Actualitate

Tot praful de pe Marte provine dintr-o singură regiune. Acesta este bogat în sulfur şi clor

În cadrul unui nou studiu, au fost descoperite chimicale din praful marţian, regăsite doar într-o anumită zonă de pe planetă denumită formaţiunea Medusae Fossae, scrie Science Daily. „Marte nu ar fi niciodată atât de prăfuită dacă nu exista acest imens depozit ce erodează în timp”, a declarat coautorul Kevin Lewis, din cadrul Universităţii John Hopkins.

Pe Pământ, praful este separat de structurile de roci moi prin intermediul forţelor naturii, precum vântul, apa, gheţarii, vulcanii sau impactul meteoriţilor. Însă timp de peste 4 miliarde de ani, jeturile de apă şi mişcările gheţarilor ar fi creat depozitul de praf de pe Marte. Deşi craterele provenite de la impactul meteoriţilor sunt extrem de dese pe Planeta Roşie, fragmentele create de impact sunt de obicei mai mari decât particulele ce compun praful de pe Marte.

Lujendra Ojha, principalul autor al studiului, a analizat compoziţia chimică a prafului. „Praful de pe întreaga planetă este bogat în sulfur şi clor”, a declarat Ojha.

De asemenea, specialiştii au studiat şi datele înregistrate de către sonda Mars Odyssey ce a orbitat planetă încă din 2001. Astfel, Ojha şi echipa sa au putut detecta formaţiunea Medusae Fossae ca având cea mai mare cantitate de sulfur şi clor.

Sursa: descopera.ro 


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *