Integrare Europeană

Toate telefoanele duc la… Centrul de Apel al MAEIE

Timp de doi ani, Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene a consultat peste 13 mii de persoane, a primit cel puţin 30 de apeluri zilnice şi a oferit zeci de răspunsuri prompte. Apelurile telefonice au parvenit din ţări precum Italia, Franţa, Rusia, România, Spania, Portugalia, Germania, Turcia, , Canada, SUA, dar şi din Australia, Angola, Argentina, Africa de Sud, Nicaragua, Maroc, Indonezia sau Madagascar…

Cele mai frecvente întrebări adresate Centrului de Apel ţin de regimul de călătorie în R. Moldova pentru copiii născuţi în străinătate, documentarea copiilor cu acte moldoveneşti, căsătoriile cu cetăţenii străini, legalizarea actelor de stare civilă emise de către autorităţile străine, regimul de călătorii ale cetăţenilor R. Moldova peste hotare, cazuri de deportare, decese, servicii notariale oferite de către misiunile diplomatice etc. Cel mai intens Centrul e contactat în perioadele vacanţelor sau în timpul sărbătorilor naţionale.

La Centrul de Apel al MAEIE activează trei operatori. Aceştia oferă zilnic răspunsuri la orice întrebare din domeniul consular, indiferent de locul aflării celui care apelează. Liniile sunt deschise de luni până vineri, de la ora 8.00 până la 17.00. Numerele de telefon la care pot fi contactaţi operatorii Centrului de Apel sunt: din R. Moldova – 080 090 990 (apel gratuit); din străinătate +373 22 690 990 (apelul se taxează la tariful standard al ţării din care se efectuează). De asemenea, întrebările pot fi expediate pe email – callcenter@mfa.md; Skype – callcenter-moldova sau pe pagina de Facebook.

Centrul de Apel al MAEIE a fost lansat la 17 decembrie 2009. A fost creat în cadrul proiectului „Consolidarea Capacităţilor Instituţionale ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene”, implementat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Ministerului Regal al Afacerilor Externe al Norvegiei şi al Agenţiei turceşti pentru Colaborare şi Dezvoltare Internaţională (TIKA).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *