Actualitate

Top cinci miliardari în bitcoin. Cine deţine cei mai mulţi bitcoini

Este considerată de cei mai mulţi ca fiind cea mai de succes şi moneda care a schimbat regulile jocului. Topul 5 miliardari în bitcoin prezintă 5 cei mai mari investitori în criptomonedă, bazat pe rapoartele media cele mai recente, conform Investopedia.

1. Barry Silbert

Barry Silbert este directorul executiv şi fondator al Digital Currency Group. Compania a investit în mai mult de 75 de companii care au legătură cu bitcoin, fiind cel mai mare investitor din lume pe această nişă. Într-o tranzacţie recentă, Digital Currency Group a achiziţionat CoinDesk, un lider în materie de ştiri despre bitcoin şi care organizează conferinţa anuală a industriei criptomonedelor.

Digital Currency Group mai deţine Genesis, o companie de trading ce se concentrează pe bitcoin, precum şi Grayscale, o companie care investeşte în fenomenul cripto.

2. Blythe Masters

Blythe Masters este un fost director de management al renumitei bănci JPMorgan Chase. În acest moment, este director executiv la Digital Asset Holdings. Compania construieşte instrumente bazate pe tehnologia criptării care îmbunătăţesc eficienţa, securitatea şi viteza tranzacţiilor, în special a tranzacţiilor de monede virtuale.

Digital Asset Holdings ţinteşte să introducă tehnologia blockchain în activităţile tipice de pe Wall Street. Compania a strâns peste 60 de milioane de dolari din finanţări şi JPMorgan Chase a fost primul său client care testează tehnologia blockchain pentru a creşte viteza tranzacţiilor.

3. Dan Morehead

Dan Morehead este fondatorul Pantera Capital, primul fond de investiţii care se ocupă exclusiv de criptomonede. Pantera s-a lansat în 2013 şi în acest moment este una dintre instituţiile în a căror posesie se află cele mai multe criptomonede. Fondul de investiţii a livrat un procent al profitului mai mare de 24.000% către investitori de la debutul său.

4. Tyler şi Cameron Winklevoss

Fraţii Winklevoss au fost primii miliardari în bitcoin. Aceştia au investit în bitcoin milioanele de dolari câştigate în urma procesului cu Facebook. Ei susţin că deţin 1% din toate monedele bitcoin aflate în circulaţie.

Fraţii Winklevoss au lansat Gemini – primul exchange de criptomonede reglementat din lume. Exchange-ul este folosit pentru a seta preţul bitcoin în contractele viitoare ale Chicago Board Options Exchange (CBOE).

5. Michael Novogratz

Miliardarul Michael Novogratz a investit mai mult de 30% din averea sa în criptomonede. A început în 2015 anunţând un fond de investiţii de 500 mil euro, care include 150 mil. dolari din propria avere, în 2017.

Novogratz a devenit de asemenea şi un specialist proeminent în oscilaţiile preţului bitcoin, acesta previzionând că preţul bitcoin va creşte la 40.000 de dolari până la sfârşitul lui 2018.

Sursa: Zf.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *