Actualitate

Tinerii AMN, atacati cu vopsea

Provocatori necunoscuti au aruncat azi cu vopsea verde in membri ai organizatiei de tineret a Aliantei „Moldova Noastra”, adunati pentru a protesta impotriva implicarii structurilor Ministerului de Interne in campania electorala. Incidentul a avut loc in timp ce presedintele organizatiei isi sustinea discursul. Cativa insi au aruncat cu o sticla de vopsea peste protestatari, indepartandu-se imediat de la locul faptei. AMN considera ca este o actiune dirijata de partidul de la guvernare.

„Nu se deosebesc prin nimic de actualii conducatori comunisti. Mancurti pentru care democratia, onoarea, demnitatea nu inseamna nimic”, a declarat Leonid Bujor, candidat pe lista electorala a AMN. Bujor a spus ca i-a recunoscut pe unii dintre tinerii provocatori, de la o actiune de protest de acum o saptamana care a avut loc in fata guvernului. „Tatal unuia dintre ei este vicepresedinte al unei organizatii teritoriale din Chisinau a Partidului Comunistilor ”, a mentionat Bujor.

Info-Prim Neo
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *