Titus Jucov este un nume arhicunoscut in Moldova. Venit la Teatrul Republican de Papusi „Licurici” in 1971, din 1979 este prim-regizor, iar din 1990 – si director al institutiei. Am vrut sa discutam despre teatru, dar si despre viata celor care fac teatru in niste vremuri deloc simple, marcate de crize financiare si nu numai. Si pentru ca exact in momentul cand am pornit dialogul a sunat „telefonul de la minister”, cu Ministerul Culturii si Turismului am si inceput interviul de mai jos.
– Dle Jucov, cat de des sunteti sunat de la minister si cu ce probleme?
– De cand lucrez in acest teatru, s-au schimbat multi ministri. Si timpurile s-au schimbat – uneori, cand ma gandesc prin cate am trecut, am impresia ca am trait o multime de vieti, iar procesul de rasturnare a valorilor, pe care marele Cehov l-a sesizat inca la inceputul veacului 20, se pare ca acum e in faza finala… Au fost diferiti ministri. Imi amintesc ca, la un moment dat, l-am avut in aceasta functie pe Eugen Sobor. A fost o perioada scurta, m-am intalnit cu el doar de vreo doua ori, dar am considerat-o o perioada fericita, fiindca nu eram dezbatut de la lucrul pe care trebuia sa-l fac in teatru. Vorba e ca eu, la teatru, ma straduiesc sa tin sub control totul – sa ma asigur ca pana si soferul autobuzului cu care pleaca trupa in deplasare este barbierit si ingrijit. Exista niste rigori ce trebuie respectate…
– Totusi, pentru actori ar putea fi facute niste exceptii!?
– Nu. Nu poate un actor sa intre intr-o gradinita de copii in pantalonasi scurti, chiar daca spectacolul nu se joaca pe o scena clasica. E adevarat ca avem cate un sef de trupa pentru fiecare dintre cele doua sectii care functioneaza la noi – cea de limba romana si cea de limba rusa – dar asta nu inseamna ca eu nu ma implic. Si cand esti pornit sa urmaresti procesul de lucru, iar in acest moment esti sunat de la minister ca sa pregatesti nu mai stiu ce informatii…
– Dar au fost ministri cu care nu v-ati intalnit deloc?
– Au fost ministri care n-au vazut niciun spectacol la „Licurici”. In cladire au fost, dar la alte manifestari. Artur Cozma, bunaoara, ne-a calcat pragul atunci cand dlui Boris Marian, redactor-sef la revista „Moldova”, i-a fost inmanat „Ordinul Republicii” si el a inchiriat sala pentru ceremonie. Sau la deschiderea expozitiei anuale de carte pentru copii. Dar nu-mi amintesc sa-l fi vazut la vreun spectacol… Aceasta nu inseamna, insa, ca noi „ne lepadam” de institutia publica sau viceversa. Ministerul Culturii este fondatorul teatrului, noi ne subordonam anumitelor criterii impuse de acesta, iar daca primim si niste bani publici – ne prezentam darea de seama si cred ca e un lucru normal. Pur si simplu, uneori, interventiile sau scrisorile lor nu-si prea au rostul. Am facut si un experiment: am lasat niste scrisori de la minister fara raspuns o vreme mai indelungata. Adica, m-am facut a uita de ele. Ce credeti ca s-a intamplat? Si ei au uitat de propriile scrisori.
– Recunosc ca am tras cu urechea la ceea ce ati discutat la telefon si inteleg ca in curand veti avea o intrevedere cu noul ministru al Culturii. Ce-i veti spune?
– Inainte de toate, sunt bucuros ca in sfarsit avem ministru si ca el si-a propus sa se intalneasca cu fiecare conducator al institutiilor de cultura. As vrea ca dl Barbulat sa stie ca se apropie 2010, cand teatrul nostru implineste 65 de ani, prilej cu care vom organiza cea de-a patra editie a Galei Internationale a Teatrelor de Papusi „Licurici-65”. Vom invita teatre din circa 15 tari, noi vom juca cinci-sase spectacole – cele mai bune din ultimii cinci ani -, iar fiecare invitat va prezenta, la randu-i, cate un spectacol. Mai vreau sa stie dl ministru ca am reusit sa reparam acoperisul teatrului (o problema prea „veche”), iar acum reparam foaierul, care, fiind executat intr-un stil arhitectonic inedit, necesita destui bani. Nu demult, insa, am fost sunat de la minister si interlocutorul meu s-a aratat mirat sa afle ca eu am valorificat banii prevazuti in Buget pentru aceste reparatii. I-am spus ca n-am facut decat sa execut ceea ce e scris in „Monitorul Oficial” – ca in 2009, pentru „Licurici” erau planificate 300 mii de lei. Am intocmit actele necesare, am facut tenderul, am semnat contractul, am prezentat darea de seama la Achizitii Publice. E adevarat ca, atunci cand m-am dus la Ministerul Finantelor ca sa inregistrez contractul, mi s-a spus ca finantarea pentru reparatii e blocata. Dar lucrarile erau deja incepute si… am mers mai departe. Acum, sunt in asteptarea deblocarii finantarii, altminteri risc sa fiu dat in judecata. Dar nu pot eu ca, dupa ce am reparat acoperisul, sa las tavanul cu urmele de ploaie pe el.
