea economiei naționale sunt obiective de bază în Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, aprobat astăzi de Guvern.
( ) Citeşte tot articolulComitetul pentru Relații Externe al Senatului din Congresul SUA a aprobat miercuri un proiect de lege care obligă secretarul de stat american să analizeze dacă Rusia este un sponsor al terorismului, relateaza TASS.
( ) Citeşte tot articolulUn tânăr din Rusia a încercat să evadeze dintr-o sală de judecată în care era audiat pentru că și-ar fi ucis sora.
( ) Citeşte tot articolulUn recunoscut profesor şi cercetător de la Harvard Medical School crede că îmbătrânirea oamenilor va putea fi reversibilă în mai puțin de 20 de ani. Afirmația apare într-un interviu pe care acesta l-a acordat postului american CBS News, transmite Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulTrei cele mai mari companii ale complexului autohton de gaze naturale - SA „Moldovagaz”, SRL „Moldovatransgaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” - au efectuat lucrările de reconstrucție a conductei magistrale ȘDKRI, ceea ce va permite recepționarea gazelor...
( ) Citeşte tot articolulCei mai buni studenți din Republica Moldova pot obține burse de merit în valoare de 12 mii de lei. La concursul anunțat de Centrul de Informații Universitare vor fi acordate 50 de burse. Dosarele pot fi depuse până la 20 ianuarie 2020,
( ) Citeşte tot articolulDeputatul Andrian Candu spune că vorbeşte tot mai rar, în ultima perioadă, cu fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, care este şi naşul său de cununie. În acelaşi timp deputatul spune că cel de-al doilea paşaport este o pseudo-identitate, pe marginea căruia se speculează...
( ) Citeşte tot articolulPentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că joi, 12 decembrie 2019, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp...
( ) Citeşte tot articolulUn grup criminal, alcătuit din zece moldoveni, a fost trimis pe banca acuzațiilor în Italia fiind bănuit de furt în proporții deosebit de mari. Valoarea bunurilor sustrase de suspecți se ridică aproximativ la un milion de euro. Indivizii acționau în diferite regiuni...
( ) Citeşte tot articolulDieta cu ridiche neagră. Îţi mai aminteşti siropul de ridiche neagră cu care ne tratau mamele noastre în copilărie, atunci când răceala ne punea la pat? Ei bine, ridichea neagră este o adevărată minune şi nu doar pentru tuse, ci este şi un adjuvant în curele de...
( ) Citeşte tot articolulUn bărbat a murit, după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada neregulamanetar. Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 17:10, în apropierea satului Chiștelnița, din raionul Telenești. Victima s-a dovedit a fi un bărbat...
( ) Citeşte tot articolul