Astăzi 6 Aprilie 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 14:54
Abonamente

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora 13:12

Toate mâncărurile tradiționale românești care sunt de fapt turcești

Marime Font

 Ciorbarii erau atât de importanți în cazărmile de soldați turci, încât și-n zilele noastre cuvântul este sinonim pentru „șmecher” în comunitățile musulmane din România.

 Bucătăria românească este un mit și totodată considerată un simbol al culturii noastre. Printre sacrilegiile pe care le poți comite împotriva primordialității românești, acela de-a încerca să legi bucătăria românească de cultura balcanică sau turcească e un șut direct în sufletul lui mamaie.

Evident, culturile nu se dezvoltă într-o bulă, logica elementară explică asta, deci înainte să mă acuzi că nu am iubit-o pe mamaie, încearcă să mă urmăreşti un pic, fără să te înverzeşti legionar şi sfânt.

Loading...



Nu, nu mai suntem pașalâc turcesc, știu asta, Sevil Shhaideh și mega moscheea nu au reușit încă să ne transforme într-unul, dar tot nu ți-ar strica să afli cum câteva mâncăruri tradiționale românești sunt de fapt turcești. Și, ca un român venit dintr-o familie de musulmani dobrogeni, sunt destul de avizat să-ți explic.

Nicio listă culinară românească nu poate începe cu altceva decât sarmalele. Preparatul arhicunoscut, care dă pe spate străinii și-i pune în fund, este la bază un preparat turcesc. Cuvântul românesc „sarma" este un împrumut din limba turcă (sarmak), unde are sensul „a înfășura, a înveli". Singurul lucru care diferă e carnea din compoziție și unele condimente, că varză acră, foi de viță și ardei iute are toată lumea, nu te oftica aiurea.

Acum știu sigur că voi comite blasfemie, dar dacă îți zic că mititeii ăia pe care-i bagi cu tovarășii la o pădurice și iarbă verde sunt turcești? Lasă tricoul ăla pe burtă și ascultă aici.

Alături de chiftele, cuvânt împrumutat tot din limba turcă (köfte), mititeii sau micii sunt adaptarea mioritică a faimoaselor Adana kebab și alte varietăți de kebabe (kebaburi?) turcești. Legenda cârciumarului Iordache rămâne o legendă, îmi pare rău.

După atâta cărnăraie, o să trec ușor la ceva mai light, anume pilaful şi orezul cu lapte, ăla super bun pe care ţi-l dădea mămuca ta când erai minor. Pilaf, din limba turcă (pilav) este importat tot din zonele de la sud, sud est, iar orezul cu lapte este un preparat turcesc numit sütlaç, foarte banal şi comun Turciei şi balcanilor.

De la atâta carne tocată şi orez, sigur o să te strici la burtă, de aceea propun să bagi o ciorbă repede, să nu te constipi. Da, din nou, poate te-am şi plictisit, cuvântul ciorbă vine din turcescul çorba, dar lasă asta, nu asta e interesant. Interesant e faptul că multe ciorbe faimoase româneşti (de burtă, perişoare) au fost create în cazărmile trupelor de spahii ale Imperiului Otoman, șefii regimentelor fiind numiți chiar ciorbagii.

Astfel, la mine în familie (musulmani dobrogeni), ciorbagiu nu e doar unchiul ala care bagă ciorbă să iasă din mahmureală, e și unchiul ăla care îți dădea bani când erai copil și o ardea în treninguri Nike și Adidas, e un statut social. Rămas în mentalul colectiv al comunității, ciorbagiu a devenit un termen de argou ce desemnează pe cineva cu bani, bogat, șef, sus pe scara ierarhică. Vezi ce face ciorba din oameni?

Cultura culinară românească, la fel ca limba română și societatea în general, a fost și este încă profund legată de localismul balcanic și turcesc, indiferent de fițele occidentale ale unor ardeleni sau naționalismul patriotard al unor anteniști.

Altfel, când bagi în gură o telemea, ciulama, iahnie, iaurt, cafea, pastramă sau musaca, nu uita că sunt fie cuvinte, fie preparate turcești și balcanice. Dacă nu îți convine, te invit să căutăm împreună cultura culinară și limba dacilor, sigur indivizi precum Daniel Roxin ne pot recomanda o rețetă.

Pofta bună!

vice.com 


 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 12:28

Dodon vrea ca toți politicienii să tacă din gură, cu toate că el apare ZILNIC la TV și ne povestește cum „trece coronavirusu”

Dodon vrea ca toți politicienii să tacă din gură, cu toate că el apare ZILNIC la TV și ne povestește cum „trece coronavirusu”

Socialistul Dodon a chemat politicienii la un armistițiu politic, iar toată atenția să fie îndreptată spre identificarea soluțiilor ce se impun în lupta cu COVID-19, cu toate că acesta n-are nicio atribuție legală în problema dată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 12:25

Farmacista unui sat din Anenii Noi este infectată cu coronavirus. Primăria caută clienții suspecți

Farmacista unui sat din Anenii Noi este infectată cu coronavirus. Primăria caută clienții suspecți

O farmacistă dintr-o localitate din raionul Anenii Noi a fost infectată cu coronavirusul de tip nou.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 12:07

De ce regimul Dodon&Chicu nu ANUNȚĂ OFICIAL care este tratamentul oferit pacienților infectați cu coronavirus

De ce regimul Dodon&Chicu nu ANUNȚĂ OFICIAL care este tratamentul oferit pacienților infectați cu coronavirus

În urmă cu două săptămâni, România a publicat în Monitorul Oficial așa numitul „Protocol de tratament al COVID-19”, în RM nu există nicio informație oficială despre ce fel de tratament primesc pacienții. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 11:54

Un preot a fost AMENDAT pentru că a slujit în Biserică alături de FAMILIA sa

Un preot a fost AMENDAT pentru că a slujit în Biserică alături de FAMILIA sa

Preotul Ghenadie Pereteatcu din satul Baxani, raionul Soroca a slujit astăzi în biserică doar cu membrii familiei sale. Pentru asta a fost sancționat de poliție cu o amendă de zeci de mii de lei.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 6 Aprilie 2020, ora: 11:29

ULTIMA ORĂ /// 14 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

ULTIMA ORĂ /// 14 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

Primăria comunei Trușeni anunță că 14 persoane sunt infectate, 1 persoană este suspectă, 21 se află în carantină și 156 sunt monitorizate la domiciliu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 11:19

Medicul din Timișoara a dezvăluit secretul reușitei sale: Niciun medic nu a fost infectat, iar bolnavii de coronavirus se vindecă pe bandă rulantă

Medicul din Timișoara a dezvăluit secretul reușitei sale: Niciun medic nu a fost infectat, iar bolnavii de coronavirus se vindecă pe bandă rulantă

Virgil Musta, medicul-erou din Timișoara, a reușit să țină piept coronavirusului. Specialistul recunoaște însă că a impus niște reguli care au fost urmate cu strictețe și astfel a reușit să protejeze și cadrele medicale, dar și pacienții.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 6 Aprilie 2020, ora: 10:54

Procesele globale împotriva Chinei pentru „încălcarea flagrantă” a reglementărilor internaționale în materie de sănătate în criza Coronavirus ar putea ajunge la cel puțin 3200 miliarde sterline

Procesele globale împotriva Chinei pentru „încălcarea flagrantă” a reglementărilor internaționale în materie de sănătate în criza Coronavirus ar putea ajunge la cel puțin 3200 miliarde sterline

Procesele globale împotriva Chinei pentru „încălcarea flagrantă” a reglementărilor internaționale în materie de sănătate în criza Coronavirus ar putea ajunge la cel puțin 3200 miliarde sterline (3936 miliarde USD) doar din țările G7, potrivit unui...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 10:48

Chicu propune ca pacienții să se trateze acasă, deși nu există informații care este schema de tratament

Chicu propune ca pacienții să se trateze acasă, deși nu există informații care este schema de tratament

Pacienții cu forme ușoare de COVID-19 ar putea fi tratați la domiciliu, pentru a scădea presiunea asupra medicilor din spitale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 10:24

Teoria conspirației își face efectul: Antene 5G au fost incendiate în Marea Britanie, din cauza informațiilor că răspândesc COVID-19

Teoria conspirației își face efectul: Antene 5G au fost incendiate în Marea Britanie, din cauza informațiilor că răspândesc COVID-19

Mai multe antene 5G din Marea Britanie au fost incendiate în ultimele zile, după ce a apărut informaţia conform căreia tehnologia 5G ar răspândi virusul COVID-19.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 09:25

NEWS ALERT / Numărul deceselor a ajuns la 17. Două persoane au murit în ultimele ore din cauza coronavirusului

NEWS ALERT /  Numărul deceselor a ajuns la 17. Două persoane au murit în ultimele ore din cauza coronavirusului

Ministra Viorica Dumbrăveanu a anunțat în cadrul unui briefing că în această noapte au fost înregistrate două cazuri noi de deces din cauza coronavirusului. Este vorba despre un bărbat de 78 de ani și o femeie de 81 de ani. La fel, au fost anunțate alte șapte persoane...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 08:36

VEȘTI BUNE / Numărul de cazuri NOI de coronavirus la nivel mondial scade pentru a 2-a zi consecutiv

VEȘTI BUNE / Numărul de cazuri NOI de coronavirus la nivel mondial scade pentru a 2-a zi consecutiv

După ce numărul de persoane depistate într-o singură zi a ajuns la 101 mii pe data 3 aprilie, pentru a doua zi la rând acest număr este în scădere.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 07:59

Starețul Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev a fost infectat cu coronavirus

Starețul Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev a fost infectat cu coronavirus

Anterior, acesta îi îndemna pe enoriași să vină la slujbe 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 6 Aprilie 2020, ora: 07:12

opinie Viorica Dumbrăveanu manipulează opinia publică - Valeriu Pripa s-ar fi infectat de la soția sa, nu în Marea Britanie

Viorica Dumbrăveanu manipulează opinia publică - Valeriu Pripa s-ar fi infectat de la soția sa, nu în Marea Britanie

„Ministerul Sănătății, prin persoana dnei ministru Viorica Dumbrăveanu manipulează opinia publică prin difuzarea informației precum că medicul decedat astăzi ar fi fost recent în Marea Britanie, făcând aluzie că de acolo ar fi venit infectat„, scrie pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 07:07

ALERTĂ DE ȘOVINISM / Alexandru Muravschi, NTV-ul și CIFRELE reale ale „rivalității” Rusia vs SUA

ALERTĂ DE ȘOVINISM / Alexandru Muravschi, NTV-ul și CIFRELE reale ale „rivalității” Rusia vs SUA

 „În lume, acume xistă doi poli - SUA și Rusia”, notează portalul apropiat de PSRM, noi.md, citândul pe Alexandru Muravschi care a lucrat în Ministerul Economiei pe vremea lui Lucinschi.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 6 Aprilie 2020, ora: 06:38

Boris Johnson a fost internat în pentru că „continuă să aibă simptome persistente de coronavirus”

Boris Johnson a fost internat în pentru că „continuă să aibă simptome persistente de coronavirus”

Premierul Boris Johnson a fost internat în spital, unde va şi rămâne peste noapte, pentru noi investigaţii, la 10 zile după ce a fost depistat pozitiv pentru coronavirus, au precizat oficiali din Downing Street.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 6 Aprilie 2020, ora: 06:08

O femelă de tigru malaezian de la grădina zoologică din Bronx, testată pozitiv cu coronavirus

O femelă de tigru malaezian de la grădina zoologică din Bronx, testată pozitiv cu coronavirus

O femelă de tigru malaezian de la grădina zoologică din Bronx a fost testată pozitiv cu coronavirus, anunţă BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 05:54

OPINIE / Nu e corect! Bugetarii sunt “IMUNI” la Covid-19 şi mediul privat sângerează. Asta e SOLIDARITATE?

OPINIE / Nu e corect! Bugetarii sunt “IMUNI” la Covid-19 şi mediul privat sângerează. Asta e SOLIDARITATE?

Nu mai merge asa! Am zis sa nu ma grabesc sa scriu despre subiectul asta, ca cine stie... Dar, ziua adevarului a sosit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Aprilie 2020, ora: 04:35

FOTO // O studentă coase gratuit măşti transparente speciale pentru persoanele surde

FOTO // O studentă coase gratuit măşti transparente speciale pentru persoanele surde

Ashley Lawrence, o studentă din Kentucky, Statele Unite, coase împreună cu mama măști speciale pentru a ajuta comunitatea de persoane surde şi cu deficienţe de auz.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 6 Aprilie 2020, ora: 02:13

Medicul echipei Reims, Bernard Gonzalez, s-a sinucis la vârsta de 60 de ani, el menţionând într-o scrisoare de adio că a fost testat pozitiv cu coronavirus, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Chișinău 6 Aprilie 2020, ora: 00:46

Primarul Ion Ceban OBLIGĂ toate magazinele din Chișinău să măsoare temperatura clienților și angajaților (DOC)

Primarul Ion Ceban OBLIGĂ toate magazinele din Chișinău să măsoare temperatura clienților și angajaților (DOC)

Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău a decis ca toate hipermarketurile, supermarketurile și magazinele de cartier să verifice ce temperatură au clienții și angajații săi.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)