Deşi Africa pare să fie departe de noi, mie mi s-a părut foarte aproape. Poate pentru că sloganul acestei ţări este „Libertate, ordine, justiţie”, asemănător, într-un fel, cu idealurile noastre. Dar poate şi de aceea că acum doi ani am trecut şi noi printr-o revoluţie şi am avut iluzia că ne despărţim de nişte dictatori… Despre preşedintele tunisian, care a condus ţara din 1987, revista „Forbes” spune că ar avea o avere personală de 5 miliarde de euro, distribuite în conturi elveţiene, proprietăţi în Argentina, Franţa şi Canada, la Dubai. Acum a fost silit să fugă în Arabia Saudită.
Asta e soarta dictatorilor – se îmbogăţesc prin sudoarea poporului, dar vine o zi, când de mânia acestuia nu-i pot salva nici lingourile de aur ascunse în străinătate, nici puterea nelimitată pe care o deţin în patria lor. Se ştie cum dispar dictatorii, dar întrebarea e: de ce apar şi cum se întâmplă că apar, în special, în ţările sărace, comuniste sau postcomuniste? Oare nu e şi din vina noastră, a cetăţenilor? Oare nu e şi din cauza că în asemenea societăţi controlul public lipseşte, spiritul civic doarme, iar puterea a patra… în cazul în care există, este un glas în pustiu?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