– Chiar imi amintesc ca, dupa un spectacol, in timpul caruia afara a tras o ploaie torentiala de vara, la parter se facusera niste balti enorme… Totusi, aveti „sansa” sa vi se spuna ca (deja) ne-a ajuns criza economica ori ca banii se duc la reparatia Presedintiei si a Parlamentului…
– Probleme o sa apara in permanenta – si pe timp de criza, si in afara ei. Daca vrem sa intelegem ca avem un Teatru Republican de Papusi, trebuie sa fie gasite aceste „picaturi de apa” – caci asta inseamna 300 mii, in comparatie cu alte cheltuieli care se fac! Si le vom gasi. Bineinteles ca nu in defavoarea salariilor actorilor – asa cum am facut acum doi ani, de exemplu, cand, pentru a ne procura un microbuz modern cu 21 de locuri, am refuzat constient primele pe care trebuia sa le ridicam timp de doua trimestre. Nu aveam alta solutie, caci, daca celelalte teatre au mai primit cate o unitate de transport, noi umblam cu un PAZ pacatos, de 30 de ani, care manca 35 de litri de motorina la suta de kilometri. Iar noi folosim transportul inclusiv pentru a aduce la spectacole copiii din scolile si gradinitele mai indepartate… O sa-i spun si despre asta dlui ministru, precum o sa-i spun despre faptul ca orga de lumini pe care o avem era depasita deja la momentul cand a fost instalata – prin 1990, cand a fost construita cladirea. Din fericire, tot din banii nostri, astazi avem la depozit o orga de lumini moderna, pe care o vom instala in aceasta vara. Mai avem 40 de proiectoare noi, de asemenea din surse extrabugetare cumparate.
– Ce inseamna „surse extrabugetare” in cazul dvs.?
– Conform Legii teatrelor, institutii cum este a noastra sunt finantate in proportie de 60 la suta din necesitati. Pana a incepe criza financiara, primeam, daca nu chiar 60%, cel putin 50-55%. Celelalte 45% sunt sursele noastre – din vanzarea biletelor, din darea in arenda a anumitelor spatii. Din fericire, cladirea aceasta are mai multe intrari si ceea ce am dat in chirie nu afecteaza viata teatrului. Nu exista nici un arendas nici in foaierul teatrului, nici in blocul administrativ, nici in atelierele de productie… Sunt spatii care trebuie sa ramana ale noastre, caci teatrul este un organism viu si, respectiv, are nevoie de intimitate. Iar oamenii au nevoie de conditii decente de munca. Suntem o familie si tin la fiecare actor care, cu un salariu simbolic, vine sa lucreze la „Licurici ”.
– Descifrati acest „salariu simbolic”…
– Pai un salariu care se plateste conform Retelei Tarifare Unice. Poate fi de la 700 pana la 1500 de lei.
– Cum poti trai cu acest salariu?
– Eu ma straduiesc ca tot colectivul – 105 persoane, inclusiv personalul tehnic – sa aiba niste prime. In plus, nu le interzic actorilor sa se implice si in alte proiecte. Astfel, multi dintre ei lucreaza prezentatori la posturile de radio din capitala, in alte institutii, unde, apropo, au salarii mai mari decat in teatru… Din fericire, ei nu incalca orarul repetitiilor, al spectacolelor si cred ca asta se datoreaza faptului ca, totusi, „prima lor dragoste” este teatrul de marionete. Nu o data am auzit replici de genul: „Ei, mare lucru sa faci un spectacol de papusi…”. Anume ca-i mare lucru, pentru ca „insufletirea” unei papusi este un proces extrem de migalos. Incepand cu construirea marionetei – iar in Moldova sunt doi-trei specialisti care stiu sa creeze papusile – si terminand cu arta actorului. Un actor-papusar trebuie sa cunoasca maiestria actorului in egala masura ca si actorul unui teatru dramatic, plus manuirea papusii. Fiind si profesor la Academia de Arte, cand observ ca cineva are acest „potential de dragoste” pentru papusi, il selectez in grupul de papusari si lucrez cu ei chiar aici, la teatru. La Academie, ei merg pentru cursurile teoretice, dar tot ce tine de maiestria actorului invata la noi. Si ma bucur ca reusesc, in cei patru ani cat isi fac studiile, sa-i „imbolnavesc” de teatrul de papusi.
– Sunteti multumit de felul in care instruieste Academia de Teatru?
– Am o anumita autonomie in relatia mea cu Academia si nu as vrea sa ma bag in alta gospodarie… Singurul lucru pe care pot sa-l spun e ca acolo se lucreaza in conditii aproape vitrege si ca lumea rezista din entuziasm si aceeasi dragoste pentru teatru, pentru arta in general. Iar noi, profesorii – atat cat putem, desigur – ne straduim sa-i instruim pe tinerii care vin la facultatile de teatru, sa le aratam ce este bun aici si, cand reusim, sa-i mai trimitem la un festival sau la un eveniment in afara, ca sa existe macar o minima deschidere culturala.
– E destul de greu sa vorbim de deschidere culturala in situatia in care banii sunt atati cat sunt, iar teatrele noastre nici macar in Romania nu mai ajung…
– Problema deschiderii culturale, precum si cea a regizorilor tineri, bunaoara, sau a unor stagii pentru actori, tot noi, teatrele, trebuie s-o rezolvam. Bineinteles, impreuna cu Ministerul Culturii si Uniunea Teatrala din Moldova (UNITEM).
– Teatrele, se pare, nici macar problema UNITEM nu o pot rezolva, ca sa nu mai vorbim de eficientizarea acestei institutii.
– Problema UNITEM a aparut deoarece, dupa recentul Congres, acolo s-a creat o dualitate a puterii, ale carei consecinte nu sunt dintre cele mai fericite. Bunaoara, astazi, 12 iunie, aflu ca la Ministerul Culturii se tine o sedinta care aproba proiecte pentru uniunile de creatie. Deci, se aproba bugetul pentru 2010. Si aflu asta cu 15 minute inainte ca sa se intruneasca respectiva sedinta. Se intampla astfel pentru ca fosta conducere – dnii Danila si Cocieru – nu ne-a anuntat pe noi – Sandu Grecu in calitate de presedinte ales de congres si eu, ca vicepresedinte desemnat. A trebuit in regim super-urgent sa fac o lista de proiecte pe care sa le prezint la minister…
– Nu stiu daca merita sa va grabiti. Chiar dvs. spuneti ca au fost blocate anumite finantari prevazute in Bugetul-2009. Credeti ca in 2010 vor fi mai multi bani?
– Pana atunci, cred ca ceea ce se va intampla in lunile apropiate ar putea sa zguduie intreaga societate, nu doar teatrele. Si iata de ce. La 20 ianuarie a aparut Hotararea Guvernului despre majorarea salariilor. Desi subventii pentru majorari nu am primit nici azi, am fost obligati sa platim aceste salarii majorate. Ni s-a spus – la inceput verbal – sa luam banii lipsa de la lunile noiembrie-decembrie ale lui 2009 si sa asiguram salarii majorate pana prin aprilie… Nu prea am fost de acord, caci ne-am dat seama ca lasam fara acoperire financiara sfarsitul anului. Apoi a venit o ordonanta prin care am fost obligati sa facem asta. Banii s-au dus, altii n-au venit. Sa te intorci la salariile vechi nu mai poti! Acum, in iulie-octombrie, noi trebuie sa micsoram finantarea cu 20% (teatrele nationale cu 25%). Si banii vor fi luati de la aceste patru luni… Sa vedeti atunci ce strigate o sa apara in institutiile noastre bugetare. Ma tem ca nu o sa avem bani nici de servicii comunale, mite de salarii.
– Cum aveti de gand sa existati si… rezistati?
– Ceea ce putem face e sa jucam mai multe spectacole. Vom pleca mai tarziu in concediu. Vom juca in taberele de odihna pentru copii din Chisinau si din jurul capitalei. Si in august ii voi ruga, pe cei care sunt de acord, sa ramana, sa jucam. Ca sa adunam un ban in plus si sa acoperim acele goluri care deja se fac simtite.
– Spuneati la inceputul acestui interviu despre rasturnarea valorilor, demarata inca acum un secol. Ce faceti ca sa le restabiliti?
– Eu vad acest proces ca pe un suvoi universal care nu poate fi oprit. Cred insa ca putem incetini caderea. Facem acest lucru cu basmul si morala lui. Caci, ce poate fi mai contemporan astazi ca „Pestisorul de aur” al lui Puskin sau „Fata babei si fata mosneagului” de Ion Creanga. Basmul este universal si este pentru toate varstele. La anul, care va fi Anul Eminescu, ne propunem sa venim cu ceva din creatia lui. Sper sa se bucure de acelasi succes pe care l-a avut, acum cinci ani, „Fat Frumos din lacrima”, care a fost o mare fericire si un mare noroc pentru noi.
– Daca plecati in concediu si se fac alegeri intre timp, o sa lipsiti de la vot?
– Am votat de cand am avut acest drept, votez si astazi. Consider ca este datoria mea civica. Si celor cu care comunic le spun sa mearga la vot. Nu fac agitatie politica in teatru, nu le spun ce partid sa aleaga, dar fac agitatie civica si le spun tuturor ca trebuie sa votam. Pentru ca sunt convins – si asta tot de la poveste vine – Binele, odata si odata, va invinge Raul. Probabil, asa cum mugurului ii e dat sa se desfaca intr-o anume zi, iar cireselor – sa se coaca la sfarsit de mai -, la fel si acestui popor ii e dat sa treaca prin toate greutatile, ca apoi sa izbandeasca. Cu cat mai jos Don Quijote e aplecat cu capul in noroi, cu atat mai sus si mai maret il inalta Cervantes. Asa si poporul nostru – am impresia ca trebuie sa treaca cu capul prin noroi pentru ca, odata si odata, sa se inalte. Cred in acest final fericit.
– Va multumesc pentru interviu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
